Prea târziu te-am iubit…

„Fiţi sfinţi, pentru că eu, Domnul, sunt sfânt” (1Pt 1,16; Lev 19,2). „Sfinţenia este un atribut al lui Dumnezeu, care exprimă transcendenţa şi separarea sa de orice realitate creată, mai ales de rău şi de păcat. (…)  Sfinţi, în sens larg, sunt toţi creştinii care, însufleţiţi de virtutea dragostei, trăiesc şi mor în harul lui Dumnezeu şi se bucură de fericirea veşnică a raiului. În sens strict, sunt sfinţi toţi acei creştini pe care biserica i-a ridicat la cinstea altarelor, pentru că au practicat în mod eroic virtuţile creştine sau pentru că şi-au dat viaţa pentru credinţă, îndurând moartea de martir” (Ioan Tamaş, Mic dicţionar teologic, Sapientia, Iaşi 2008).

În Solemnitatea Tuturor Sfinţilor (1 noiembrie) sunt comemoraţi toţi cei pe care Dumnezeu i-a primit în împărăţia sa şi ne sunt acum mijlocitori în faţa sa, fie că sunt menţionaţi sau nu în calendarele religioase. De altfel, ar fi imposibil să-i cunoaştem pe toţi cei care au trăit după inima Domnului şi mai ales să reuşim să le dedicăm o zi a anului. Numărul lor este cu mult mai mare decât zilele unui an.

În calendarul nostru (publicat de Presa Bună) sunt amintiţi în fiecare an 479 de sfinţi (fără ai calcula pe: Sfinţii îngeri păzitori, pruncii nevinovaţi, 40 de soldaţi sau alţi însoţitori martiri). Dintre aceştia, 196 sunt prezenţi în calendarul roman general, comemoraţi la aceeaşi dată fixă în bisericile din toată lumea.

În luna Iulie sunt menţionaţi cei mai mulţi sfinţi, 46, iar în luna August cei mai puţini, 33.

Şi dintre oamenii celui de-al treilea mileniu, Dumnezeu continuă să-şi aleagă sfinţii şi să-i ofere Bisericii şi lumii ca modele. Sfinţii să mijlocească pentru noi o viaţă demnă nu atât pentru a apărea în calendar, cât mai ales pentru a trăi cu demnitate vocaţia de om şi pentru a sta apoi în casa Tatălui împreună cu toţi cei dragi ai noştri.