„Fă-ţi timp să citeşti, lectura este fundamentul cunoaşterii!”. Aşa îmi începeam un articol publicat pe blog în care aminteam dezamăgirea lui Mircea Eliade „că nu există un Manual al perfectului cititor”. Sunt atâtea cărţi care merită citite, care ne sunt folositoare pentru viaţa personală sau prefesională, însă nimeni nu ni le descoperă şi trecem prin viaţă fără să dăm de ele.
Astăzi vreau să vin înaintea voastră cu o propunere de lectură. O carte despre om şi despre Biserică aşa cum le văd un pastor şi un medic. „O făptură atât de minunată”, scrisă de Philip Yancey şi dr. Paul Brand, te cuprinde din primele rânduri şi te face să-ţi doreşti să afli mai multe despre celule, oase, piele, locomoţie şi tot ce ţine de viaţa ta creaturală şi mai ales să vezi ce eşti tu în cadrul Bisericii care este tot un trup: eşti pielea, osul, o simplă celulă, dar extrem de importantă?
De mult nu am mai citit o carte ca aceasta despre care să regret că nu are mai multe pagini.
Iată un fragment care poate deschide apetitul lecturii:
Dacă studiem Trupul lui Hristos, trebuie să permitem existenţa unui vis imposibil, deoarece nu suntem altceva decât o adunare de oameni la fel de diverşi precum celulele organismului omenesc. Mă gândesc la bisericile pe care le-am întâlnit: mai există oare vreo instituţie cu o asemenea varietate de oameni? Tineri cu vederi radicale, îmbrăcaţi în jeanşi, împart băncile bisericii cu oameni de afaceri traşi la patru ace. Adolescenţi plictisiţi se pierd în gânduri şi uită să mai cânte alături de ceilalţi, chiar şi atunci când bunicii lor îşi dau mai tare aparatele auditive. Unii membri se adună la fel de metodic precum un banc de peşti, apoi se despart repede şi fiecare se întoarce la casa şi la slujba sa. Alţii îşi doresc comunităţi mai strânse şi migrează împreună, asemenea unor amibe sociale.
Aş putea foarte uşor să-mi exprim dezaprobarea în faţa absurdităţii întregii întreprinderi, aparent predestinată eşecului. Isus s-a rugat ca noi „să fim una”, aşa cum El şi Dumnezeu Tatăl sunt una (In 17,11). Cum poate un organism cu o structură atât de diversă să ajungă să dea măcar o minimă impresie de unitate?… (pag 37)
Lectură rodnică!
Lasă un comentariu