Prea târziu te-am iubit…

Mi-e dor de Chopin…

M-am visat prin cimitirul Pere Lachaise.

Mergeam câte doi pe alei mai întâi largi, apoi înguste. Uneori erau atât de înguste că abia încăpeam doi. Ba mai mult, pe alocuri ne opream şi treceam pe rând…

Am ajuns în faţa lui Chopin…

M-am oprit şi am început să fredonez, de fapt mai mult îngânam. M-am rugat.

Avea un înger care îi păzea mormântul sigilat atent c-un lacăt… Acest înger era Euterpe, muza muzicii. În vis se vedea clar: cu un ochi veghea mormântul, în timp ce cu celălalt păzea lacătul.

Ce mult mi-a plăcut… Am zăbovit mult timp.

Apoi, plimbându-ne şi rătăcind printre locurile de odihnă, am văzut lumea înconjurând mormântul lui Jim Morrison. Ce multă lume. Şi ce multe flori!

Apoi am păşit pe la Geroge Enescu. Pe piatra lui au scris Enesco. Ni l-au înstrăinat.

Apoi şi pe la mormântul lui Delacroix.

Sigur era şi Balzac pe undeva, dar nu-mi amintesc exact unde, poate pentru că m-am trezit brusc

M-am trezit când am fost oprit de strigătul paznicilor care ne-au dat afară din cimitir în timp ce mergeam spre locul de odihnă a lui Oscar Wilde.

N-am mai ajuns la el…
Nici la Marcel Proust…
Nici la Edith Piaf…
Acum mi-e dor de Chopin şi-l ascult

Pentru cei interesaţi aici pot face o vizită virtuală în CIMITIRUL PERE LACHAISE

Şi iar Chopin