Prea târziu te-am iubit…

Cu mâinile goale în faţa iubirii

Iubirea mi‑a urat bun venit;
însă sufletul meu s‑a dat înapoi,
vinovat de ţărână şi păcat.
Însă iubirea arzătoare, văzându‑mă lipsit de voinţă
deja din momentul în care am intrat,
s‑a apropiat mai mult de mine,
punând cu delicateţe întrebări:
dacă‑mi lipsea ceva.
Un oaspete, am răspuns eu,
care ar fi vrednic să fie aici.
Iubirea a spus: Tu eşti acest oaspete.
Eu, cel needucat, cel ingrat?
Ah, dragul meu, nu reuşesc să te privesc.
Iubirea a luat mâna mea,
şi zâmbind a răspuns:
cine a făcut ochii dacă nu eu?
E adevărat, Doamne, dar ei sunt ai mei.
Fie ca ruşinea mea să meargă acolo unde merită.
Şi tu nu ştii, spune iubirea, cine a purtat vina?
Dragul meu, atunci îţi voi sluji.
Trebuie să te aşezi, spune iubirea,
şi să guşti trupul meu:
astfel, m‑am aşezat şi am mâncat.

George Herbert
Paulist Press
The Temple. Classics of Western Spirituality
New York, Ramsey, Toronto 1981, pag. 316
citat în Hubertus Blaumeiser – Tonino Gandolfo,
Aşa cum m-a iubit pe mine Tatăl…, Presa Bună, Iaşi – 2010, 41.