Tot ce faci tu este minunat

Există o întrebare cu care, la un moment dat, ne-am confruntat toţi: tu ce vrei să te faci când ai să fii mare? Unii au spus aviatori şi au ajuns preoţi, alţii au spus medici sau profesori şi au ajuns persoane consacrate, alţii au spus jurnalişti şi au ajuns avocaţi etc. De cele mai multe ori ceea ce visăm nu se împlineşte. Poate chiar de multe ori ceea ce ne dorim cu ardoare şi vedem că ar putea face parte din viitorul nostru nu se întâmplă. Poate că de aceea se şi spune deseori: „dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, vorbeşte-i despre planurile tale, spune-i ce gânduri ai legate de viitor!”.  El mereu are alte planuri, mult mai bune decât ale noastre. Şi mai mult decât atât: planurile sale au o finalitate spre care noi prea rar privim şi de care ne preocupăm prea puţin şi anume cerul, veşnicia. Noi uităm deseori să privim dincolo de „prezentul pământ” spre „viitorul cer”. El nu, niciodată. El nu pune nimic mai presus de mântuirea noastră. Minunea se întâmplă atunci când planurile noastre coincid cu ale lui, când gândul său despre veşnicia noastră devine planul nostru.

Ceea ce este important şi este strâns legat de această duminică stă în faptul că planurile lui Dumnezeu se împlinesc întotdeauna, oricât de mult s-ar împotrivi omul sau oricât de mult şi-ar dori creatura să fie altfel. Şi aici e suficient, de exemplu, să ne amintim de Iona din Vechiul Testament, cel care nu voia să meargă la Ninive: el gândea că se poate întâmpla şi altfel, că viaţa sa poate fi şi altceva. Însă Domnul şi planul său au învins, s-au impus.

Tot ceea ce Dumnezeu spune, se întâmplă. Şi vedem aceasta şi în lecturile de astăzi. Profetul Isaia anunţă: „Spuneţi celor slabi de inimă: întăriţi-vă şi nu vă temeţi. Iată Dumnezeul vostru. Dumnezeu însuşi va veni şi vă va mântui. Atunci se vor deschide ochii orbilor şi vor auzi urechile surzilor”… Şi aşa a fost. În Isus Cristos însuşi Dumnezeu a venit şi ne-a mântuit. Poate că prea puţin înţelegem acest har: însuşi Dumnezeu a venit! Şi nu doar că a venit, aşa ca o trecere a unui nor ce lasă o umbră răcoroasă, ci a venit şi a rămas cu noi pentru totdeauna ca să ne mântuiască.

Ba mai mult, profeţia lui Isaia s-a împlinit şi în privinţa surzilor care aud şi a muţilor care vorbesc. Omul vindecat de Isus, în relatarea după sfântul evanghelist Marcu, ne stă drept martor. Modul în care s-au desfăşurat lucrurile în fragmentul evanghelic de astăzi ne trimite cu gândul la creaţie. Sunt două puncte puternice care amintesc de zorii omenirii. Primul ne aminteşte de acel Dumnezeu care a spus şi s-a făcut, din cartea Genezei: „Să fie lumină!” şi a fost lumină! Iar acum, la fel, Dumnezeu spune „Effata!” – Deschide-te! şi urechile i s-au deschis şi i s-a dezlegat şi limba.

Iar al doilea punct e legat de menţionarea din cartea Genezei: „a privit Domnul toate câte le-a făcut şi iată erau foarte bune”; în timp ce în evanghelie, în aceeaşi direcţie a perfecţiunii, evanghelistul notează strigătul mulţimii: „Tot ce face el este minunat”, este bun, este desăvârşit. Iar această desăvârşire se vede şi din sublinierea „urechile i s-au deschis şi i s-a dezlegat şi limba şi vorbea corect!”. Întâlnim şi aici desăvârşirea, plinătatea, ne întâlnim din nou cu acel Dumnezeu care nu dă cu jumătăţi de măsură, ci dă totul, cu îmbelşugare, cum spunea părintele Nicolae Strinhardt, „Domnul dă boiereşte!”.

Putem încerca să vedem ce putem pune în viaţa noastră, în mod concret, din cele ce am simţit şi trăit împreună din cuvântul Domnului. Ce face astăzi Dumnezeu pentru noi şi ce facem noi pentru el?

Ceea ce s-a petrecut cu surdo-multul se petrece acum cu noi. Sunt trei elemente esenţiale care se regăsesc în viaţa noastră şi care ne invită să ieşim transformaţi din această capelă, să ieşim vindecaţi de neputinţele, surzeniile sau tăcerile noastre: întâlnirea cu Cristos Domnul, întâlnirea dintre noi şi cuvântul său, trebuie să lase urme vizibile.

Astfel, meditând evanghelia, găsim primul element care este legat de expresia „ridicându-şi ochii spre cer”! Cerul este locul Tatălui. A-şi ridica privirea este gestul rugăciunii de comuniune cu Dumnezeu Tatăl. Astăzi Isus este aici cu noi, ne-a luat deoparte pe acest munte şi priveşte cerul, ca o invitaţie adresată nouă: nu vă lăsaţi dominaţi de cele pământeşti, ci priviţi şi voi cerul…cât mai des. Domnul vrea să ne ridicăm ochii spre cer, spre locul de unde ne vin ajutorul şi salvarea. Prin culoarea sa albastră, uneori de dincolo de nori, cerul invită la calm, la speranţă, la lumină.

Cel de-al doilea element vine din scurta subliniere a evanghlistului: Isus „a suspinat!”. Pe drept se spune că „Dumnezeu nu poate suferi, însă poate compătimi”, poate lua parte la suferinţa omului. Aici Cristos e copleşit de durerea ce o simte faţă de oamenii suferinzi. Îi vrea vindecaţi, le vrea binele. Cristos suspină pentru noi! Pentru noi, cei adunaţi în jurul altarului, Cristos suspină şi acum din Preasfântul Sacrament: suspină la vederea problemelor noastre; suspină când vede cât de neputincioşi suntem şi ne asigură de însoţirea şi revărsarea harurilor sale; suspină plin de tristeţe şi durere când vede păcatele noastre şi, mai ales, lipsa căinţei noastre pentru tot ceea ce facem rău, lipsiţi de iubire.

Şi nu în ultimul rând, şi în viaţa noastră acelaşi Cristos spune acum „Effata!” – Deschide-te! Să se deschidă inima noastră şi să nu mai luăm parte la nedreptate. Să lărgească Domnul inima slujitorilor săi pentru ca să nu mai facem discriminări, aşa cum ne cere şi apostolul în lectura a II-a: nu faceţi diferenţe între cei bogaţi şi cei săraci! Nu favorizaţi pe nimeni! Nu discriminaţi! Strigă Isus către urechile noastre pentru ca să fim mai atenţi la problemele şi necazurile celor care trec pe lângă noi, ale celor care fac parte din viaţa noastră. Strigătul Effata răsună pentru a ne deschide gura şi a lua partea celor mici, marginalizaţi, neajutoraţi; să ni se deschidă gura şi să putem spune şi noi lucrările minunate ale Domnului.

Toate acestea trebuie să se împlinească în viaţa noastră: cu ochii spre cer, convinşi că nu suntem singuri în suferinţă, să privim spre cei de lângă noi, deschizându-ne urechile pentru a le auzi strigăte-le şi vorbind despre faptele minunate ale Domnului. Toate aceste se vor face dacă avem credinţă în el, în cel care ne-a chemat din întuneric la minunata sa lumină, în el care ne dă harul de a fi mai presus de condiţia noastră umană, în el care este creatorul tuturor. Aici deasupra altarului stă scris: „Victoria fides!”. Şi aşa este:  credinţa învinge întotdeauna, victoria este de partea credinţei şi a credincioşilor plini de speranţă. Victoria aparţine credinţei şi celor ce cred.

Cu ajutorul credinţei Domnul să reverse în viaţa noastră toate harurile pentru ca săptămâna pe care o începem să fie un strigăt continuu: „Tot ce face el este minunat!”, tot ce faci tu Doamne în viaţa mea este minunat!

Amin!

Predică pe care am ţinut-o în capela mănăstirii „Maica unităţii”,
capela surorilor benedictine de la Viişoara,
duminica a XXII-a din timpul de peste an, 9 septembrie 2012.

LECTURA I
Se vor deschide urechile surzilor. Gura celui mut va striga de bucurie.

Citire din cartea profetului Isaia 35,4-7a
⁴ Spuneţi celor slabi de inimă: „Întăriţi-vă şi nu vă temeţi. Iată Dumnezeul vostru! Va veni răzbunarea lui şi va răsplăti pe fiecare. Dumnezeu însuşi va veni şi vă va mântui. ⁵ Atunci se vor deschide ochii orbilor şi vor auzi urechile surzilor. ⁶ Atunci cel şchiop va sări precum cerbul şi limba celui mut se va dezlega; în pustiu vor ţâşni izvoare de apă, iar în deşert vor curge pâraie. ^7a Pământul uscat se va preface în lacuri, iar ţinutul ars de soare va fi bogat în izvoare de apă”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 145,7.8-9a.9bc-10 (R.: 2a)
R.: Îl voi lăuda pe Domnul în toate zilele vieţii mele.
⁷ Domnul este în veci credincios cuvântului său,
el face dreptate celor asupriţi.
Domnul dă pâine celor flămânzi
şi eliberează pe cei închişi. R.

⁸ Domnul luminează pe cei orbi,
Domnul ridică pe cei împovăraţi.
Domnul iubeşte pe cei neprihăniţi,
^9a Domnul are grijă de cel străin. R.

^9bc Domnul sprijină pe văduvă şi pe orfan,
dar nimiceşte calea celor răi.
¹⁰ Domnul Dumnezeul tău, Sioane,
stăpâneşte în veci, din neam în neam. R.

LECTURA A II-A
Oare nu i-a ales Dumnezeu pe cei săraci ca să fie moştenitorii împărăţiei sale?

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Iacob 2,1-5
Fraţii mei, ¹ voi care aveţi credinţa în Isus Cristos, Domnul slavei, să nu faceţi nici un fel de deosebire între persoane. ² Să ne închipuim că în adunarea voastră sosesc în acelaşi timp un om îmbrăcat în haine luxoase, cu inele de aur în degete, şi un om sărac cu haine ponosite. ³ Voi v-aţi îndrepta către omul care poartă haine luxoase şi i-aţi spune: „Dumneata aşază-te aici, în locul acesta bun”, iar săracului i-aţi zice: „Tu stai acolo în picioare!” sau: „Şezi jos la picioarele mele!” ⁴ A proceda în acest fel, nu înseamnă a face deosebire între unul şi altul şi a-i judeca pe alţii după principii nedrepte? ⁵ Ascultaţi, fraţii mei preaiubiţi: Oare nu i-a ales Dumnezeu pe cei săraci în ochii lumii, nu i-a îmbogăţit prin credinţă şi nu i-a făcut moştenitori ai împărăţiei, pe care a promis-o celor care îl iubesc?

Cuvântul Domnului

ALELUIA Mt 4,23
(Aleluia) Isus predica evanghelia despre împărăţia lui Dumnezeu
şi-i vindeca pe cei bolnavi şi suferinzi. (Aleluia)

EVANGHELIA
Pe surzi îi face să audă, iar pe cei muţi să vorbească.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 7,31-37
În acel timp, ³¹ Isus a plecat din ţinutul Tirului; trecând prin Sidon, s-a îndreptat spre Marea Galileii şi a intrat în ţinutul Decapole. ³² Acolo i s-a adus un surdo-mut şi l-au rugat să-şi pună mâinile peste el. ³³ Isus l-a dus deoparte, departe de mulţime şi i-a pus degetele în urechi; apoi a luat salivă şi i-a atins limba. ³⁴ Ridicându-şi ochii spre cer, a suspinat şi a spus: „Efata!”, adică „Deschide-te!” ³⁵Urechile i s-au deschis; îndată i s-a dezlegat şi limba şi vorbea corect. ³⁶ Atunci Isus le-a poruncit să nu spună aceasta nimănui. Însă cu cât îi oprea, cu atât ei vorbeau şi mai mult. ³⁷ Uimiţi peste măsură, spuneau: „Tot ce face el este minunat: pe surzi îi face să audă, iar pe cei muţi să vorbească”.

Cuvântul Domnului