De fiecare dată când trebuie să ies din casă şi să merg spre centru mă oboseşte şi numai ideea traseului pe care îl am de străbătut. De aici, de la Seminar, şi până la Episcopie, totul este numai restaurare, construcţii şi gropi. Când plouă, praful stă liniştit, aşezat, pe alocuri transformat în noroi, dispus să ia forma încălţărilor noastre sau să se ia, în formă de stropi, pe hainele noastre. Când nu plouă iar vântul îşi face de cap, praful este peste tot. Indiferent unde te uiţi vezi şantiere sau urme ale şantierelor abandonate (sau care îşi aşteaptă rândul la accesarea fondurilor). Restaurarea (în toate formele ei) pare să fie o prioritate peste tot. Se restaurează străzi, clădiri, monumente, biserici. Totul. Această formă de renovare este obositoare şi enervantă atunci când se întâmplă, însă la final, când totul este gata şi frumos, devine o încântare pentru ochi, o delectare a minţii în faţa frumosului (în cazul în care renovarea nu a fost un kitsch).
Ne ocupăm de străzi, de monumente şi de clădiri, dar sufletele când intră în renovare? Când avem de gând să ne apucăm de restaurări „interioare”? Într-adevăr, în timpul lucrărilor este greu. E multă mizerie care trebuie îndepărtată. Sunt multe „găuri” care trebuie să fie umplute. Dar finalul, pentru cel care îndrăzneşte să înceapă şi perseverează, este îmbucurător.
Avem nevoie de această restaurare a spiritului, de un duh nou, de ceva care să ne ducă dincolo de litera legii. Avem nevoie să înţelegem că evanghelia este mereu ceva nou şi necesită un spirit nou. Evanghelia este actuală. Ea este scrisă pentru astăzi, ea este scrisă special pentru mine. Isus predică şi astăzi şi predică pentru mine. Şi să ascultăm cu atenţie ce ne zice astăzi: „cel care va călca una dintre cele mai mici dintre aceste porunci şi-i va învăţa pe oameni să facă la fel, va fi numit cel mai mic în împărăţia cerurilor; dar cel care le va împlini şi-i va învăţa şi pe alţii să le împlinească, va fi numit mare în împărăţia cerurilor” (Mt 5,19). Noi de care parte suntem? Vom fi mari sau mici în împărăţia cerurilor?
Să nu ne mărgim la a-i învăţa pe ceilalţi să împlinească legea în litera ei. Ştiţi cum e: cine se uită numai după semnele de punctuaţie pierde textul sau cine se uită numai după semnele de circulaţie s-ar putea să se oprească într-un alt vehicul sau în vreun pieton. Trebuie să ştim litera legii, dar trebuie să împlinim legea în spiritul ei şi să-i învăţăm şi pe alţii să facă la fel. Aceasta pare să fie cerinţa Domnului pentru noi în această zi: să ne ajutăm unii pe alţii în cunoaşterea Legii şi, mai ales, în împlinirea ei. Dar pentru aceasta trebuie să ne asigurăm că la noi totul este bine, renovat, că noi înşine avem un spirit nou.
Să nu ne temem de efortul pe care trebuie să-l depunem pentru a recondiţiona viaţa noastră. Să păstrăm în noi cuvintele apostolului Paul: „noi avem această mare încredere în Dumnezeu datorită lui Cristos” (2Cor 3,4). Să avem încredere că datorită lui Cristos Dumnezeu lucrează şi va lucra împreună cu noi la renovarea spiritului nostru. Domnul ne va arăta ce avem de făcut. Noi doar ne rugăm şi spunem: „Arată-mi, Doamne, căile tale şi învaţă-mă adevărul tău. Preasfântă Inimă a lui Isus, miluieşte-ne pe noi”. Amin.
Miercuri, 12 iunie 2013
Miercuri din saptamâna a 10-a de peste an
Sf. Gaspar, pr.
LECTURA I
Dumnezeu ne-a făcut slujitorii noului Legământ.Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Corinteni 3,4-11
Fraţilor, 4 noi avem această mare încredere în Dumnezeu, datorită lui Cristos, 5 şi nu datorită capacităţii noastre personale, căreia i-am putea atribui acest merit. Puterea noastră vine de la Dumnezeu; 6 el ne-a făcut capabili să fim slujitorii noului legământ, care nu este cel scris cu litere, ci este cel al Duhului lui Dumnezeu. Căci litera ucide, Duhul însă dă viaţă. 7 Dacă slujirea Legii gravate în piatră, slujirea morţii, avea deja o asemenea măreţie, încât fiii lui Israel nu puteau privi faţa lui Moise din cauza strălucirii chipului său, strălucire care este totuşi trecătoare, 8 atunci cu cât mai mare nu va fi strălucirea pe care o va avea slujirea Duhului? 9 Dacă slujirea aceea ce ducea spre condamnare era strălucitoare, cu atât mai strălucitoare va fi slujirea îndreptăţirii. 10 Ceea ce era înainte strălucitor, acum rămâne palid în faţa unei străluciri cu mult mai mari. 11 Dacă ceea ce era trecător a avut o glorie strălucitoare, atunci ceea ce rămâne va avea o glorie cu mult mai mare.Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 98,5.6.7.8.9 (R.: cf. 9c)
R.: Sfânt eşti, Doamne, Dumnezeul nostru.
5 Preamăriţi-l pe Domnul, Dumnezeul nostru,
aruncaţi-vă la picioarele tronului său,
căci el este sfânt! R.6 Moise, preotul Aron
şi Samuel care invocau numele Domnului,
îl chemau pe Domnul şi el îi asculta. R.7 El le-a vorbit din coloana de nor,
iar ei au păzit cuvintele lui
şi Legea primită de la el. R.8 Doamne Dumnezeul nostru, tu i-ai ascultat:
ai fost pentru ei un Dumnezeu iertător,
dar i-ai dojenit pentru greşeli. R.9 Preamăriţi-l pe Domnul, Dumnezeul nostru,
şi închinaţi-vă spre muntele lui cel sfânt!
căci sfânt este Domnul Dumnezeul nostru! R.ALELUIA Ps 24,4a.5a
(Aleluia) Arată-mi, Doamne, căile tale şi învaţă-mă adevărul tău. (Aleluia)EVANGHELIA
N-am venit să desfiinţez Legea, ci s-o desăvârşesc.Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 5,17-19
În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: 17 „Să nu credeţi că am venit să desfiinţez Legea sau Profeţii. Nu am venit să desfiinţez, ci să desăvârşesc. 18 Căci vă spun adevărul, înainte de a dispărea cerul şi pământul, nici o literă şi nici o virgulă nu va dispărea din Lege, până ce nu se vor împlini toate. 19 Deci cel care va călca una dintre cele mai mici dintre aceste porunci şi-i va învăţa pe oameni să facă la fel, va fi numit cel mai mic în împărăţia cerurilor; dar cel care le va împlini şi-i va învăţa şi pe alţii să le împlinească, va fi numit mare în împărăţia cerurilor.Cuvântul Domnului
Lasă un comentariu