Prea târziu te-am iubit…

O unică preoţime

Acest stil de viaţă comportă forme de comuniune şi de apropiere fraternă. E adevărat, Isus i‑a chemat pe discipolii săi personal, dar nu ca indivizi izolaţi; forma de viaţă a lui Isus este o formă comunitară şi întemeiază o existenţă comunională.

Acest lucru este adevărat în manieră deosebită cât priveşte existenţa sacerdotală. Prin hirotonirea preoţească (…) suntem inseraţi în unica preoţime. Ne numim confraţi. De aceea preoţii trebuie să se adune, să se viziteze reciproc, să‑şi schimbe experienţele lor pastorale bune şi rele, să se consoleze şi să se susţină unii pe alţii şi să se asiste între ei în mod solidar. Printre preoţi ar trebuie să fie prietenii adevărate.

Faptul că individualismul burghez modern a pătruns şi în preoţie nu a fost un lucru bun.Comunităţile sacerdotale după stilul „Jesus‑Caritas” al comunităţii lui Charles de Foucauld, preoţii din Schönstatt sau preoţii focolarini pot să fie un ajutor bun şi o îmbogăţire.

Card. Walter Kasper
Servitori della gioia. Esistenza sacerdotale – Servizio sacerdotale
Queriniana, Brescia – 2007, pag. 85‑86

citat în Hubertus Blaumeiser – Tonino Gandolfo,
Aşa cum m-a iubit pe mine Tatăl…, Presa Bună, Iaşi – 2010, 21.