În primul rând, pentru toţi preoţii un gând şi o urare de LA MULŢI ANI plini de statornicie în misiunea îmbrăţişată. Domnul să ne binecuvânteze în continuare cu harurile sale şi să ne ajute să trăim şi să vestim veşnic pătimirea, moartea şi învierea sa.
Şi un gând care vine ca o încurajare pentru toţi, preoţi şi laici:
Nimic nu este pierdut pentru totdeauna
Nu întotdeauna vom putea fi la înălţimea chemării lui Dumnezeu; în anumite momente se va putea să nu reuşim să urmăm iubirea lui Dumnezeu în toată plinătatea. Dar asta nu înseamnă că vocaţia s‑a pierdut. Petru rămâne exemplul viu a ceea ce spunem.
Nu există mizerie, nu există slăbiciune umană care să nu permită căinţa, privirea la Isus care trece – aşa cum a făcut Petru – cerându‑i iertare.
Harul total al vocaţiei depline este din nou revărsat în suflet şi redevenim discipoli ai lui Cristos.
Pasquale Foresi
Citta nuova
Problematica d’oggi nella Chiesa
Roma, 1970, pag. 100,
citat în Hubertus Blaumeiser – Tonino Gandolfo,
Aşa cum m-a iubit pe mine Tatăl…, Presa Bună, Iaşi – 2010, 49.

Lasă un comentariu