Prea târziu te-am iubit…

Pentru unii gândul că ar putea trăi 100 de ani este o speranţă, pentru alţii o teamă: ar fi prea mult. De curând cineva a demonstrat că se poate. Chiar dacă nu e uşor, poţi ajunge la 100 de ani şi să spui plin de recunoştinţă faţă de Dumnezeu şi faţă de cei din jur: „Până acum am biruit”. Iată povestea doamnei Marghita Dadoc care a împlinit 100 de ani, o poveste plină de credinţă:

Se numeşte Marghita Dodoc, este din Butea, jud. Iaşi. Duminică, 15 ianuarie 2011, a împlinit 100 de ani. Comunitatea catolică s-a rugat pentru ea la Liturghia de la ora 11.00.

„Cum e să ai 100 de ani?”, a fost întrebată. „Puterile mi-au slăbit. Până acum am biruit”, a fost răspunsul. În viaţa ei nu a prea a luat medicamente şi nici acum nu ia. Nu o doare nimic ziua, doar oasele noaptea.

Mi-a povestit despre cele două războaie mondiale. Îşi aminteşte că prin sat au fost nemţii şi ruşii. A prins trei biserici şi şapte parohi al căror nume nu l-a uitat: pr. Iuliu Abescu, pr. Ioan Ferenţ, pr. Petru Pleşca, pr. Iacob Ferenţ, pr. Gheorghe Petz, pr. Alois Dămoc şi pr. Petru Blaj. Ştie şi ce s-a întâmplat în august 1948, când comuniştii au venit să-l ridice pe pr. Gheorghe Petz, parohul de atunci. Îşi aminteşte cum oamenii au ieşit să-l apere pe preot, cum a venit armata, cum i-a arestat pe unii care au făcut anii mulţi de închisoare. Mama ei a fost bătută, alături de alte persoane. Ea a scăpat cu fuga. A prins apoi întovărăşirea şi colectivizarea. I s-a luat şi puţinul pământ pe care-l mai avea. A apucat şi evenimentele din 1989, când comuniştii au căzut.

„Cum erau oamenii înainte? Erau mai buni?” am întrebat-o. „La fel ca azi”, mi-a răspuns.

Viaţa nu întotdeauna i-a surâs. A avut parte de multe încercări şi suferinţe. S-a născut la 15 ianuarie 1912, din părinţii Roza şi Ianuş Blaj. În aceeaşi zi a fost botezată de pr. Iuliu Abescu. A trăit în sărăcie. Nu a avut posibilitatea să meargă la şcoală. A învăţat doar să se semneze. S-a căsătorit în anul 1935 cu Petru Dodoc. Împreună au avut o fată. După doi ani de la căsătorie, soţul, după ce o bate, o părăseşte şi pleacă în lume, pe lângă Ploieşti. Nu-l va mai interesa nici soţia, nici copilul. Marghita, la 25 de ani, rămâne singură şi-şi creşte copilul. Este nevoită să plece şi din casă. Tatăl ei îi construieşte în prelungirea căsuţei lui o cameră. În 1963, tatăl ei moare în condiţii dramatice. După ce fiica ei, Maria, se căsătoreşte, va avea grijă de cei şapte nepoţi. Necazurile continuă. La 27 august 1973, doi dintre nepoţi: Ieronim (11 ani) şi Tereza (9 ani) alunecă şi se îneacă în Siret aproape sub ochii ei.

Cum a biruit, am aflat tot de la ea. Se roagă mai multe rozarii pe zi, iar până acum zece ani când putea să meargă mai uşor era nelipsită de la Liturghie.

Duminică au înconjurat-o nepoţii, cei patru strănepoţi, rudele şi cunoscuţii. I-au cântat, i-au oferit daruri, au stat de vorbă cu ea şi s-au rugat cu ea. Era bucuroasă că doi dintre nepoţii ei au îmbrăţişat viaţa consacrată: sr. Ana Dorcu, soră în Congregaţia Oblatelor Asumpţioniste în Plovdiv (Bulgaria), şi pr. Iosif Dorcu, paroh şi decan de Iaşi.

Pr. Petru Blaj, parohul comunităţii, a mers de dimineaţă şi a împărtăşit-o. La Liturghie nu a putut veni pentru că se „hărăntuia prea mult”. Parohul i-a oferit prin nepotul ei o diplomă: „Marghita Dodoc 1912-2912. Cu adevărată recunoştinţă lui Dumnezeu pentru cei 100 de ani care îi împliniţi astăzi, toată comunitatea din Butea vă urează: La mulţi ani! Ne rugăm ca sfânta Fecioară Maria să fie speranţa, mângâierea şi bucuria dumneavoastră. Paroh pr. Petru Blaj. Sora Elisabetta Barolo şi comunitatea”. După Liturghie surorile din Congregaţia Misionarelor Pătimirii lui Isus, copiii din parohie şi părintele vicar Mihai-Gabriel Balint au mers şi i-au cântat „La mulţi ani”.

PS Petru Gherghel, pe lângă cuvântul de felicitare, i-a trimis un rozariu şi un crucifix.

În ziua de 10 ianuarie a fost şi primarul Costel Năstase care a felicitat-o şi i-a oferit o diplomă şi un plic cu 500 lei.

În cadrul Liturghiei de duminică, pr. Iosif Dorcu a spus ce anume l-a impresionat cel mai mult la bunica sa: „Încrederea în Dumnezeu. Ea a povestit că atunci când era tânără, era tare necăjită că nu avea bani să se descurce. S-a dus în biserică. Era într-o zi de miercuri. S-a rugat mult, inclusiv la sfântul Iosif. Duminica următoare, după Liturghie, vreo trei persoane au întrebat-o dacă nu vrea să ţese sau să împletească sau să meargă la ghilit pânză”.

Pr. Cornel Cadar

Preluat de pe http://www.ercis.ro