Lună: mai 2013

  • În imaginile de luni am prezentat începutul unor zile de vis petrecute în călătoria prin şi spre Spania. Astăzi vreau să împărtăşesc cu voi o parte din ceea ce a urmat în perindarea noastră pe pământurile Spaniei… şi nu numai. După impresionanta sărbătoare trăită în Periana, ne-am îndreptat spre Malaga. Catedrala de acolo ne-a copleşit!…

  • Când eram seminarist la Bacău (nu-mi vine să cred că au trecut de atunci 15 ani!!!) auzeam deseori expresia: „Nu ştii, te învăţăm! Nu poţi, te ajutăm! Nu vrei, te obligăm”. De cele mai multe ori era spusă într-un context hazliu. Însă mi-am amintit acum de această „formulă magică” gândindu-mă la mine sau la noi…

  • Privim în jurul nostru şi suntem convinşi că „totul merge prost”. Ba chiar, spun unii că totul merge din ce în ce mai prost. Rătăcim spre nicăieri, noi şi scumpa noastră ţară, care pare să nu mai aibă nimic de-a face cu „grădina Maicii Domnului”. Infrastructura este sub nivelul mării, setea de cultură s-a stins…