Ce greu e să fii într-o ţară străină şi să nu ştii limba poporului în mijlocul căruia trăieşti. Ce dificil e să fii diferit şi să nu poţi dialoga cu cel de lângă tine. Cine a mâncat pâinea străinătăţii şi a singurătăţii ştie la ce mă refer: să-ţi foloseşti mâna, degetele, gesticulaţia, limbajul trupului pentru a indica foamea, setea, frigul etc. Nevoia de a comunica e explozivă şi greu de stăpânit.
Dar şi mai greu decât să nu poţi vorbi cu cel de lângă tine e să nu poţi vorbi cu Dumnezeu. Sau el să-ţi vorbească şi tu să nu-l înţelegi. Ce fericire pe cel ce are un limbaj comun cu Domnul, cel care-i pătrunde tainele şi cuvintele.
Îmi amintesc că eram în anul doi de facultate şi am avut bucuria să-l citesc pe Dumnezeu în limba română într-o traducere catolică. Ce bine ne înţelegeam, eu şi Dumnezeu pe-atunci. Avea vorbe aşa de dulci.
Însă era doar Noul Testament publicat în 2002 la Editura Sapientia, din Iasi, în traducerea părtinelui Alois Bulai şi a părintelui +Anton Budău. Aşteptam cu nerăbdare şi istoria fraţilor noştri mai mari, evrei – cum îi numea fericitul Ioan Paul al II-lea, adică Vechiul Testament.
O parte a aşteptării tocmai s-a împlinit. Chiar acum am în faţa ochilor Pentateuhul. Din nou, Dumnezeu, cel din Vechiul Testament de data aceasta, îmi vorbeşte pe limba mea, într-o traducere pertinentă făcută de părintele Alois Bulai şi părintele Eduard Patraşcu. Primele cinci cărţi ale Vechiului Testament au fost traduse şi publicate la editura Sapientia. Este altfel cuvântul lui Dumnezeu când beneficiezi de introduceri, note şi explicaţii care-ţi luminează mintea şi inima.
Aştept şi restul Vechiului Testament căci e o bucurie să-l citeşti pe Dumnezeu. Spor la lectură!
Prea târziu te-am iubit... 
Lasă un comentariu