Prea târziu te-am iubit…

Am plecat dis de dimineaţă ca să ajung acolo unde credeam că te voi întâlni. Nu-ţi mai povestesc acum prin câte am trecut pentru a ajunge la tine. Mi se părea că totul mi se împotriveşte, că natura şi oamenii s-au dezlănţuit împotriva mea, dar credeam cu tărie că tot acest efort îmi va fi răsplătit. Totuşi, deseori mi se părea că exagerez, că fac prea mult. De mai multe ori, în mijlocul pericolelor de pe drumul spre tine, mă opream şi mă întrebam: „Oare chiar merită? Oare chiar mă iubeşte pe cât spune? Oare chiar îi va fi emoţionantă venirea mea?” Şi multe altele. Dar brusc simţeam cum cerul prindea grai, chiar şi pământul, florile şi animalele, firicelul de iarbă vorbeau şi strigau inimii mele: „Mergi mai departe! Merită! Te iubeşte nespus! Abia te-aşteaptă!” Şi începeam să alerg, să lupt… doar că să ajung acolo unde erai tu. Mi se părea că dacă mă opresc nu mai am pentru cine să trăiesc. Mi-era teamă că dacă mă întorc am să mor departe de tine. Nu-mi vedeam viaţa fără prezenţa ta în jurul meu.

Niciodată n-a fost uşor să ajung la tine, să ajung lângă tine. Dar mereu îmi spuneam că merită, că de data asta va fi mai bine. Şi mai ales eram convins că o dată voi merge pentru ultima dată, adică eram convins că nu voi mai pleca de lângă tine, că nu mă vei mai alunga. De fapt, că nu te voi mai alunga eu.

Azi îmi spuneam că acum e acea ultimă dată: te voi găsi, ne vom privi şi mă vei lăsa să sar în braţele tale şi-mi voi odihni sufletul şi gândurile la pieptul tău; odată ajuns mă vedeam cum aştern pe inima ta toate grijile mele, le scriu acolo, nu ca să le uit, ci ca să le rezolv ajutat de tine! Azi eram convins că acolo, la pieptul tău, îmi vei învăţa inima să bată.

Dar…când am ajuns era atâta lume în jurul tău. Nimeni nu făcea linişte ca să-mi auzi strigătul. Nu mă lăsau să trec. Nu te ajungeam cu întinderea mâinii mele. Abia dacă te vedeam. Dar nu asta m-a durut. M-a întristat că nu ţi-ai făcut tu loc spre mine. Ai fi putut trece uşor printre ei, căci în faţa toţi se dădeau la o parte. Nici măcar nu te-ai întors să mă vezi cum mă agit, acolo, în spatele lor, în umbra lor, a celor care te sorbeau din ochi, a celor care, ca şi mine, te voiau doar pentru ei.

Ah, ce mâhnire!

Dar nu m-am descurajat. Eram hotărât să nu plec până nu mă ţii în braţe! Ţi-am trimis vorbă. L-am auzit pe cel ce ţi-a şoptit: „Iubirea ta e afară. Te aşteaptă!”. Credeam că în aceeaşi clipă te vei întoarce spre uşă şi-mi vei zâmbi, mă vei recunoaşte dintr-o mie. Dar nu. Nici măcar o privire, un zâmbet, o ridicare a mâinii… Nimic! Nici măcar un gest după toate câte le-am făcut pentru tine?!

Cât pe ce să mă prăbuşesc! Ce-am făcut greşit?! De ce nu eşti cum mi-am închipuit? De ce nu ai fugit spre mine? De ce nu ai strigat să se facă linişte ca să asculţi atent ce-ţi şoptea inima mea deznădăjduită?! De ce nu m-ai luat în braţe ca să mă pot odihni?

Am rămas în picioare. Nu m-am prăbuşit. Doar că acum nu mă mai ţinea iubirea, ci dorinţa de a şti răspunsurile, de a vedea unde am greşit. Te chemasem, ţi se spusese, că eu, iubirea ta, alesul inimii tale, eram afară şi nu ai ieşit, nu ţi-ai întors privirile, nu ai păşit spre mine. Şi trebuia să ştiu de ce.

Şi am făcut linişte în mine şi în jurul vieţii mele, am alungat zgomotele cu o rugăciune şoptită şi atunci te-am auzit învăţându-mă: „Iată iubirea vieţii mele. Ei sunt!” Şi i-ai privit pe cei din jurul tău. „Ei sunt, cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlinesc” (Lc 8,21).

Ah, de-aş fi înţeles simplitatea iubirii, dorinţa arzătoare a inimii tale, strălucirea ochilor tăi din ziua în care m-ai privit şi mi-ai spus: „Fericiţi sunt cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlinesc” (Lc 11,28). Ah, de-aş fi înţeles că nu distanţa parcursă contează, că nu obstacolele depăşite sunt importante, ci împlinirea cuvântului tău, ascultarea de cuvântul tău. Ah, dacă aş fi înţeles că aveai motive să nu te întorci spre mine, pentru că în jurul tău erau alţii mai vrednici de tine.

Abia atunci am înţeles că privirea ta se aşterne peste viaţa credincioşilor tăi; abia atunci am înţeles că aveam mult de muncit. A fost fracţiunea de secundă care mi-a deschis ochii şi mi-a răspuns neliniştii: „Tu mă iubeai prin ceea ce făceai pentru mine. Însă eu nu te iubeam prin viaţa mea care nu împlinea cuvântul tău”. Trebuia să merg şi să împlinesc cuvântul tău. Atât!

Aceea a fost clipa în care m-am întors să plec, hotărât să împlinesc poruncile tale, să dau trup cuvântului tău, să dau viaţă glasului tău prin viaţa mea. După nici doi paşi, m-ai ajuns, m-ai cuprins şi m-ai lăsat să te aud spunându-mi „Iubire!”. Şi m-ai cuprins în inima ta!

Da, de acum îţi sunt mamă pentru că am să te nasc în multe suflete; de acum îţi sunt frate pentru că am să-ţi fac cunoştinţă cu toţi prietenii mei; de acum suntem rude pentru că am să împart totul cu tine şi toată inima mea va fi a ta! De acum suntem de nedespărţit pentru că am să păzesc şi am să împlinesc poruncile tale. 

Marţi, 25 septembrie 2012 

Marti din saptamâna a 25-a de peste an
Sf. Nicolae de Flüe, pustnic

LECTURA I

Diferite cugetări.

Citire din cartea Proverbelor 21,1-6.10-13
¹ Inima regelui este în mâna Domnului ca un curs de apă pe care îl îndreaptă încotro vrea. ² Fiecare crede că toate căile lui sunt drepte, dar cel care pătrunde inimile este Domnul. ³ A practica dreptatea şi a fi nepărtinitor la judecată sunt lucruri mai plăcute Domnului decât a aduce jertfe. ⁴ Cei nelegiuiţi strălucesc privind de sus, umflându-se de mândrie, dar aceasta nu-i decât un păcat. ⁵ Planurile omului harnic îi aduc numai câştig, dar omul leneş este totdeauna în pierdere. ⁶ Comorile câştigate prin minciună sunt iluzie trecătoare care duce la moarte. ¹⁰ Cel rău nu doreşte decât să facă rău şi nu are nici un fel de bunăvoinţă pentru aproapele său. ¹¹ Când cel batjocoritor este pedepsit, cel simplu devine înţelept şi ştiinţa lui creşte atunci când cel înţelept este instruit. ¹² Dumnezeu cel drept priveşte la casa celui fărădelege şi-i prăbuşeşte pe cei nelegiuiţi în nenorocire. ¹³ Cine îşi astupă urechea la strigătul săracilor va striga şi el la rândul său, dar nu va fi auzit.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 118,1.27.30.34.35.44 (R.: cf. 35a)
R.: Condu-ne, Doamne, pe calea poruncilor tale!
¹ Fericiţi sunt cei neprihăniţi pe cale,
care umblă în legea Domnului. R.

²⁷ Fă-mă să înţeleg calea poruncilor tale
şi voi cugeta la lucrările tale minunate. R.

³⁰ Am ales calea adevărului,
mi-am propus să urmez hotărârile tale. R.

³⁴ Dă-mi înţelepciunea să cunosc legea ta
şi s-o împlinesc din toată inima. R.

³⁵ Călăuzeşte-mă pe calea poruncilor tale,
căci ea este bucuria mea. R.

⁴⁴ Voi păzi de-a pururi legea ta,
totdeauna şi pe vecie. R.

ALELUIA Lc 11,28
(Aleluia) Fericiţi sunt cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu
şi-l împlinesc, spune Domnul. (Aleluia)

EVANGHELIA
Mama şi rudele mele sunt cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlinesc.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 8,19-21
¹⁹ În acel timp, mama şi rudele lui Isus au venit la el, dar nu puteau să ajungă până la el din cauza mulţimii. ²⁰ Cineva i-a spus: „Mama şi rudele tale stau afară şi doresc să te vadă”. ²¹ El le-a răspuns: „Mama şi rudele mele sunt cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlinesc”.

Cuvântul Domnului