Cine ţi-a pus pe chip splendoarea soarelui strălucitor?
Cine ţi-a pus în ochi calmul mărilor adânci?
Cine ţi-a pus pe mâini gingăşia delicată a norilor pufoşi?
Cine ţi-a pus în glas duioşia adierii vântului răcoritor?
Cine ţi-a rânduit frumuseţea câmpiilor înflorite?
Cine ţi-a dat răbdarea şi forţa bobului de grâu?
Cine te-a aşezat în viaţa mea, dacă nu el, rânduitorul a toate?!
Nu pot să te privesc şi să nu-mi fugă gândul la Dumnezeu.
Eşti o provocare continuă pentru mine, pentru om.
Te-a făcut atât de frumoasă, chipul şi asemănarea sa.
Porţi în tine trăsăturile şi forţa Creatorului,
Eşti oglinda măreţiei sale.
El te-a rânduit femeie şi mireasă, mamă şi soţie,
Bunică și educatoare, copilă şi prietenă.
Împreună cu tine îl laud pe Creator
pentru că te-a făcut o făptură atât de minunată.
De ziua ta îmi înalţ glasul spre cer şi implor în rugăciune
Roua harurilor făcătoare de bine
Ca primăvara ta să îmbrace culorile ghiocelului:
Albul curăţiei, al liniştii profunde, departe de negrul răului şi al suferinţei,
Şi verdele speranţei care să împrăştie urmele descurajării.
Aceasta să-ţi fie primăvara şi tu să fii o primăvară pentru cei de lângă tine.
Lasă un comentariu