Prea târziu te-am iubit…

Din nou învățătura sfântului Augustin ne mângâie sufletul:

Îngrijirea atentă a celui rănit

În Scriptură se spune: El îl biciuiește pe cel pe care îl recunoaște de fiu (Evr 12,6) și tu spui: „Poate că pen­tru tine va fi o excepție”. Dar dacă unul este scutit de biciul pedepselor, este exclus din numărul fiilor. Vei spune: „Așadar, el biciuiește chiar pe fiecare fiu?” Desigur, el biciuiește pe fiecare fiu, așa cum a lovit chiar pe Unul-născut al său. Acel Fiu unic, născut din substanța Tatălui, egal cu Tatăl în natura divină, Cuvântul prin care s-au făcut toate. Ei bine, el nu a dat niciodată motiv ca să fie lovit. Și totuși, s-a îmbrăcat cu trup ome­nesc chiar pentru acest scop, pentru a nu rămâne fără biciuire. Prin urmare, cel care îl biciuiește pe Unul-năs­cut, deși este fără păcat, îl va scuti de suferință pe fiul adoptiv și păcătos? Apostolul spune că noi am fost che­mați la adopție. Am primit adopția de fii pentru a fi moștenitori împreună cu Unul-născut și pentru a fi, împreună, moștenirea sa: Cere-mi și-ți voi da popoarele ca moștenire (Ps 2,8). El ne-a dat exemplu prin sufe­rințele sale.
Desigur, cel slab, pentru a nu pieri în fața ispitelor viitoare, nu trebuie să fie înșelat cu speranțe false, nici nu trebuie înspăimântat cu perspective teribile. Trebuie să-i spui: Pregătește-te pentru ispită (Sir 2,1). El poate că va începe să se clatine, să tremure, să dea înapoi. Dar trebuie să-i spui și acest adevăr: Dumnezeu este credincios și nu va permite să fiți ispitiți peste ceea ce puteți (1Cor 10,13). Acea promisiune și predicare a suferințelor viitoare este o întărire a celui care este slab. Dar dacă unul se teme prea tare și este înspăimântat, promite-i milostivirea lui Dumnezeu. Cu aceasta, nu-i vei asigura imunitatea de ispite, ci îl vei convinge că Dumnezeu nu permite să fim ispitiți peste puterile noas­tre. Este ca și cum ai aplica pansamente celui care a suferit o fractură.
Există unii care, atunci când au auzit că vor veni nenorociri, se pregătesc și mai mult și aproape că le este sete de acest potir. Ei consideră prea puțin medica­mentul celor credincioși și tânjesc la gloria martirilor. Există însă dintre aceia care, auzind vorbindu-se despre încercări inevitabile rezervate creștinului și pe care nu le experimentează decât acela care vrea să fie cu ade­vărat creștin, se tulbură și, când văd că vin asupra lor, se pierd cu firea și șovăie.
Unuia dintre aceștia oferă-i pansamentul mângâierii și leagă ceea ce este frânt. Spune: „Nu te teme, cel în care ai crezut nu te va părăsi în ispite! Dumnezeu este credincios și nu permite ca tu să fii ispitit peste puterile tale”. Aceasta nu este afirmația mea. O face Apostolul care mai adaugă: Vreți o dovadă că Cristos vorbește în mine? (Cf. 2Cor 13,3). Așadar, când auzi aceste cuvinte, le asculți chiar de la Cristos, le asculți și de la acel păstor care paște Israelul. Acestuia i s-a spus: Ne faci să bem lacrimi, cu măsură (cf. Ps 79[80],6). Ceea ce spune Apostolul: El nu permite să fiți ispitiți peste ceea ce puteți, spune și profetul prin cuvintele: Cu măsură. Numai să nu-l părăsești pe cel care îți face reproșuri și te îndeamnă, te dărâmă și te mângâie, te lovește și te vindecă.

Din Discursul despre păstori al sfântului Augustin, episcop
(Disc. 46, 11-12: CCL 41, 538-539)