Prea târziu te-am iubit…

Privind în jurul nostru observăm cu uşurinţă că omul recent a început să categorisească totul în două direcţii: câştiguri şi pierderi. Orice problemă pare să se reducă la „ce-mi iese dacă fac cutare sau cutare lucru”! De fiecare dată înainte de a face ceva (chiar şi cel mai mic bine) simţim nevoia, ca un automatism, să facem calcule, să vedem dacă rentează, dacă nu cumva exagerăm în generozitatea noastră. Iar dacă simţim posibile pierderi, ne retragem mâna, cuvintele, binele. Sunt puţini cei care mai îndrăznesc să se încredinţeze cu umilinţă în mâinile Domnului şi să se facă părtaşi rugăciunii vameşului: „Dumnezeul meu, ai milă de mine, păcătosul”.

Într-un schematism de genul „cât îmi dai ca să ţi-l dau?” sau „Ce-mi iese?” pare că l-am introdus şi pe Dumnezeu. Nu de puţine ori suntem ispitiţi să iniţiem un dialog de genul: „Doamne, ţi-am dat, acum trebuie să-mi dai. Cât îmi dai? Când îmi dai?” Şi batem nerăbdători din picioare aşteptând răspunsul Domnului. Cutezăm prea des să ne comportăm cu Dumnezeu ca la un troc realizat între doi egali. Uităm măreţia lui şi nimicnicia noastră. Uităm că nimic din ceea ce avem, nici măcar voinţa de a ne ruga sau capacitatea de a rosti rugăciunile, nu este meritul nostru. Totul este darul său. Uităm că obligaţia noastră este „de a purta lupta cea bună, de a alerga şi de a ajunge la ţintă, păstrându-ne credinţa” şi nu de a enumera înaintea Domnului „corectitudinea” noastră. Ştie mai bine Domnul cum suntem şi ce facem. De asemenea ştie mai bine decât noi şi meritele vecinului, nu trebuie să-i purtăm noi grija, comparându-ne cu el şi evidenţiindu-ne mai buni.

Câtă mângâiere revarsă în sufletele mâhnite cuvântul Domnului din această zi: „Domnul este aproape de cei cu inima zdrobită şi-i mântuieşte pe cei cu sufletul mâhnit”. În aceste vremuri copleşitoare este un sentiment minunat ca, meditând cuvântul Domnului, să putem spune: iată un loc unde se face dreptate, iată-l pe adevăratul nostru Dumnezeu care nu priveşte la chipul omului, ci la inima sa, care răsplăteşte cu mărinimie umilinţa celor mici iar rugăciunea celor sărmani nu o lasă niciodată neîmplinită. Domnul pare să fi rămas singurul care nu trece cu vederea strigătul după ajutor al celor mici, al orfanului şi al văduvei, singurul la care nu există loc pentru niciun fel de părtinire.

Reţine

Lucrurile sunt simple: Dumnezeu are alt mod de a calcula meritele. Iar noi trebuie să ne întipărim bine în inimă: cine se înalţă va fi smerit şi oricine se smereşte va fi înălţat.

Duminică, 27 octombrie 2013 

† DUMINICA a 30-a de peste an Sf. Evarist, pp. m.

LECTURA I Rugăciunea celui sărac străbate norii.

Citire din cartea lui Ben Sirah 35,15b-17.20-22a ^15b Domnul este un judecător drept, la el nu încape părtinire. ¹⁶ El nu defavorizează pe cel sărac; dimpotrivă, ascultă rugăciunea celui asuprit. ¹⁷ El nu trece cu vederea strigătul după ajutor al orfanului şi al văduvei care se plânge. ²⁰ Domnul îl priveşte cu bunăvoinţă pe cel care îi slujeşte din toată inima şi rugăciunea acestuia ajunge până la cer. ²¹ Rugăciunea celui sărac străbate norii; câtă vreme nu şi-a atins ţelul, el rămâne nemângâiat şi nu se linişteşte până când Cel Preaînalt nu intervine, ^22a în favoarea celor drepţi, pronunţând o sentinţă dreaptă.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 33,2-3.17-18.19 şi 23 (R.: cf. 7a) R.: Când cel sărac strigă, Domnul îl ascultă. ² Voi lăuda pe Domnul întotdeauna, lauda lui va fi fără încetare pe buzele mele, ³ să se laude sufletul meu în Domnul! Să audă cei blânzi şi să se bucure! R.

¹⁷ Domnul îi înfruntă pe cei răi, pentru a şterge amintirea lor de pe pământ. ¹⁸ Când cei drepţi strigă, Domnul îi aude şi-i scapă din orice strâmtorare. R.

¹⁹ Domnul este aproape de cei cu inima zdrobită şi-i mântuieşte pe cei cu sufletul mâhnit. ²³ Domnul eliberează sufletele slujitorilor săi, nu vor fi pedepsiţi cei ce se încred într-însul. R.

LECTURA A II-A Nu-mi rămâne decât să primesc cununa învingătorului.

Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Timotei 4,6-8.16-18 Preaiubitule, ⁶ eu sunt deja oferit ca jertfă, clipa plecării mele a sosit. ⁷ Am luptat lupta cea bună, am alergat şi am ajuns la ţintă, mi-am păstrat credinţa. ⁸ De acum nu-mi rămâne decât să primesc cununa învingătorului, pe care Domnul, judecătorul cel drept, mi-o va da în ziua aceea, şi nu numai mie, ci şi tuturor acelora care aşteaptă cu dragoste arătarea lui în mărire. ¹⁶ În prima mea apărare prezentată în faţa tribunalului, nimeni nu m-a susţinut; toţi m-au părăsit; Dumnezeu să nu le-o ia în seamă. ¹⁷ Domnul însă mi-a stat alături; el m-a întărit ca să vestesc până la capăt evanghelia şi s-o audă toate popoarele păgâne: aşa am scăpat de gura leului. ¹⁸ Domnul mă va scăpa şi pe mai departe de orice rău, mă va mântui şi mă va conduce la împărăţia cerească. Lui să-i fie mărire în vecii vecilor. Amin.

Cuvântul Domnului

ALELUIA 2Cor 5,19 (Aleluia) Dumnezeu a împăcat lumea cu sine prin Cristos, iar nouă ne-a încredinţat misiunea de a vesti lumii împăcarea. (Aleluia)

EVANGHELIA S-a întors acasă îndreptăţit vameşul, nu fariseul.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 18,9-14 În acel timp, ⁹ Isus a spus această asemănare, pentru unii care credeau în sinea lor că sunt drepţi şi-i dispreţuiau pe ceilalţi: ¹⁰ „Doi oameni s-au urcat la templu să se roage: unul era fariseu, iar celălalt vameş. ¹¹ Fariseul, stând în picioare, se ruga în sine astfel: «Dumnezeule, îţi mulţumesc pentru că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, adulteri, sau chiar ca vameşul acesta. ¹² Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile». ¹³ Vameşul, stând departe, nu îndrăznea nici măcar să-şi ridice ochii spre cer, ci îşi bătea pieptul zicând: «Dumnezeul meu, ai milă de mine, păcătosul!». ¹⁴ Vă spun că s-a întors acasă îndreptăţit acesta din urmă şi nu cel dintâi; căci oricine se înalţă va fi smerit şi oricine se smereşte va fi înălţat!”

Cuvântul Domnului