Prea târziu te-am iubit…

Iată un fragment din Scrisorile către toți credincioșii, ale sfântului Francisc din Assisi:

Tatăl preaînalt l-a trimis pe arhanghelul său, Gabriel, ca să vestească sfintei și glorioasei Fecioare Maria că Cuvântul Tatălui, așa de vrednic, așa de sfânt și așa de glorios, va coborî din cer și din sânul ei va primi trupul adevărat al omenității și fragilității noastre. El, fiind deosebit de bogat, a voit totuși să aleagă sărăcia, pentru sine și pentru Maica sa preasfântă. La apropierea pătimi­rii sale, a celebrat Paștele cu ucenicii săi. Apoi l-a rugat pe Tatăl, spunând: Tată, dacă este posibil să treacă de la mine potirul acesta (Mt 26,39).
Totuși, și-a pus voința în voința Tatălui și voința Tatălui a fost ca Fiul său binecuvântat și glorios, dat nouă și născut pentru noi, să se ofere pe sine în propriul sânge, ca jertfă și victimă pe altarul crucii. Nu s-a oferit pentru sine, căci nu avea nevoie, el, care a creat toate. În schimb s-a oferit pentru păcatele noastre, lăsându-ne exemplu, ca să mergem pe urmele sale (cf. 1Pt 2,21). Și Tatăl a voit ca toți să ne mântuim prin el și să-l primim cu inimă curată și trup curat.
O, cât sunt de fericiți și binecuvântați cei care îl iubesc pe Domnul și ascultă de evanghelia sa! Este spus: Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău și pe aproapele tău ca pe tine însuți (Lc 10,27). Așadar, să-l iubim pe Dumnezeu și să-l adorăm cu inimă curată și minte curată, pentru că el însuși caută aceasta mai presus de orice atunci când spune: Adevărații adoratori îl vor adora pe Tatăl în duh și adevăr (In 4,23). Așadar, toți cei care îl adoră, trebuie să-l adore în duh și adevăr. Să-i adresăm lui zi și noapte laude și rugăciuni, pentru că trebuie să ne rugăm mereu și să nu încetăm niciodată (cf. Lc 18,1) și să-i spunem: Tatăl nostru, care ești în ceruri! (Mt 6,9).
În afară de aceasta, să facem roade vrednice de pocă­ință (Mt 3,8) și să-l iubim pe aproapele ca pe noi înșine. Să fim iubitori, să fim umili, să dăm de pomană, pentru că pomana spală sufletele noastre de murdăria păca­tului. Oamenii pierd tot ceea ce lasă în această lume. Ei poartă cu sine numai răsplata dragostei și a pomenilor pe care le-au făcut. Domnul le dă premiul și recompensa.
Nu trebuie să fim înțelepți și pricepuți conform trupu­lui, ci, mai degrabă, simpli, umili și curați. Nu trebuie să dorim niciodată să fim deasupra celorlalți, ci, mai degrabă, slujitori și supuși tuturor creaturilor umane din iubire față de Dumnezeu. Și Duhul Domnului se va odihni asupra tuturor celor care au făcut toate acestea și au rămas statornici până la sfârșit. El își va pune în ei locu­ința și casa sa. Ei vor fi fii ai Tatălui ceresc, pentru că împlinesc faptele sale. Vor fi considerați pentru Domnul nostru Isus Cristos fie soție, fie frate, fie mamă.

(Opuscula, edit. Quaracchi 1949, 87-94)