Prea târziu te-am iubit…

Nu, nu e vorba despre fragmentele lui Mircea Eliade publicate de dl. Andrei Pleşu şi dl. Gabriel Liiceanu în1991, la editura Univers, sub acest nume. Nici nu e vorba despre vreun film sau itinerar spiritual. Ci e chiar drumul de aici, din Copou, până în centru, aşa cum e astăzi, sub cerul înnorat al Iaşului. Vreau să spun ce-am întâlnit. Praf. Mult mai mult decât oameni (chiar dacă a plouat!). Tot (cred!) mai multe decât persoanele erau şi  afişele şi zgomotele electorale. Scria (sau ţipau din difuzoare plimbate pe maşini la fel de zgomotoase) despre „Noi suntem viitorul”, „Noi suntem singuranţa”, „Noi iubim adevărul”, „Votaţi schimbarea”, „Votaţi continuarea dezvoltării”, „Votaţi siguranţa viitorului copiiilor dvs.” etc. Asta au scris ei, candidaţii. Noi, alegătorii, citim printre rânduri doar atât: „Aici sunt banii dvs.” şi ne gândim dacă mai mergem sau nu la vot, dacă avem sau nu pe cine alege. Am întâlnit şi oameni (mulţi): studenţi plini de stres, bătrânei drăguţi, adulţi prea grăbiţi, cerşetori trist de singuri şi obosiţi. Toţi încercau să ajungă la destinaţii pe drumuri blocate şi trotuare desfiinţate (momentan!). De fapt, nu chiar toţi. Unii stăteau liniştiţi la o terasă şi inventariau oamenii care treceau prin faţa lor şi care, spre deosebire de ei, nu aveau timp (care de multe ori înseamnă bani!) pentru o bere, un suc, o ţigară…sau ceva de mâncare! Mi-a plăcut o bătrână care vindea flori! Şi mi-a plăcut şi bătrânul care cânta (cu pasiune, chiar dacă nu şi cu talent!) la o vioară (aproape ocordată!). Nu mi-au plăcut cei care mâncau seminţe sau fumau pe stradă şi nici cei care deşi erau câte doi sau trei ascultau „chestii” în nelipsitele căşti ale telefoanelor (mai) inteligente sau mp3,4ş.a.m.d. (și nu erau doar adolescenți!).

Deşi m-am pierdut prin căscat de ochi şi străzi prea aglomerate de oameni şi maşini (dacă ne-au luat trotuarele pentru restaurare!), mi-a plăcut că am ajuns totuşi la timp şi în centru şi înapoi acasă. Dar am venit cam obosit şi cu un gust amar. Am deschis o carte (Omul între păcat şi har în scrierile lui Georges Bernanos, a părintelui Isidor Chinez) și am găsit un citat din Lucian Blaga: „în cele din urmă, niciun popor nu e atât de decăzut şi de păcătos pentru a nu mai fi vrednic să te jertfeşti pentru el din moment ce îi aparţii”(în Zări şi etape. Aforisme, studii, însemnări, Humanitas, Bucureşti 2003, 15). Oare şi astăzi ar zice la fel ?

Dincolo de orice, eu spun că da. Şi am să mai merg spre Centru chiar dacă va fi acelaşi praf, acelaşi zgomot electoral, poate că vor fi alţi oameni. Poate şi eu voi fi altul!