Îmi plac braţele tale pentru că sunt mereu deschise, gata să mă îmbrăţişeze şi atunci când vin ca un păcătos, plin de lacrimi, dar şi atunci când vin plin de fericire, ca unul ce ţi-a împlinit voinţa.
Iubesc să fiu cuprins de braţele tale pentru că simt cum mă ridică de jos cu putere şi mă aşază la înălţimea crucii, izvor de sfântă înviere.
Din braţele tale lumea se vede atât de bine, oamenii devin atât de clari, iar viitorul începe să prindă contur luminos.
Dar cel mai mult îmi place să pun obrazul pe pieptul tău atunci când mă strângi în braţe, pentru că-ţi aud inima cum bate cu putere…şi ştiu că bate tocmai pentru mine.
În braţele tale am învăţat să iubesc.
La pieptul tău am crescut în caritate şi înţelepciune.
Calmul strângerii tale m-a învăţat calea iertării şi a dragostei necondiţionate.
Braţele tale îmi indică drumul şi, călăuzit de ele, reuşesc să-mi ţin paşii statornici pe cărarea vieţii.
Braţele tale îmi cuprind capul în mâini şi-mi ridică ochii spre înălţimi chiar şi atunci când nu merit să mai văd strălucirea cerului şi farmecul creaţiei.
Braţele tale mă fac să plâng când încă văd în ele semnul iubirii ce mi-o porţi, rănile cuielor, bătăturile purtării crucii, biciuirea şi batjocura.
După braţele tale suspin de dor în zori de zi când mă trezesc neîmbrăţişat de iubire şi alerg la tine plecându-mi genunchii şi cerşind atingerea ta.
Braţele tale le cuprind mereu cu drag şi nu le-aş mai da drumul nicicând, m-aş face veşnic prizonierul lor.
În braţele tale mă arunc fără ezitare şi de pe culmile disperării şi din prăpastia pierzării, pentru că ştiu că tu mă vei prinde şi voi fi salvat.
Spre tine mă arunc cu drag că ştiu că nu te vei feri să cad în gol, ci cu gingăşie şi fermitate mă vei opri din calea pierzării mele.
În braţele tale, Doamne, timpul nu trece şi când simt că se grăbeşte strig clipei în care mă strângi „Rămâi căci eşti atât de frumoasă”.
Braţele tale au forma gingăşiei, culoarea de viaţă şi speranţă a lăcrămioarelor. Le iubesc. Atingerea lor e ca izvorul tămăduirii, ca balsamul puterii vindecătoare.
Atinge-mă în această zi şi păstrează-mă nevătămat, ţine-mă în iubirea ta. Amin.

Lasă un comentariu