Ziua a şaptea
Stăpânirea Maicii Domnului
Puternică Regină a cerului şi a pământului, tu stăpâneşti peste tot ceea ce este mai prejos de Dumnezeu.
Fiul tău ascultă cu drag rugăciunile tale. Tu te îngrijeşti cu bunătate de toţi supuşii tăi şi intervii cu stăruinţă pe lângă Dumnezeu pentru toate câte avem nevoie. Revarsă asupra lumii întregi belşugul binecuvântărilor tale de mamă.
Dăruieşte pace tuturor popoarelor, înzestrează-i cu bunăvoinţă pe toţi cei care poartă în mâini destinele omenirii, dă hărnicie şi conştiinciozitate în muncă tuturor oamenilor. Îndepărtează-i pe toţi cei care răspândesc învăţături greşite sau încalcă drepturile legitime ale altora.
Fii alături de toţi cei care suferă pentru dreptate şi pentru făurirea unei lumi mai bune. Amin.
Tatăl nostru. Bucură-te, Marie. Slavă Tatălui.
***
Adu-ţi aminte, o, preablândă Fecioară Marie, că nu s-a auzit niciodată să fi fost părăsit cel ce a alergat sub ocrotirea ta, cel ce a cerut ajutorul şi mijlocirea ta. Însufleţit de această încredere, alerg la tine, o, Maică, Fecioara fecioarelor. La tine vin şi stau gemând înaintea ta ca un păcătos.
Maica Cuvântului, nu dispreţui cuvintele mele, ci auzi-mă cu milă şi ascultă-mă. Amin.
Aici puteti găsi sursa fotografiei.
(Novena se găseşte şi în cartea de rugăciune:
Benedictus: rugăciunile familiei creştine, Sapientia, Iasi-2011)
Lasă un comentariu