Transfer de proprietate
A consacra ceva sau pe cineva înseamnă a da lucrul sau persoana în proprietatea lui Dumnezeu, a o scoate din ambientul a ceea ce este al nostru şi a o introduce în atmosfera lui, aşa încât să nu mai aparţină lucrurilor noastre, ci să fie total al lui Dumnezeu (…).
În Vechiul Testament, încredinţarea unei persoane lui Dumnezeu, adică „sfinţirea” sa, se identifică cu hirotonirea preoţească şi în felul acesta se defineşte şi în ce constă preoţia: este un transfer de proprietate, a fi luat din lume şi dăruit lui Dumnezeu.
Cu aceasta se evidenţiază acum cele două direcţii care fac parte din procesul de sfinţire/consacrare. Înseamnă a ieşi din contextele vieţii lumii – un „a fi puşi deoparte” pentru Dumnezeu. Dar tocmai pentru aceasta nu este o segregare. A fi încredinţaţi lui Dumnezeu înseamnă mai degrabă a fi puşi să‑i reprezentăm pe alţii. Preotul este scos din conexiunile lumii şi dăruit lui Dumnezeu şi, tocmai aşa, pornind de la Dumnezeu, trebuie să fie disponibil pentru alţii, pentru toţi.
Benedict al XVI‑lea, Missa Chrismatis
9 aprilie 2009
Prea târziu te-am iubit... 
Lasă un comentariu