Prea târziu te-am iubit…

Spuneam ieri despre cât de bine este să stăm împreună, să ne unim forţele în lupta cu răul. Astăzi cuvintele primei lecturi ne invită să ne întoarcem la începuturile creştinismului când „mulţimea celor care credeau era o singură inimă şi un singur suflet. Nici unul nu spunea că ceea ce are îi aparţine. Dar toate le aveau în comun” (Fap 4,32). O singură inimă şi un singur suflet!

Cine a văzut filmul despre viaţa fericitului Ioan Paul al II-lea – Un om care a devenit papă şi Un papă care a rămas om – îşi aminteşte cu siguranţă strigătul repetat deseori de cei care se hotărâseră să opună rezistenţă (nu atât armată, cât mai ales spirituală şi intelectuală) regimului totalitarist (mai întâi nazismului şi apoi comunismului) care invadase Polonia: cor unum et anima una – o singură inimă şi un singur suflet! Acesta era salutul pe care deseori Karol Wojtila îl repeta cu prietenii săi. Aceasta a fost şi speranţa lui ca episcop de Cracovia, dar mai ales apoi ca Suveran Pontif: ca toţi să fie una. A luptat şi şi-a dorit unitatea în credinţa, în simţire. Ceea ce a făcut el şi mulţi alţii începând de la prima comunitate creştină trebuie să devină şi crezul şi preocuparea noastră: doar împreună putem da o mărturie autentică despre speranţa care se află în noi, doar împreună putem lupta de partea adevărului împotriva împărăţiei Tatălui minciunii, doar împreună îl putem mărturisi cu eficacitate pe Cristos mort şi înviat. Apare ca un imperativ intensificarea eforturilor pentru a fi o singură inimă și un singur suflet. Care e ultimul meu gest făcut pentru unitate? Când mi-am dorit cu adevărat ca în familia mea, la locul de muncă, în relaţiile mele, în Biserică, toţi să fim o singură inimă şi un singur suflet?

Ce înseamnă de fapt a fi o singură inimă şi un singur suflet? Înseamnă a dori şi a promova acea unitate care trece dincolo de condiţiile fizice şi spirituale ale fiecărui om. Nimeni nu se uită la „cât are” sau la „cât este”, ci tot ceea ce este şi are, puţinul său îl pune în comun pentru ca din „nimicul şi nimicnicia” fiecăruia să se creeze acel suficient prin care „să nu mai existe nici unul care să ducă lipsă” (cf. Fap 4,34). Şi aici nu e vorba în primul rând de bunurile materiale, ci mai ales de calităţile spirituale.

A fi o singură inimă şi un singur suflet înseamnă tocmai acea unitate care îl scote pe fiecare din indiferenţa faţă de celălalt. Aici este vorba de acea unitate care smulge din inimile noastre pretenţia de a fi mai bun decât celălalt. Doar aşa se poate ajunge la sfârşitul luptelor orgolioase, la încheierea unei „epoci” în care mândria a făcut (şi încă mai face) ca unii să strige „dreptatea mea e mai tare ca dreptatea ta” sau „adevărul meu poate să-l bată pe adevărul tău”.

A avea sau a fi o singură inimă şi un singur suflet înseamnă a simţi împreună cu Biserica şi a-ţi regla bătăile inimii după respiraţia plină de Duh Sfânt pe care Biserica, prin slujitorii săi vrednici de numele de oameni şi creştini, o răspândeşte în lumea întreagă ca o mireasmă. Biserica are (trebuie să aibă şi mai ales trebuie să facă să se simtă că are!) o singură inimă, un singur suflet, o singură respiraţie: Cuvântul Tatălui întrupat, Isus Cristos. Domnul este şi trebuie să rămână în veci inima şi sufletul Bisericii şi doar consolidaţi pe această inimă putem deveni şi noi o singură inimă şi un singur suflet.

O singură inimă şi un singur suflet devine preocuparea omului care reuşeşte, aşa cum a spus Isus, „să se nască din nou din apă şi Duh Sfânt”. Este atât de necesară această re-naştere a omenirii, a omului pentru că fără ea nu se poate intra în împărăţia lui Dumnezeu, acea împărăţie unde cu siguranţă totul este o singură inimă şi un singur suflet. Re-naşterea din apă şi Duh Sfânt nu înseamnă atât primirea sacramentului Botezului, cât mai ales trăirea Botezului primit. Faptul de a fi ” o singură inimă şi un singur suflet” nu trebuie să rămână o lecţie, o teorie, ci trebuie să devină un mod de a fi, de a trăi, trebuie să devină viaţă.

O singură inimă şi un singur suflet: aceasta este tema pentru astăzi. În această zi trebuie să mă străduiesc ca în jurul meu să creez acea armonie a unităţii. În familia mea, la locul de serviciu, în relaţiile mele, trebuie să promovez această unitate a inimii şi a sufletului. Doar aşa vom simţi că începem să trăim într-o lume mai bună, o lume care tinde spre viaţa veşnică.

Reţine

Oamenii care reuşesc să ajungă să se simtă ca o singură inimă şi un singur suflet vor crea acea unitate care va rezista oricăror intemperii. Aceasta este singura şansă de supravieţuire a prieteniilor, acesta este singurul drum pe care trebuie să meargă familiile care vor să dureze, aceasta este calea pe care trebuie să o înveţe din nou Biserica pentru ca mărturia ei să aibă forţa Adevărului şi să cuprindă lumea întreagă, fiecare suflet şi fiecare inimă.

Marţi, 9 aprilie 2013 

Marti din saptamâna a 2-a a Pastelui
Fer. Ubald, calug.

 

LECTURA I
O singură inimă şi un singur suflet.

Citire din Faptele Apostolilor 4,32-37
³² Mulţimea celor care credeau era o singură inimă şi un singur suflet. Nici unul nu spunea că ceea ce are îi aparţine. Dar toate le aveau în comun. ³³ Apostolii mărturiseau cu multă putere Învierea Domnului Isus şi se bucurau cu toţii de multă trecere. ³⁴ Nu era nici unul printre ei care să ducă lipsă, căci toţi cei care aveau ogoare sau case, le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vândute, ³⁵ şi-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie. ³⁶ Astfel Iosif, numit de apostoli Barnaba, ceea ce în traducere înseamnă „om de îmbărbătare”, un levit originar din Cipru, ³⁷ avea un ogor, pe care l-a vândut, iar banii i-a adus şi i-a depus la picioarele apostolilor.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 92,1ab.1c-2.5 (R.: 1a)
R.: Domnul stăpâneşte îmbrăcat în maiestate.
sau
Aleluia.
^1ab Domnul stăpâneşte îmbrăcat în maiestate,
Domnul s-a îmbrăcat, s-a încins cu putere. R.

^1c A pus pământul pe temelii solide,
ca să nu se clatine.
² Din vremuri străvechi este aşezat scaunul tău de domnie:
tu eşti din veşnicie! R.

⁵ Mărturiile tale sunt cu totul adevărate,
sfinţenia este podoaba casei tale, Doamne,
în vecii vecilor. R.

ALELUIA In 3,15
(Aleluia) Fiul Omului trebuie să fie înălţat,
ca tot cel care crede în el să aibă viaţă veşnică. (Aleluia)

EVANGHELIA
Nimeni nu s-a suit la cer decât cel care s-a coborât din cer, Fiul Omului.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 3,7-15
În acel timp, Isus i-a zis lui Nicodim: ⁷ „Adevăr, adevăr îţi spun: trebuie să vă naşteţi din nou. ⁸Vântul suflă încotro vrea şi tu îi auzi vuietul, dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. La fel se întâmplă cu oricine e născut din Duh”. ⁹ I-a zis Nicodim: „Cum se poate întâmpla aşa ceva?” ¹⁰ Isus i-a răspuns: „Tu eşti învăţător în Israel şi nu cunoşti acestea? ¹¹ Adevăr, adevăr îţi spun că noi ceea ce ştim vorbim şi ceea ce am văzut mărturisim, dar mărturia noastră nu o primiţi. ¹² Dacă v-am vorbit despre lucruri pământeşti şi nu credeţi, cum veţi crede când vă voi vorbi despre lucruri cereşti? ¹³Nimeni nu s-a suit la cer, decât cel care s-a coborât din cer, adică Fiul Omului, pentru ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. ¹⁴ Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul Omului, ¹⁵ ca oricine crede în el să aibă viaţa veşnică”.

Cuvântul Domnului