Prea târziu te-am iubit…

Apogeul preoţiei

Adesea preoţii desfăşoară atâtea activităţi, însă atunci când îşi dau seama că se dăruieşte o sută pentru a produce unul, apare descurajarea şi stresul şi încep îndoielile: oare am greşit vocaţia? Celibatul este cu adevărat o valoare? De ce i se neagă preotului să aibă o familie?

Şi eu am avut acele gânduri atunci când guvernul mi‑a interzis toate activităţile în Biserică, spălând timp de zece ani geamurile magazinelor de pe străzile din Praga. Situaţia mea mă constrângea să caut identitatea mea sacerdotală – fără slujire, fără utilitate aparentă, fără a fi leader.

Şi totuşi, Isus, deşi atunci când a fost pironit pe cruce nu putea să facă minuni, să predice, ci – abandonat – putea numai să tacă şi să pătimească, a ajuns la apogeul preoţiei sale. Am găsit în el adevărata mea identitate sacerdotală, care m‑a umplut de bucurie şi de pace.

Apoi am înţeles că această identitate nu se dobândeşte pentru totdeauna într‑un moment de iluminare şi de har, trebuie căutată încontinuu, mai ales în momentele întunecate, dureroase.

Card. Miloslav Vlk
Spiritualitatea preotului diecezan
Gen’s 26 (1996), pag. 13
citat în Hubertus Blaumeiser – Tonino Gandolfo,
Aşa cum m-a iubit pe mine Tatăl…, Presa Bună, Iaşi – 2010, 27.