E mereu surprinzătoare rapiditatea cu care trece timpul. Deşi trece mereu la fel, secundă după secundă, totuşi, atunci când întâmplările sunt frumoase, clipele parcă se petrec şi ne petrec mai repede.
Astfel putem spune şi despre „Anul Sfintei Preoţii”, (19 iunie 2009 – 11 iunie 2010), an pus sub mijlocirea sfântului Ioan Maria Vianney, parohul de Ars şi patronul preoţilor. Deşi a trecut, speranţa tuturor este că şi-a atins scopul: să facă să răsune în lumea întreagă importanţa slujirii preoţeşti.
Este bine de ştiut că în acest sens au avut loc zeci de iniţiative: Liturghii speciale şi zile de adoraţie, rugăciuni şi mesaje ale Sfântului Părinte şi ale episcopilor, pelerinaje (Roma, Ars, Lourdes, Fatima, Cacica) şi întâlniri (diecezane, naţionale şi internaţionale), conferinţe şi cursuri de formare, meditaţii şi reflecţii. În acest an s-au acordat indulgenţe speciale, după cum a decretat Penitenţiaria Apostolică. Mass-media catolică au susţinut acest an prin difuzarea unor emisiuni sau prin publicarea unor cărţi sau articole despre ce înseamnă acest an şi ce înseamnă preotul şi preoţia. De asemenea au susţinut prin crearea unui sit special (www.annussacerdotalis.org). La Iaşi, anul se va încheia printr-o celebrare în care vor fi hirotoniţi mai mulţi preoţi (24).
Dar poate că toate acestea şi multe altele s-au întâmplat fără aportul nostru. Este bine, ca acum, la sfârşit, să ne întrebăm ce am făcut noi, personal, pentru acest an, pentru preoţi şi mai ales pentru chemări la sfânta preoţie. Ce a însemnat pentru mine acest timp special? Dacă până acum timpul acestui an a trecut fără nimic, e momentul să facem acum ceva, măcar o rugăciune.
Prea târziu te-am iubit... 
Lasă un comentariu