Week-endul este un timp de răgaz, de promenadă (acolo unde vremea o perimite!), dar şi timp de lecturi, din cărţi sau direct de pe generoasa lume virtuală. Astfel că, pentru cei care caută să-şi devoreze timpul de astătzi și încă nu au aflat cum, le recomand o răsfoială virtuală pe blogul: De la creștini adunate, și-napoi la lume date!, blogul părintelui Patraşcu Damian, rector al Institutlui Teologic Romano-Catolic franciscan, din Roman.
Iată un fragment luat dintr-o postare despre Cum postim: …
O coordonată a postului uitată aproape cu desăvârşire în lumea noastră în care individualismul şi libertatea greşit înțeleasă ating chiar şi dimensiunea spirituală a existenței, este ascultarea. Creştinii care îşi ruinează sănătatea deja şubredă prin posturi drastice, în ciuda interdicției de a posti primite de la proprii duhovnici, păcătuiesc, în ciuda aparenței de sfințenie, prin neascultare. După cum bine spune un părinte athonit, Efrem Katunakiotul: „Să te împărtăşeşti de zece ori pe zi, să faci rugăciunea minții, privegheri sau posturi: toate nu valorează nimic fără ascultare”. Şi, memorabil, sfântul Teofan Zăvorâtul: „Din trei virtuți – post, neprihană şi ascultare – prima conduce până la jumătatea drumului către Dumnezeu, a doua, până la intrare, iar a treia chiar până în fața lui Dumnezeu”.
După toate astea, dacă postesc, mă rog, dau de pomană şi fac ascultare e ziditor să înţeleg bine ceea ce fac şi mai ales de ce şi pentru Cine o fac. A şti cine este Acela în numele căruia ţin post, fac milostenie mă rog şi ascult înseamnă a întâlni o Persoană, a uni jertfa mea cu a lui, a depăşi toate prejudecăţile mele care mă împotmolesc în idolatrizarea sterilă a unor practici pe care le urmez mai curând din superstiţie şi spre propria mea slavă decât din evlavie autentică şi spre mărirea lui Dumnezeu (câţi creştini nu-şi justifică postul prin „aşa e bine”, „aşa se face”, fără să cunoască, de multe ori, măcar semnificaţia liturgică zilelor în care postesc chiar şi în zilele de peste an: de ce miercuri, de ce vineri…).
Lectură plăcută!
Lasă un comentariu