Prea târziu te-am iubit…

În rugăciunile şi meditaţiile pe care Biserica le propune în această zi de comemorare a martiriului sfântului Ioan Botezătorul – căruia i s-a tăiat capul pentru că a cerut să fie respectate familia, adevărul şi dreptate – se regăseşte şi acest text care aparţine sfântului Beda Venerabilul:

Fericitul precursor al naşterii Domnului, al predicării sale şi al morţii sale, a arătat în lupta sa o putere demnă de privirile cereşti. Chiar dacă în ochii oamenilor a trebuit să îndure chinuri, speranţa sa este plină de nemu­rire (cf. Înţ 3,4), aşa cum spune Scriptura. Este foarte corect să amintim prin celebrare solemnă ziua naşterii sale pentru cer. El a făcut această zi memorabilă prin pătimirea sa şi a împurpurat-o cu sângele său. Venerarea memoriei sale şi celebrarea ei în bucuria spiritului este un lucru sfânt. El a confirmat prin martiriu mărturia pe care a dat-o pentru Domnul.
    Sfântul Ioan a îndurat închisoarea şi lanţurile ca măr­turie pentru Răscumpărătorul nostru, pentru că trebuia să-i pregătească drumul. Pentru el şi-a dat viaţa, chiar dacă nu a fost obligat să se lepede de Isus Cristos, ci numai să lase adevărul sub tăcere. Totuşi, a murit pentru Cristos.
    Cristos a spus: Eu sunt adevărul (In 14,6), de aceea, chiar pentru Cristos şi-a vărsat sângele, pentru că l-a vărsat pentru adevăr. După cum prin naştere, prin predi­care, prin botez, trebuia să dea mărturie despre cel care se va naşte, care va predica şi va boteza, la fel, suferind, el a arătat faptul că şi Isus Cristos va suferi.
    Un om de o aşa măreţie a pus capăt vieţii prezente prin vărsarea sângelui după lunga suferinţă a lanţurilor. El vestea libertatea păcii veşnice şi a fost aruncat în închisoare de cei păcătoşi. A fost închis în întunericul închisorii cel care a venit să dea mărturie despre lumină şi care a meritat să fie numit de aceeaşi lumină, care este Cristos, făclie care arde şi luminează. A fost bote­zat în propriul sânge cel căruia i-a fost dat să-l boteze pe Răscumpărătorul lumii, să audă glasul Tatălui deasu­pra sa şi să vadă harul Duhului Sfânt coborând asupra lui. Dar pentru persoane asemenea lui, nu trebuia să-i vină greu, ci uşor şi frumos să suporte pentru adevăr chi­nuri trecătoare care sunt răsplătite cu bucurii veşnice.
    Pentru unul ca el, moartea nu era un eveniment inevi­tabil sau o necesitate dură. Era, mai degrabă, o răsplată, o ramură de palmier a vieţii veşnice, datorită mărturisirii numelui lui Cristos. De aceea, bine spune Apostolul: Vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în Cristos, ci şi să suferiţi pentru el (Fil 1,29). El numeşte har al lui Cristos faptul ca cei aleşi să sufere pentru el: Suferin­ţele timpului prezent nu se pot compara cu gloria viitoare care ni se va revela (Rom 8,18).

Sfinte Ioane Botezătorule roagă-te pentru noi ca să îndrăznim să strigăm pentru adevăr şi să practicăm dreptatea. Amin!

Din Omiliile sfântului Beda Venerabilul, preot
(Omil. 23: CCL 122, 354.356-357)