Prea târziu te-am iubit…

Faţă în faţă

Rugăciunea personală este de neînlocuit, pentru că vine timpul în care fiecare este chemat să‑l întâlnească pe Dumnezeu faţă în faţă, într‑o întâlnire spirituală. Acest lucru poate avea loc în intimitatea propriei camere sau în faţa tabernacolului, sub un copac, pe piscul unui munte, pe malul mării. Chiar şi în timp ce se conduce maşina se poate întâmpla.

Are loc în diferite momente: în timpul Liturghiei, de exemplu, în timp ce ne pregătim, înainte de rugăciunea zilei, după lecturi sau după omilie, cu siguranţă după sfânta Împărtăşanie şi la mulţumirea care urmează după celebrarea euharistică.

Rugăciunea noastră personală trebuie să fie aşa cu adevărat: trebuie să provină din inimă. Se poate exprima în cuvinte sau fără; nu se poate limita la repetarea unor rugăciuni scrise de maeştri spirituali sau de sfinţi, chiar dacă aceste formule pot ajuta să intrăm în rugăciunea personală.

Card. Francis Arinze
Riflessioni sul sacerdozio
Citta del Vaticano, 2008, pag. 49,
citat în Hubertus Blaumeiser – Tonino Gandolfo,
Aşa cum m-a iubit pe mine Tatăl…, Presa Bună, Iaşi – 2010, 56.