Prea târziu te-am iubit…

Doi poli de unitate

Este necesar, cu ajutorul divin, să realizăm unitatea în propria viaţă. A lupta în fiecare zi pentru a o salva, a o aprofunda sau a o recompune.
Un creştin trebuie să aleagă doi poli principali şi decisivi de unitate interioară:
– să unească propria viaţă cu viaţa divină a Preasfintei Treimi care locuieşte în el;
– să fie una cu Cristos, în al cărui trup mistic este inserat încă de la botez.
Cei doi poli, succesiv sau împreună, pot să ne ajute imens să ne salvăm de la dispersarea care în decursul zilei obişnuieşte să acţioneze în noi (…). Experienţa ne învaţă că, în pofida celor mai bune intenţii şi a celor mai incisive apeluri la unitate, putem termina ziua noastră ca nişte spintecaţi, lăsând ici şi acolo bucăţile noastre o dată cu trecerea orelor. Fără a pierde seninătatea şi pacea, să recunoaştem ca natural faptul că creatura este creatură şi ţărâna este ţărână şi să încercăm să salvăm unitatea înainte de a adormi. Dacă nu reuşim, să adormim liniştiţi şi încrezători în faptul că, pentru a ne reîntâlni cu Treimea şi mai ales cu Isus Cristos, vom exploata Sfânta Liturghie din dimineaţa următoare.

Dom Helder Camara
San Paolo
Roma, due del mattino. Lettere dal Concilio Vaticano II
Cinisello Balsamo, 2008, pag. 134,
în Hubertus Blaumeiser – Tonino Gandolfo,
Aşa cum m-a iubit pe mine Tatăl…, Presa Bună, Iaşi – 2010, 72.