Prea târziu te-am iubit…

Propria casă pretutindeni

Cine‑l urmează pe Isus, nu‑l urmează pentru a merge să trăiască într‑o locuinţă (de exemplu, într‑o casă parohială), sau la adăpostul unui ţarc: cine‑l urmează pe Isus îl urmează pe Dumnezeu – aşadar, nu are un loc decât pe Dumnezeu însuşi.

Dacă acest fapt, pe de o parte, se poate vedea în mod negativ, ca renunţare la toate, pe de altă parte se poate vedea şi mai ales în mod pozitiv; toate locurile din lume, toate casele din lume, devin ale noastre pentru că Fiul omului este stăpânul universului şi casa lui nu poate să fie o casă mică dintr‑un oraş mic. Cine‑l urmează pe Isus găseşte casă pretutindeni şi astfel pretutindeni găseşte familia sa şi patria sa.

Acesta este un aspect grandios al vocaţiei: noi nu‑l urmăm pe Isus pentru un loc determinat, pentru o locuinţă deosebită, îl urmăm pe Isus pentru a fi cu el fiii lui şi fraţii lui în tot universul.

Pasquale Foresi
Problematica d’oggi nella Chiesa
Roma, 1970, pag. 94‑95,
în Hubertus Blaumeiser – Tonino Gandolfo,
Aşa cum m-a iubit pe mine Tatăl…, Presa Bună, Iaşi – 2010, 80.