Dreptul la viaţă

Cu (mai) mult timp în urmă am primit cel mai important dar: viaţa. Iubirea părinţilor noştri s-a revărsat într-o inimă nouă şi, colaborând cu harurile lui Dumnezeu, ne-am ivit mici, mici de tot, pe acest pământ. Când zic mici am în minte imaginea unor copilaşi pe care i-am botezat la spitalul „Cuza Vodă”, copilaşi care se născuseră prematur. Erau cât o palmă de om, emoţionant de mici. Aşa am fost şi noi: ba chiar invizibil de mici. Apoi am crescut. Acum trăim şi ne bucurăm de viaţă, într-un fel sau altul.

Dreptul la viaţă este fundamental. Dreptul la viaţă precum şi la integritatea fizică şi psihică a persoanei sunt garantate de Constituţie. Dreptul la viaţă a înlăturat pedeapsa cu moartea (din cele mai multe ţări!). Însă dreptul la viaţă spune prea puţin. Ar trebui să fie dreptul la o viaţă bună, decentă, virtuoasă. Într-un fel suntem obligaţi să trăim, dar ar trebui să fim „obligaţi” să nu trăim oricum, ci într-un mod demn de ceea ce înseamnă fiinţa umană care este (sau ar trebui să fie!) mai mult decât vieţuire sau vieţuitoare.

Am început să vorbesc despre viaţă pentru că am văzut la sfânta Liturghie că lecturile de astăzi se termină amintind viaţa. În prima lectură, luată din Faptele apostolilor, avem acest final: ” Dumnezeu le-a dat şi păgânilor harul convertirii, prin care să dobândească viaţa” (Fap 11,18). Iar sfânta Evanghelie se termină cu aceste cuvinte ale lui Isus: „Eu sunt poarta: dacă cineva intră prin mine, va fi mântuit; va putea intra şi ieşi şi va găsi păşunea.  Hoţul nu vine decât să fure, să ucidă şi să distrugă. Eu am venit ca să aibă viaţă şi să o aibă din plin”.

Aceste cuvinte pot fi un imbold puternic pentru începutul de săptămână. Ele pot pune în noi dorinţa de a face ca acest timp să fie o săptămână în care să ne dorim să dobândim viaţa, dar o viaţă abundentă, o viaţă trăită din plin. Nu vrem o viaţă care ne trăieşte, ne consumă, ci una pe care noi o trăim şi prin care ne construim prezentul şi viitorul, mai ales viitorul îndepărtat (pentru unii, pentru alţii mai apropiat!): mântuirea.

Însă pentru a ajunge la această viaţă ambele fragmente biblice subliniază un aspect: convertirea sau trecerea printr-o poartă. Adevărata viaţă începe atunci când se realizează în noi convertirea inimii. Iar convertirea nu este ceva ce s-a întâmplat şi gata. Convertirea nu intră la categoria „O dată în viaţă!”. Convertirea e ceea ce trebuie să ni se întâmple în fiecare clipă, zi de zi…chiar şi după 80 sau 90 de ani de viaţă. Convertirea e ceea ce trebuie să se întâmple chiar şi la câteva minute după ce te-ai spovedit. Convertirea dă startul acelei vieţi în care omul alege să trăiască din plin departe de prefăcătorie, minciună, duplicitate, egoism şi orice alt vierme ce roade caracterul.

Convertirea aduce acea senzaţie a siguranţei pe care ţi-o oferă propria casă. Dar ca să te bucuri de confortul şi securitatea casei tale, trebuie mai întâi să-i treci pragul, să intri în casă… să treci dincolo de poartă, de uşă. În spatele acestei porţi, ne aflăm în siguranţă. Această poartă, care ne duce spre o viaţă trăită din plin, este Cristos. Cuvintele sale ne asigură că numai el ne poate oferi adevărata viaţă, ceilalţi sunt hoţi şi tâlhari care au venit să fure, să ucidă şi să distrugă. Când rostesc sau aud aceste cuvinte: hoţi, criminali, distrugători de armonii, familii, bunuri am impresia că sunt în faţa televizorului şu urmăresc ştirile. Sunt imaginile regăsite în jurnalele noastre de ştiri din fiecare zi despre oamenii care trăiesc pentru a risipi viaţa lor şi a altora! De aceea este necesară schimbarea, dar o schimbare care trebuie să înceapă cu noi, o schimbare care trebuie să înceapă cu trecerea printr-o poartă care este Cristos.

Domnul Isus este tocmai contrariul acelor oameni veniţi să răpească şi să risipească: „Da, adevăr, adevăr vă spun: Eu sunt poarta oilor. Toţi câţi au venit înaintea mea sunt hoţi şi tâlhari, dar oile nu i-au ascultat. Eu sunt poarta: dacă cineva intră prin mine, va fi mântuit; va putea intra şi ieşi şi va găsi păşunea. Hoţul nu vine decât să fure, să ucidă şi să distrugă. Eu am venit ca să aibă viaţă şi să o aibă din plin” (In 10,7-10). Ba mai mult, nu doar că trebuie să trecem de partea lui. Nouă, celor care îl cunoaştem, ne revine obligaţia de a lupta pentru a deveni asemenea lui. Noi care mărturisim numele său, noi care prin botez am devenit fraţii săi, noi care ne însemnăm de atâtea ori cu sfânta şi dumnezeiasca Treime şi cruce trebuie să fim asemenea lui: oameni care fac tot posibilul ca cei din jurul lor să aibă viaţă şi să o aibă din plin.

Începutul de săptămână pare a fi o provocare simplă, dar atât de profundă: viaţa mea. Să ne întrebăm: cum trăiesc? Cum este viaţa mea? Cred că mă voi mântui dacă continui să trăiesc aşa? Ce trebuie să schimb? Când am de gând să schimb? Doar dincolo de poartă, dincolo de convertire, dincolo de schimbare este adevărata viaţa: viaţa trăită din plin.

Reţine

Isus Cristos este poarta prin care trebuie să trec pentru a avea viaţă, o viaţă trăită din plin. În afara acestei porţi nu sunt în siguranţă, ci mă aventurez singur într-o lume plină de hoţi şi de tâlhari veniţi să fure, să ucidă şi să distrugă. Poarta este larg deschisă în faţa mea: pot intra sau pot ieşi. Eu decid: înăuntru (spre viaţa oferită de păstorul cel bun) sau afară (spre pericolele aduse de hoţi şi de tâlhari). Cristos aşteaptă!

Luni, 22 aprilie 2013 

Luni din saptamâna a 4-a a Pastelui
Ss. Soter si Caius, pp.; Leonida, m.

 

LECTURA I
Aşadar, Dumnezeu le-a dat şi păgânilor harul întoarcerii prin care să dobândească viaţa.

Citire din Faptele Apostolilor 11,1-18
În zilele acelea, ¹ apostolii şi fraţii din Iudeea au aflat că şi păgânii au primit cuvântul lui Dumnezeu. ²Când Petru s-a întors la Ierusalim, credincioşii proveniţi din iudaism îi reproşau, zicându-i: ³ „Ai intrat la oameni care nu au primit tăierea împrejur şi ai mâncat cu ei”. ⁴ Atunci Petru a început să le povestească toate cu de-amănuntul, de la început: ⁵ „Mă aflam în oraşul Iope şi mă rugam; într-un extaz am avut o viziune: ceva, ca o pânză mare, prinsă de cele patru colţuri se lăsa în jos din cer chiar înaintea mea. ⁶ Fixându-mi privirea asupra ei, m-am uitat şi am văzut patrupedele pământului, animalele sălbatice, târâtoarele şi păsările cerului. ⁷ Atunci am auzit şi un glas care îmi spunea: «Ridică-te, Petre, taie şi mănâncă!» ⁸ Dar eu am răspuns: «Nicidecum, Doamne, pentru că niciodată nu mi-a intrat în gură un aliment oprit sau necurat!» ⁹ Atunci glasul din cer mi-a vorbit pentru a doua oară: «Ceea ce Dumnezeu a curăţat, tu să nu zici că este necurat». ¹⁰ Acest lucru s-a petrecut de trei ori, apoi totul a fost tras din nou la cer. ¹¹ Şi iată, în acelaşi moment, trei bărbaţi, trimişi de la Cezareea la mine, au ajuns în faţa casei în care eram. ¹² Duhul mi-a zis să merg cu ei, fără să-mi fac scrupule. Cu mine au mers şi aceşti şase fraţi şi am intrat în casa centurionului Corneliu. ¹³ El ne-a povestit cum a văzut îngerul stând în casa lui şi zicând: «Trimite la Iope şi cheamă pe Simon, cel numit şi Petru. ¹⁴ El îţi va spune lucruri prin care vei fi mântuit tu şi toată casa ta». ¹⁵ În momentul în care am început să vorbesc, Duhul Sfânt a coborât peste ei, aşa cum a coborât peste noi la început. ¹⁶ Atunci mi-am adus aminte de cuvântul pe care-l spusese Domnul: «Ioan a botezat cu apă, voi însă veţi fi botezaţi prin Duhul Sfânt». ¹⁷ Deci dacă Dumnezeu le-a dat lor acelaşi dar ca şi nouă, acelor care credem în Domnul Isus Cristos, cine eram eu ca să mă pot împotrivi lui Dumnezeu?” ¹⁸ Auzind acestea s-au liniştit şi au slăvit pe Dumnezeu, spunând: „Aşadar, Dumnezeu le-a dat şi păgânilor harul convertirii, prin care să dobândească viaţa”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 41,2.3; 42,3.4 (R.: cf. Ps 41,3)
R.: Sufletul meu e însetat de tine, Doamne, Dumnezeul meu!
sau
Aleluia.
² După cum doreşte cerbul izvoarele de apă,
aşa te doreşte sufletul meu pe tine, Dumnezeule. R.

³ Sufletul meu e însetat de Dumnezeu, de Dumnezeul cel viu,
când îmi va fi dat să văd faţa lui Dumnezeu?
^42,3 Trimite-mi lumina şi adevărul tău, ele să mă călăuzească,
să mă ducă la muntele tău cel sfânt şi în lăcaşurile tale. R.

⁴ Voi merge la altarul lui Dumnezeu,
la Dumnezeu care este bucuria şi veselia mea;
voi proclama în imnurile mele,
că tu eşti Dumnezeu, Dumnezeul meu! R.

ALELUIA In 10,14
(Aleluia) Eu sunt păstorul cel bun, spune Domnul.
Eu cunosc oile mele, iar ele mă cunosc pe mine. (Aleluia)

EVANGHELIA
Eu sunt poarta oilor.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 10,1-10
În acel timp, Isus a zis: ¹ „Adevăr, adevăr vă spun: cine intră în staulul oilor, dar nu pe poartă, ci sare prin altă parte, acela este un hoţ şi un tâlhar. ² Cine intră pe poartă, acela este păstorul oilor. ³Acestuia portarul îi deschide, iar oile ascultă de glasul lui. El cheamă pe nume fiecare dintre oile sale şi le conduce afară. ⁴ După ce le-a condus afară pe toate oile sale, el merge înaintea lor şi oile merg după el, căci cunosc glasul lui. ⁵ După un străin ele nu vor merge niciodată şi vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul străinului”. ⁶ Această pildă le-a spus-o Isus fariseilor, dar ei n-au înţeles ce voia să le spună. ⁷ De aceea Isus le-a zis din nou: „Da, adevăr, adevăr vă spun: Eu sunt poarta oilor. ⁸Toţi câţi au venit înaintea mea sunt hoţi şi tâlhari, dar oile nu i-au ascultat. ⁹ Eu sunt poarta: dacă cineva intră prin mine, va fi mântuit; va putea intra şi ieşi şi va găsi păşunea. ¹⁰ Hoţul nu vine decât să fure, să ucidă şi să distrugă. Eu am venit ca să aibă viaţă şi să o aibă din plin”.

Cuvântul Domnului