Chemaţi la sfinţenie

Nu vom sublinia niciodată îndeajuns cât de fundamental şi decisiv este răspunsul nostru personal la chemarea la sfinţenie. Aceasta este condiţia nu numai pentru ca apostolatul nostru personal să fie rodnic, ci  şi mai amplu, pentru ca faţa Bisericii să reflecteze lumina lui Cristos (cf. LG 1), inducându‑i astfel pe oameni să‑l recunoască şi să‑l adore pe Domnul.

Implorarea apostolului Paul de a ne reconcilia cu Dumnezeu (cf. 2Cor5,20) trebuie s‑o primim înainte de toate în noi înşine, cerând Domnului cu inimă sinceră şi cu suflet determinat şi curajos să îndepărteze de la noi tot ceea ce ne desparte de el şi este în contrast cu misiunea pe care am primit‑o. Să fim siguri, Domnul este milostiv şi va şti să ne asculte.

Benedict al XVI‑lea
Către preoţii şi diaconii din dieceza de Roma
13 mai 2005
citat în Hubertus Blaumeiser – Tonino Gandolfo,
Aşa cum m-a iubit pe mine Tatăl…, Presa Bună, Iaşi – 2010, 58.

Lasă un comentariu