Prea târziu te-am iubit…

Este greu să-ți imaginezi unii oameni vorbind fără să se folosească de gesturi, fără să-și miște corpul sau măcar mâinile și capul. Și nu mă refer doar la cei care sunt într-o țară străină și, necunoscând denumirile unor lucruri, le indică cu mâna, cu degetul, cu capul, cu privirea etc. Ca să fiu și mai precis, mă refer la oamenii care atunci când sunt întrebați, de exemplu, „unde se află nu știu ce monument” sau „de unde se poate lua un autobuz”, nu-ți spun nici da, nici nu, ci pur și simplu dau din umeri, ceea ce s-ar (putea) traduce prin „Nu știu”. Mimica unora este un pic mai politicoasă și denotă un fel de „îmi pare rău, dar chiar nu știu, deși mi-ar fi plăcut să te ajut!”. Totuși, am prefera cuvintele în locul gesturilor devenite șablon.

Acum mă gândesc cum au reacționat ucenicii la întrebarea lui Isus: „Fiul Omului, când va veni, va găsi el credință pe pământ?”. Nu știm dacă au spus ceva, dacă au schițat vreun gest, dacă au dat din umeri. Evanghelistul Luca, după această întrebare, trece direct la o altă parabolă spusă de Isus în special pentru cei care se cred drepți și-i disprețuiesc pe alții (parabola vameșului și a fariseului, Lc 18,9-14). Așadar întrebarea rămâne deschisă și astăzi găsește în noi destinatarii potriviți. Cristos ne privește acum și ne adresează aceeași întrebare: voi ce spuneți, Fiului Omului, când va veni, va găsi oare credință pe pământ?

Ar fi zadarnic și fals să spunem că nu știm, că nu avem de unde să știm. Răspunsul la această întrebare este în fața noastră, este lângă noi și în special în inima noastră, în noi înșine. Dacă ne uităm în jurul nostru, ce vedem? Câtă și care este credința din jurul nostru? De exemplu, câtă credință este la locul nostru de muncă? Sau, și mai bine spus, care este credința persoanelor cu care noi muncim? Sau, ca să schimbăm domeniul, cum este privită astăzi credința în școli? Sunt atât de puțini cei care mai vorbesc astăzi în școli despre credință, despre religie… și atât de mulți sunt cei care vor să dea afară crucile și însemnele religioase. Pe drept cuvânt se spune: „Viitorul va fi cum sunt școlile astăzi”. Și știm cum sunt. Sunt pentru Cristos? Sunt locuri în care se încearcă deprinderea virtuților? Sunt locuri de creștere în credință?

Dar lăsăm școlile și locul nostru de muncă și facem un pas înainte, spre locul unde se află răspunsul exact la întrebarea lui Isus: inima noastră. Să ne întrebăm cu sinceritate: câtă credință avem acum în noi înșine? Câtă credință se află acum în inima noastră? Dacă sfârșitul lumii ar fi fost astăzi, dacă sfârșitul lumii ar fi acum, exact acum în timp ce eu scriu sau în timp ce noi (re)citim, Isus ar fi găsit credință în viața noastră? Nu putem spune că nu știm. Cu atât mai puțin nu trebuie să dăm din umeri. Nu e chiar cel mai politicos gest! Știm prea bine dacă ar fi găsit sau nu, știm prea bine câtă și ce fel de credință ar fi găsit. Și știm această după gândurile noastre, după faptele și cuvintele noastre: toate vorbesc despre credința pe care o avem. Toate!

Aceste întrebări – sau, mai bine spus, răspunsul la aceste întrebări – reflectă realitatea și ne oferă răspunsul la întrebarea lui Isus. Aceasta este o realitate care vorbește, cât se poate de clar, celui care vrea să asculte, și-i spune: atâta credință ar fi găsit Isus astăzi în inima ta. Această analiză este astăzi răspunsul final și corect la întrebarea lui Isus: Fiului Omului, când va veni, va găsi credință pe pământ?

Dar ce este credința creștină? Ce este credința în și pentru viața noastră? Sfântul Părinte papa Francisc ne-a învățat anul acesta: „Credința este întâlnirea cu un Dumnezeu care este Persoană, nu cu un Dumnezeu spray, un Dumnezeu difuz, care este un pic peste tot și un pic din toate, dar nu se știe exact ce este. Noi credem într-un Dumnezeu care este Tată, care este Fiu și care este Duh Sfânt. Noi credem în Persoane și atunci când vorbim cu Dumnezeu vorbim cu Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt”. Aceasta este credința noastră: a întâlni și a crede într-un Dumnezeu care este Persoană.

Cum se obține această credință? În primul rând, știm că ea este un dar. Dumnezeu Tatăl este cel care ne dăruiește credința. Isus Cristos este cel care ne învață calea pe care trebuie să umblăm pentru a ajunge să primim acest dar. Duhul Sfânt este cel care vine și pune în inima noastră credința… Dar noi o cerem? Dorim noi acest dar, această virtute? În sfânta evanghelie de astăzi Isus ne-a spus o parabolă din care să înțelegem că trebuie să ne rugăm fără încetare, fără să ne descurajăm. În fiecare zi trebuie să ne ridicăm din pat și să strigăm asemenea apostolilor: „Doamne, mărește-ne credința!”

Rugăciunea este o cale sigură pentru a dobândi de la Dumnezeu acest dar al credinței. Însă împreună cu rugăciunea, mai este o cale care nu trebuie neglijată. Credința vine din ceea ce se ascultă și din ceea ce se meditează. Trebuie să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu (și clar că trebuie să fie și cine să-l proclame!) și trebuie să medităm acest cuvânt. Pentru a obține și pentru a aprofunda credința, ascultarea și meditarea Evangheliei, a întregii Sfintei Scripturi sunt căi esențiale.

Apoi, să nu uităm învățătura apostolului Iacob: „Credința fără fapte este moartă”. Faptele reușesc mai greu să aducă în inima noastră credința, dar ele o întrețin. Ele ne ajută să păstrăm credința și, mai ales, ele sunt cele care dau mărturie despre credința pe care o purtăm (sau nu!) în suflet!

Să-i cerem Domnului cu insistență să facă să crească în noi credința, acea credință care ne face mai puternici în fața ispitelor și a greutăților, acea credință care ne umple de bucurie, care întipărește pe chipul nostru seninătatea fiilor lui Dumnezeu. Și să nu uităm că această credință este mereu o întâlnire, o întâlnire care începe întotdeauna cu găsirea lui Cristos, Cuvântul întrupat, Cristos Euharisticul, și apoi continuă cu alte mici întâlniri pe care le avem în viața de zi cu zi, întâlniri cu acele persoane în care Cristos este prezent. Da, Cristos este prezent în toate persoanele. În toate! Tocmai pentru că în toate el vrea să fie credință și pentru că în toate persoanele avem o cale de a ne valorifica și manifesta credința.

Sfântă Marie, Maică plină de credință, roagă-te pentru noi. Amin!

Duminică, 20 octombrie 2013 

† DUMINICA a 29-a de peste an Ss. Cornel, centurion; Maria Bertilla, calug.

LECTURA I Când Moise îşi ridica mâinile, erau mai tari israeliţii.

Citire din cartea Exodului 17,8-13 În zilele acelea, ⁸ amaleciţii au năvălit peste Israel şi l-a atacat la Rafidim. ⁹ Atunci Moise i-a zis lui Iosua: „Alege-ţi nişte bărbaţi şi ieşi la luptă împotriva amaleciţilor. Mâine voi sta pe vârful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în mână”. ¹⁰ Iosua a făcut ce i-a spus Moise şi a ieşit la luptă împotriva amaleciţilor; Moise, Aron şi Hur s-au urcat pe vârful dealului. ¹¹ Când Moise îşi ridica mâinile, erau mai tari israeliţii; când îşi lăsa mâinile jos, erau mai tari amaleciţii. ¹² Fiindcă mâinile lui Moise cădeau de oboseală, au luat o piatră, au pus-o lângă el şi el s-a aşezat pe ea; Aron şi Hur îi sprijineau mâinile, unul de o parte, iar altul de cealaltă. Astfel mâinile lui Moise au rămas ridicate până la asfinţitul soarelui. ¹³ Şi Iosua i-a învins pe amaleciţi, trecându-i prin ascuţişul sabiei.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 120,1-2.3-4.5-6.7-8 (R.: cf. 2) R.: Ajutorul nostru vine de la Domnul, care a făcut cerul şi pământul. ¹ Îmi ridic ochii spre munţi şi mă întreb: „De unde-mi va veni ajutorul?” ² Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerul şi pământul. R.

³ Nu va lăsa să ţi se clatine piciorul şi nu va aţipi cel care te păzeşte. ⁴ El nu aţipeşte, nu doarme cel care-l păzeşte pe Israel. R.

⁵ Domnul este păzitorul tău, Domnul este umbra ocrotitoare la dreapta ta. ⁶ Ziua soarele nu-ţi va dăuna, nici luna în timpul nopţii. R.

⁷ Domnul să te păzească de orice rău, să-ţi apere viaţa. ⁸ Domnul să te păzească la plecare şi la venire, acum şi totdeauna. R.

LECTURA A II-A Omul lui Dumnezeu să fie înzestrat cu cele necesare pentru orice faptă bună.

Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Timotei 3,14-4,2 Preaiubitule, ¹⁴ rămâi neclintit în ceea ce ai învăţat şi de care eşti convins. Tu ştii bine de la cine ai învăţat, ¹⁵ căci din copilărie cunoşti Sfintele Scripturi; ele îţi vor da înţelepciunea care te va conduce la mântuire, prin credinţa în Cristos Isus. ¹⁶ Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi este de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare şi formare în dreptate, ¹⁷ pentru ca omul să fie desăvârşit, bine pregătit pentru orice faptă bună. ^4,1 Te implor înaintea lui Dumnezeu şi a lui Cristos Isus, care va veni să judece pe cei vii şi pe cei morţi, în numele venirii lui şi al împărăţiei lui, ² vesteşte cuvântul, insistă în orice împrejurare, potrivită şi nepotrivită, atrage atenţia, dojeneşte, îndeamnă, dar cu multă răbdare şi grijă de a instrui.

Cuvântul Domnului

ALELUIA Evr 4,12 (Aleluia) Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi plin de putere: el judecă sentimentele şi gândurile inimii. (Aleluia)

EVANGHELIA Domnul va face dreptate aleşilor săi care strigă către el.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 18,1-8 În acel timp, ¹ Isus a spus o parabolă pentru a arăta ucenicilor săi că trebuie să se roage mereu, fără să se descurajeze. ² El le-a zis: „Într-o cetate era un judecător care nu se temea de Dumnezeu şi faţă de oameni nu avea respect. ³ În cetatea aceea era şi o văduvă care venea la el şi-l ruga: «Fă-mi dreptate împotriva duşmanului». ⁴ Multă vreme n-a voit, dar în cele din urmă şi-a zis: «Cu toate că de Dumnezeu nu mă tem, iar de oameni nu mi-e ruşine, ⁵ fiindcă văduva aceasta mă tot necăjeşte, îi voi face dreptate, ca să nu mai vină şi să mă tot bată la cap!»”. ⁶ Domnul a adăugat: „Luaţi bine seama la ce spune acest judecător nedrept! ⁷ Oare Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor săi care strigă zi şi noapte către el? Îi va lăsa oare multă vreme ca să aştepte? ⁸ Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi el credinţă pe pământ?”

Cuvântul Domnului