Prea târziu te-am iubit…

Bună dimineaţa! Iată şi cea de-a treia parte despre cel rău, Diavolul. După ce am vorbit ieri despre duşmanul nostru care ne dă târcoale fără încetare şi după ce am subliniat că Divolul şi răul sunt realităţi prezenţe, chiar dacă sunt atât de contestate, acum vreau să prezint câteva gânduri despre lucrările Diavolului, despre operele malefice ale acestui înger căzut care nu oboseşte să ne împingă spre nefericire.

După cum știm, lucrarea îngerilor buni este să-l slăvească pe Dumnezeu[1]. Însă altfel sau lucrurile cu faptele pe care le săvârşesc Diavolul şi îngerii lui. Invidia lor faţă de om, prezenţa lor în lume precum şi multitudinea chipurilor pe care şi le însuşeşte, răul aproape omniprezent sunt mărturii cvasi-suficiente că există şi lucrări ale celor care s-au îndepărtat de Dumnezeu şi s-au lipsit de bine.

Dovadă aduce şi Sfânta Scriptură prin descrierea lucrărilor Fiarei din Apocalipsul sfântului Ioan: „Atunci, tot pământul cuprins de uimire [s-a dus] după Fiară. Şi au început să se închine dragonului pentru că a dat autoritate Fiarei şi să se închine şi Fiarei, spunând: „Cine este asemenea Fiarei şi cine poate să se lupte cu ea?” I s-a dat o gură ca să rostească [vorbe pline] de trufie şi blasfemie şi i s-a dat putere să lucreze timp de patruzeci şi două de luni. Şi-a deschis atunci gura cu blasfemii împotriva lui Dumnezeu şi a început să profereze blasfemii împotriva numelui său şi a cortului său, împotriva celor care locuiesc în ceruri. Şi i s-a dat [putere] să poarte război împotriva sfinţilor şi să-i învingă; i s-a dat autoritate asupra fiecărui trib, popor, limbă şi naţiune. I s-au închinat toţi locuitorii de pe pământ al căror nume n-a fost scris de la întemeierea lumii în cartea vieţii Mielului înjunghiat” (Ap 13,4-8).

Descrierea acestei Fiare care a ieşit din mare, precum şi a celei care a ieşit din pământ (cf. Ap 13,11-18), ne prezintă o creatură decăzută care are o putere de tip negativ, ostilă lui Dumnezeu şi care, prin acţiunile sale, îi duce pe oameni în eroare, creând confuzie între ce este bine şi ce este rău[2]. Lucrarea principală a îngerilor căzuţi este să se împotrivească încontinuu voinţei şi lucrărilor lui Dumnezeu. Iar dintre lucrări cel mai mult caută să o distrugă pe cea care a fost făcută după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (cf. Gen 1,26), să-l distrugă pe om. După ce au pierdut războiul în cer (cf. Ap 12,7-9), s-au coborât pe pământ, cuprinşi de o mânie mare pentru a-i lovi pe oameni (cf. Ap 12,12). Motivele asaltului ni le prezintă Sfânta Scriptură. În primul rând, invidia (cf. Înţ 2,24). Diavolul e invidios pe oameni pentru că, în timp ce el a pierdut familiaritatea şi intimitatea cu Dumnezeu, oamenii sunt creaţi pentru a purta chipul şi asemănarea Creatorului. Al doilea motiv este că „Diavolul a contribuit, fără să-şi dea seama, la mântuirea omului, ajutându-l să obţină o glorie şi mai mare decât cea pe care o avea înainte de căderea în păcat”[3]. Lumină în această privinţă face învăţătura sfântului apostol Paul: „Noi vorbim de înţelepciunea tainică a lui Dumnezeu, care a fost ţinută ascunsă, şi pe care Dumnezeu o hotărâse înaintea veacurilor spre mărirea noastră pe care niciunul din stăpânitorii lumii acesteia n-a cunoscut-o, căci dacă ar fi cunoscut-o, nu l-ar fi răstignit pe Domnul gloriei” (1Cor 2,7-9). Expresia „stăpânitorul acestei lumi” este folosită în Sfânta Scriptură pentru a-l desemna pe Diavol (cf. In 14,30; 16,11; Mt 4,8; Ef 2,2; 6,12). Activitatea rea a Diavolului despre care ştim că a pus stăpânire pe Iuda (cf. Lc 22,3) este cuprinsă în economia mântuirii. Astfel, Dumnezeu s-a folosit de el pentru ca, după ce a creat natura umană într-un mod minunat, să o răscumpere într-un mod şi mai minunat.

Şi, în al treilea rând, Diavolul ne urăşte şi luptă împotriva noastră pentru că, după ce el a fost judecat prin misterul lui Cristos şi va fi aruncat afară (cf. In 16,11; 12,31), vrea să-i piardă pe cât mai mulţi împreună cu el. Zelul lui e mare (cf. Ap 12,12) întrucât, necunoscând viitorul, nu ştie cât timp i-a mai rămas până ce va fi definitiv izgonit şi înfrânt[4]. Sfântul Vasile cel Mare învaţă: „De unde provine războiul Diavolului împotriva noastră? De acolo că, fiind vasul întregii răutăţi, el a primit şi boala pizmei şi a invidiat cinstirea noastră. Căci nu a suportat viaţa noastră fără supărări din rai. De aceea l-a amăgit prin vicleşuguri şi meşteşuguri pe om şi dorinţa ce acesta o avea de a se asemăna cu Dumnezeu, şi, folosindu-se de ea spre înşelarea lui, i-a arătat pomul şi i-a făgăduit că va deveni asemenea lui Dumnezeu prin mâncarea din acela. Căci, văzându-se pe sine aruncat dintre îngeri, n-a suportat să-l vadă pe cel pământesc ridicat la treapta îngerilor prin desăvârşire”[5].

Lucrările Diavolului în lume apar descrise şi în Cartea lui Iob; de asemenea, paginile Evangheliilor ne relatează prezenţa lucrărilor lui (cf. Mt 17,14-18; Mc 5,1-20; Lc 4,33-35; 11,14-20.24-26; In 8,39-47). Apogeul curajului său luciferic este atins când îl ispiteşte pe însuşi Dumnezeu făcut om: „Plin de Duhul Sfânt, Isus s-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duh în pustiu, fiind ispitit de Diavol” (Lc 4,1-2). Îndrăzneala Diavolului a fost învinsă de Dumnezeu, însă, notează evanghelistul, „după ce a terminat toată ispitirea, Diavolul s-a îndepărtat de la el pentru un anumit timp” (Lc 4,13).

Spre deosebire de îngerii buni, care trăiesc atât în preajma lui Dumnezeu, cât şi în preajma oamenilor, Diavolul şi îngerii săi răi au fost alungaţi din faţa lui Dumnezeu, dar au venit aproape de oameni, săvârşind printre ei şi pentru ei pierderea lor. Toată lucrarea Diavolului se realizează după un plan. Căci după cum Dumnezeu, care este lumină (cf. 1In 1,5) are un plan prin care vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi să devină fii ai luminii, tot astfel şi Satana, stăpânul întunericului are un plan prin care vrea să-i câştige pe oameni de partea lui, abătându-i de la lumină, adevăr şi viaţă spre întuneric, minciună şi moarte. Realitatea aderării unor oameni la planul întunericului este reliefată şi în Evanghelia după sfântul Ioan: „Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face fapte rele urăşte lumina şi nu vine la lumină ca să nu-i fie descoperite faptele” (In 3,19-20).

Stăpânul întunericului nu doar îi ademeneşte pe oameni, ci, prin bezna nopţii sale pe care o aruncă asupra pământului, el pune piedici activităţilor fiilor luminii, făcând să vină „noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze” (In 9,4) şi încercând să zădărnicească lucrările şi planurile Creatorului. Deseori, pentru noi, oamenii, această luptă pe care o ducem cu forţele întunericului pare prea grea şi prea fără de sfârşit. Însă trebuie „să ne păstrăm statornicia cugetului, să ne întărim şi mai mult temelia credinţei în Cristos şi atunci nu va întârzia nici ajutorul. Cum zice autorul sacru, „va veni şi nu va întârzia” (Evr 10,37) sau cum se spune în legea veche „aşteaptă întristare peste întristare, nădejde peste nădejde, încă puţin şi te voi izbăvi” (Is 28,10). Iată, aşa ştie să mângâie Duhul Sfânt pe fiii săi după făgăduinţa celor viitoare. Pentru că într-adevăr, după întristare vine nădejde, iar ceea ce nădăjduim e foarte aproape de noi. Şi chiar dacă am vorbi de timpul cât durează viaţa unui om, va trebui să spunem că e vorba de un răstimp mult prea scurt în comparaţie cu viaţa cea fără de sfârşit, pe care ne-o asigură nădejdea noastră”[6].

Dar lucrarea Diavolului nu este îndreptată numai asupra omului, ci şi asupra Bisericii. Ea, cea în care se nasc fiii lui Dumnezeu prin Botez, care-i smulge pe oameni din ghearele Satanei prin sacramentul Spovezii şi care-i întăreşte împotriva luptei cu puterile întunericului prin toate sacramentele, nu are cum să-i fie plăcută Diavolului. El pune piedici Bisericii în misiunea ei şi-i atacă pe cei care o slujesc. Această realitate e reliefată de sfântul apostol Paul: „Am voit să venim la voi – cel puţin eu, Paul, de mai multe ori – dar Satana ne-a împiedicat” (1Tes 2,16). El este cel care întinde curse şi se împotriveşte tuturor slujitorilor lui Dumnezeu din Biserică: „Fiule, dacă ţi-ai pus în gând să-l slujeşti pe Domnul, pregăteşte-ţi sufletul pentru ispite” (Sir 2,1).

De fapt, împreună cu Biserica, Diavolul vrea să distrugă întreaga lume pe care a infestat-o cu urmele prezenţei şi lucrărilor sale: războaie, foamete, adultere, lăcomie, mândrie, mânie etc. Iar pentru a-şi asigura victoria, Diavolul încearcă să-şi menţină duhurile sale slujitoare în unitate şi să acţioneze în armonie. El ştie că, deşi nu este atotputernic precum Dumnezeu, dacă lucrează în unitate este puternic, astfel că încearcă să imite armonia şi unitatea din lumea îngerilor buni. Această unitate a lor în a face răul ne-o descrie sfântul Toma de Aquino, învăţând că şi între demoni există o autoritate supremă, dar care nu e fondată pe dreptatea lor, ci pe dreptatea lui Dumnezeu care este singurul care stabileşte ordinea în toate: „Armonia demonilor, rezultată din ascultarea unora faţă de alţii, nu izvorăşte din iubirea reciprocă, ci din răutatea lor comună cu care îi urăsc pe oameni şi care îi face să se revolte împotriva lui Dumnezeu”[7].

Chiar dacă această luptă în care sunt antrenaţi toţi oamenii pare deseori că este peste puterile noastre din cauza presiunii cu care ne macină trupul şi ne chinuieşte sufletul[8], suntem chemaţi să rămânem neclintiţi în convingerea că „preamilostivul Dumnezeu ştie să alterneze tristeţile cu bucuriile”[9] şi nu îngăduie să fim ispitiţi peste puterile noastre, ci odată cu ispita dă şi o ieşire ca să o putem îndura (cf. 1Cor 10,13). Ba, mai mult, în aceasta luptă îl avem de partea noastră pe cel care-i scoate şi-i învinge pe diavoli cu degetul lui Dumnezeu şi face ca împărăţia lui Dumnezeu să ajungă la noi, iar Satana, împreună cu împărăţia sa, să fie dezbinat (cf. Lc 11,14-21). În această luptă suntem conduşi şi salvaţi de Dumnezeu al cărui glas încă mai răsună: „Mântuieşte-ţi sufletul!”, salvează-ţi viaţa (cf. Gen 19,17)[10].

Văzând toate acestea, trebuie să concludem împreună cu sfântul Vasile cel Mare că toate lucrările Diavolului se află sub privirile providenţei divine care face ca şi prin lupta cu forţele răului să ne întărim în bine: „Deci Diavolul a devenit luptătorul împotriva noastră, pentru căderea noastră produsă prin ispita lui de odinioară. Dar Domnul ne-a dat prilejul şi putinţa luptei noastre împotriva lui ca, prin ascultare, să ne împotrivim şi să ne încununăm prin biruinţa împotriva duşmanului. Bine ar fi fost să nu devină Diavol, ci să rămână în treapta lui în care a fost aşezat de la început de către căpetenia treptelor! Dar, odată ce s-a făcut apostat, duşman al lui Dumnezeu şi duşman al oamenilor, celor creaţi după chipul lui Dumnezeu (căci de aceea este duşman al omului, fiindcă este duşman al lui Dumnezeu şi ne urăşte pe noi ca pe făpturi ale Stăpânului, ca asemănări ale lui Dumnezeu), cel ce conduce prin providenţă cele omeneşti s-a folosit de răutatea Satanei spre întărirea sufletelor noastre, precum un medic se foloseşte de veninul viperei pentru pregătirea leacurilor tămăduitoare”[11].

Noi însă trebuie să ne convingem de aceste realități: îngerii există, îngerii colaborează cu Duhul Sfânt, cei care nu au colaborat cu Duhul Sfânt şi nu s-au lăsat ajutaţi şi susţinuţi de el au devenit demoni. Existenţa îngerilor este opera Sfintei Treimi; fiinţarea lor ordonată este înscrisă într-o ierarhie; între ei şi oameni s-au creat raporturi – deosebiri, asemănări şi completări – care menţin îngerul deasupra omului şi pun omul deasupra îngerului. Existenţa îngerilor nu ar fi posibilă fără Duhul Sfânt, care i-a desăvârşit şi-i menţine în sfinţenie pe cei care au rămas statornici. El îi călăuzeşte şi luminează în toate lucrările lor, inclusiv în lucrarea pe care o exercită îngerul nostru păzitor. Îngerii care l-au respins pe Duhul Sfânt şi au vrut să fie pe aceeaşi treaptă cu el, au fost învinşi de Mihael şi oştirile sale şi alungaţi din cer. Acum ei dau târcoale pământului căutând pe cine să înghită (cf. 1Pt 5,8). În răul pe care-l dezlănţuie asupra creaţiei – asupra omului, asupra Bisericii, asupra lumii întregi – el întâlneşte limitele impuse de Dumnezeu, precum şi împotrivirea celor care ascultă cuvintele Scripturii: „Supuneţi-vă lui Dumnezeu; împotriviţi-vă Diavolului şi el va fugi de la voi; apropiaţi-vă de Dumnezeu şi el se va apropia de voi” (Iac 4,7).

Pentru cei care nu aţi citit, vă invit să aruncaţi o privire şi pe primele două articole legate de Diavol şi răul pe care el îl răspândeşte în jurul nostru:

1. Fiţi cumpătaţi, vegheaţi! Duşmanul nostru, Diavolul, dă târcoale!

2. Diavolul şi răul – o realitate malefică tot mai contestată, dar atât de aproape de noi