Prea târziu te-am iubit…

Mereu m-a pus pe gânduri acest verset pe care l-am auzit şi în evanghelia de astăzi:

„Cui i s-a dat mult, mult i se va cere
şi cui i s-a încredinţat mult, şi mai mult i se va cere” (Lc 12,48)…

Vor fi atât de multe despre care voi da cont. Mi s-a dat prea mult în pofida nevredniciei mele…

Iată întregul text al evangheliei de astăzi:
În acel timp, ³⁹ Isus a spus ucenicilor săi: „Voi ştiţi prea bine: dacă stăpânul ar şti în care ceas vine hoţul, nu ar lăsa să-i spargă casa. ⁴⁰ Deci şi voi fiţi gata, căci Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă aşteptaţi”. ⁴¹ Atunci Petru i-a zis: „Doamne, această parabolă o spui numai pentru noi sau şi pentru toţi ceilalţi?” ⁴² Domnul i-a răspuns: „Cine este oare administratorul credincios şi destoinic, pe care stăpânul îl va pune peste servitorii săi, ca să le împartă la timpul cuvenit porţia de mâncare? ⁴³Fericit este acel servitor, pe care stăpânul, sosind, îl va găsi lucrând. ⁴⁴ Vă spun adevărul: îl va face administratorul întregii sale averi. ⁴⁵ Dar dacă acelaşi servitor şi-ar zice: «Stăpânul meu întârzie», şi ar începe să-i bată pe servitori şi pe servitoare, să mănânce, să bea şi să se îmbete, ⁴⁶ stăpânul său va veni în ziua în care nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu l-a prevăzut, îl va pedepsi cu asprime şi-l va pune printre cei infideli. ⁴⁷ Servitorul care, deşi a cunoscut voinţa stăpânului, n-a făcut nimic, n-a împlinit această voinţă, va primi multe lovituri. ⁴⁸ Dar acela care, fără să-i cunoască voinţa, a făcut ceva vrednic de pedeapsă, va primi puţine lovituri. Cui i s-a dat mult, mult i se va cere şi cui i s-a încredinţat mult, şi mai mult i se va cere” (Lc 12,39-48).