Culoarea şi parfumul florilor: vorbirea despre Dumnezeu

Domnul este cel care ne vorbeşte aşa cum a vorbit tuturor profeţilor. El este cel care ne cunoaşte cu mult înainte de a ne forma în sânul mamelor noastre. Domnul Dumnezeu este cel care ne consacră şi ne încredinţează fiecăruia o misiune. Domnul este cel care ştie întotdeauna ce să ne ceară ca să nu fie peste puterile noastre şi să nu avem motive să tremurăm în faţa celor la care el ne trimite. El călăuzeşte paşii noştri şi ne înalţă viaţa ca o cetate întărită, ca o coloană de fier şi un zid de aramă. Cu el alături nu are cine să ne doboare, nu avem de cine să ne temem. Strigătul lui este sigiliul şi siguranţa inimii noastre. El este cel care ne asigură: „Ei vor lupta împotriva ta, dar nu te vor birui, căci eu sunt cu tine, ca să te eliberez” (Ier 1,19). Acesta este Dumnezeu, Domnul Dumnezeu meu căruia îi ofer această sfântă zi de duminică, un dar primit din darurile sale.

Domnul este cel a cărui milă şi îndurare o vesteşte gura mea. Dumnezeu este cel în casa căruia îmi aflu adăpost şi sunt sigur că alături de el nu voi fi dat de ruşine niciodată. Acest Domn este stâncă şi cetate de apărare. El este cel care-şi întinde braţul şi mă scoate din mâna celor fărădelege. Nu ştiu cum îl văd unii pe Dumnezeu, dar noi, cei care credem, ştim şi simţim că el este speranţa noastră, cel în care ne-am pus încrederea încă din copilărie. Măreţia lui străbate timpurile şi ocrotirea lui s-a revărsat asupra noastră încă din sânul mamelor care ne-au purtat, încă de atunci el a fost ocrotitorul nostru. Aşadar, cum aş putea să tac şi să nu vestesc în toate zilele dreptatea şi îndurarea lui? Chiar el, Domnul, m-a învăţat să fac aceasta încă din copilărie şi eu ştiu că voi vesti şi voi povesti în fiecare zi minunile lui. Acesta este Dumnezeu, cel care este mai presus de timp şi de istorie, cel care umple cu măreţia sa micimea inimii mele şi cel pe care-l simt atât de aproape chiar şi atunci când eu rătăcesc în depărtări. Unde aş putea să merg şi tu, Doamne, să nu fii deja acolo? Unde aş putea să mă ridic sau să mă cobor şi tu să nu-mi fii sprijin? Tu, Doamne, cunoşti cărarea paşilor mei, rătăcirile şi căutărilor mele, şi tu mi-ai întors întotdeauna faţa spre lumină… m-ai purtat ca pe aripi de vultur ca să ajung şi să contemplu maiestatea ta în această sfânta zi de duminică. Tu singur eşti Dumnezeul meu.

Domnul Dumnezeu despre care vorbim este iubire. Dar nu orice fel de iubire. El este caritate, acea dragoste care este mai presus de orice bun râvnit, care întrece totul. El este acea iubire care dacă ne lipseşte, zadarnic este tot ce avem. Iubirea sa este mai presus de îngeri, de cunoaştere, de orice dar, mai presus de orice sacrificiu sau renunţare. Iubirea sa este mai presus de martiriu şi merge dincolo de moarte. Dumnezeu este iubire, acea iubire îndelung răbdătoare şi binevoitoare. Domnul meu este caritatea care nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se umflă de mândrie. Paşii săi sunt atât de silenţioşi şi felul său de a se strecura spre inimă este asemenea nisipului care ne scapă printre degete şi nu ştim cum de nu am simţit când a ajuns dincolo de noi. Dumnezeul meu este atât de delicat încât depăşeşte cea mai mare tandreţe a oricărei mângâieri primite. Niciodată acest Domn şi Dumnezeu al nostru nu se poartă necuviincios, nu caută propriile interese, nu se mânie, nu ţine cont de răul primit, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Da, el chiar nu ţine cont de răul primit şi nu caută niciodată interesele sale. De aceea se spune că este iubire, pentru că este doar iubire, cea mai pură iubire, cea mai parfumată… ca o grădină plină de flori colorate de care nu te mai saturi şi care te îmbată cu miresma şi culoarea sa. Pe acest Domn dacă ajungi să-l cunoşti simţi imediat că toate le iartă, toate le crede, toate le îndură. Acest Dumnezeu nu va înceta niciodată. El, Domnul Dumnezeul universului, este veşnic! Nicio iubire nu este mai puternică decât iubirea lui. Caritatea lui faţă de noi este suma perfecţiunilor. Dragostea lui infinită nu o pot simţi acum în toată profunzimea. Ea umple spaţiile inimii mele, dar totul mi se descoperă nelămurit, ca într-o oglindă. Însă ştiu că într-o zi îl voi vedea faţă în faţă pe acest Domn şi atunci tot ce este imperfect va dispărea şi îl voi cunoaşte pe deplin, aşa cum el mă cunoaşte pe mine acum. Iubirea sa va acoperi toate imperfecţiunile mele şi dragostea sa va fi singura realitate care va conta.

Domnul şi Dumnezeul nostru, inefabila iubire şi suspinul inimilor îndrăgostite de divinitate, este cel în care s-au împlinit Scripturile. Nimic din ce a fost profeţit nu a rămas neîmplinit pentru că el este mereu credincios cuvântului său, nu înşală şi nu poate fi înşelat. Cuvintele pe care el le adresează inimii noastre sunt pline de har şi trezesc în noi uimirea: nimeni nu a vorbit şi nici nu va vorbi vreodată ca el. El nu se adresează minţii noastre decât după ce ne-a copleşit inima cu belşugul harurilor sale. Cuvintele sale nu trebuie învăţate, ci trăite! Cuvântul său te smulge din orice indiferenţă şi te face să-ţi pui întrebări: „Cine eşti tu, Doamne? Ce vrei de la mine? Cum se face că unii vorbesc despre tine ca fiind fiul tâmplarului? Cum se face că unii vor să te omoare? Cum se poate ca unul atât de mare, cum tu singur eşti, să fie declarat mort de muritorii creaţi tot de tine din iubire?”. Liniştea nu o dobândeşti când ai răspunsuri la aceste întrebări, ci atunci când începi să crezi în acest Domn şi începi să-l iubeşti din toată inima ta, din tot cugetul tău şi cu toate puterile tale. Iubirea lui Dumnezeu este cea mai mare linişte de aceea ne rugăm neîncetat şi implorăm harul de a-l iubi şi adora cu inimă neîmpărţită!

Tu, Doamne, eşti mult mai mult decât pot eu simţi, gândi sau rosti. Tu eşti stăpânul acestei lumi şi acestui timp. Tu domneşti peste această zi închinată Domnului şi tu ţi-ai făcut din duminică ziua ta. Ţie să-ţi fie slavă şi mărire în această zi şi în veci de veci. Tu singur eşti şi rămâi Dumnezeu. Amin.

Aceste gânduri sunt scrise plecând de la citirea şi meditarea lecturilor de astăzi: 

Duminică, 3 februarie 2013 

† DUMINICA a 4-a de peste an
Ss. Blaziu, ep. m.; Oscar, ep.; Simeon Batrânul

 

LECTURA I
Vreau să fac din tine un profet pentru popoare.

Citire din cartea profetului Ieremia 1,4-5.17-19
În zilele lui Iosia, ⁴ Domnul mi s-a adresat zicându-mi: „Mai înainte de a te forma în sânul mamei tale, eu te cunoşteam deja; ⁵ mai înainte de a te naşte, eu te-am consacrat; vreau să fac din tine un profet pentru popoare. ¹⁷ De aceea, ridică-te şi spune în faţă poporului meu tot ce-ţi voi porunci. Nu tremura în faţa lor, ca nu cumva să te fac eu să tremuri înaintea lor. ¹⁸ Eu însumi fac din tine astăzi o cetate întărită, o coloană de fier şi un zid de aramă, ca să te poţi împotrivi ţării întregi, regilor lui Iuda, căpeteniilor lui, preoţilor şi poporului întreg. ¹⁹ Ei vor lupta împotriva ta, dar nu te vor birui, căci eu sunt cu tine, ca să te eliberez” – spune Domnul.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 70,1-2.3-4a.5-6ab.15 şi 17 (R.: cf. 15a)
R.: Gura mea va vesti în toate zilele dreptatea şi îndurarea ta.
¹ La tine, Doamne, îmi aflu adăpostul,
nicicând nu voi fi dat de ruşine.
² Eliberează-mă şi apără-mă în dreptatea ta,
pleacă-ţi urechea spre mine şi salvează-mă. R.

³ Fii pentru mine stâncă şi cetate de refugiu,
pentru că numai tu eşti stânca
şi cetatea mea de apărare.
^4a Scoate-mă, Dumnezeule, din mâna celui fărădelege. R.

⁵ Pentru că tu, Doamne, eşti speranţa mea,
în tine mi-am pus încrederea din copilărie.
^6ab În tine mi-am găsit sprijin din sânul mamei mele,
de atunci tu ai fost ocrotitorul meu. R.
¹⁵ Gura mea va vesti în toate zilele dreptatea şi îndurarea ta
a căror măsură nu o pot cunoaşte.
¹⁷ Dumnezeule, m-ai învăţat din copilărie,
iar eu povestesc şi astăzi minunile tale. R.

LECTURA A II-A
Acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre toate acestea este dragostea.

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 12,31-13,13
Fraţilor, ^12,31 râvniţi la darurile cele mai bune, şi eu vă voi arăta o cale care le întrece pe toate: ^13,1Dacă aş vorbi limbile oamenilor şi ale îngerilor, dacă nu am dragoste, sunt ca o aramă sunătoare sau ca un chimval zăngănitor. ² De aş avea darul profeţiei, de aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa şi de aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii din loc, dacă nu am dragoste, nu sunt nimic. ³De aş împărţi toată averea mea săracilor şi de mi-aş lăsa trupul să fie ars de viu, dacă nu am dragoste nu-mi foloseşte la nimic. ⁴ Dragostea este îndelung răbdătoare, dragostea este binevoitoare; dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se umflă de mândrie. ⁵ Nu se poartă necuviincios, nu caută propriile interese, nu se mânie, nu ţine seama de răul primit, ⁶ nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. ⁷ Toate le iartă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le îndură. ⁸ Dragostea nu va înceta niciodată. Într-o zi, profeţiile vor dispărea, darul limbilor va înceta, cunoaşterea – pe care o avem despre Dumnezeu – se va sfârşi, ⁹ pentru că cunoaşterea noastră este imperfectă, imperfectă este şi profeţia noastră; ¹⁰ dar când va veni ceea ce este desăvârşit, va dispărea ceea ce este imperfect. ¹¹ Când eram copil, vorbeam ca un copil, gândeam ca un copil, judecam ca un copil. Acum, când am devenit un om matur, am părăsit cele copilăreşti. ¹² Acum vedem nelămurit, ca într-o oglindă, dar atunci vom vedea faţă în faţă; acum cunosc în mod imperfect, atunci însă voi cunoaşte pe deplin aşa cum sunt şi eu cunoscut pe deplin de Dumnezeu. ¹³ Acum, aşadar, rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre toate acestea este dragostea.

Cuvântul Domnului

ALELUIA Lc 4,18ab

(Aleluia) Duhul Domnului m-a trimis să vestesc săracilor evanghelia; să propovăduiesc celor închişi eliberarea. (Aleluia)

EVANGHELIA
Isus, ca şi Ilie şi Elizeu, nu este trimis numai pentru evrei.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 4,21-30
În acel timp, ²¹ în sinagoga din Nazaret, Isus a spus: „Aceste cuvinte ale Scripturii pe care le-aţi auzit acum s-au împlinit astăzi”. ²² Toţi îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele pline de har, care ieşeau din gura lui. Ei se întrebau: „Nu este el oare fiul lui Iosif?” ²³ Însă el le-a zis: „Desigur, îmi veţi spune zicala: «Doctore, vindecă-te pe tine însuţi». Noi am auzit tot ce s-a petrecut la Cafarnaum. Fă la fel şi aici, în cetatea ta natală”. ²⁴ Apoi a adăugat: „Vă spun adevărul: nici un profet nu este bine primit în locul său de baştină. ²⁵ Vă spun adevărul că multe văduve erau în zilele lui Ilie în Israel, când s-a închis cerul trei ani şi şase luni, încât a venit o foamete mare peste toată ţara, ²⁶ dar la nici una dintre ele nu a fost trimis Ilie; în schimb a fost trimis la o văduvă străină în Sarepta Sidonului. ²⁷Şi mulţi leproşi erau în Israel, pe vremea profetului Elizeu, dar nici unul nu a fost curăţit; în schimb a fost curăţit Naaman, un sirian”. ²⁸ Când au auzit aceste lucruri, toţi cei din sinagogă s-au umplut de mânie. ²⁹ Ridicându-se, l-au scos afară din localitate şi l-au dus la un povârniş al colinei pe care era clădită cetatea lor, ca să-l arunce în prăpastie. ³⁰ Dar el, trecând prin mijlocul lor, a plecat de acolo.

Cuvântul Domnului