Prea târziu te-am iubit…

Cristoşi autentici

Astăzi, timpurile cer mai mult ca oricând autenticitatea: nu mai sunt suficienţi simpli bărbaţi hirotoniţi preoţi: este nevoie de preoţi‑Cristos, preoţi‑victime pentru omenire. Cristoşi autentici, gata mereu să moară pentru toţi.

Dacă aceasta este măsura iubirii în viaţa preotului, atunci să nu se teamă că are timp nefolosit, să nu se preocupe că trebuie să‑şi schimbe meseria.

Va vedea bucata de Biserică încredinţată lui cum devine o grădină: cu neghina, desigur, cu ura, dar şi cu iubirea rodnică ce nu‑şi opreşte iradierea sa la limita ogorului său, ci merge dincolo.

Precum Ars, da, precum Ars, unde parohul era totul pentru poporul său, după Dumnezeu, iar oamenii veneau de departe pentru a respira parfumul lui Cristos, pentru a se hrăni cu el, pentru a trăi.

S‑o spunem clar, s‑o spunem tare: pentru a trăi!

Pentru că fără Cristos, fără preoţi‑Cristos, lumea de astăzi cu descoperirile magnifice, extraordinare nu trăieşte. Este în agonie, moare.

Numai Cristos este viaţa.

Chiara Lubich
Celibatul sacerdotal
Citta Nuova 14 (1970/3), pag. 9
citată în Hubertus Blaumeiser – Tonino Gandolfo,
Aşa cum m-a iubit pe mine Tatăl…, Presa Bună, Iaşi – 2010, 28.