Prea târziu te-am iubit…

Fiecare om cunoaşte binefacerea mângâietoare a încurajărilor. Este atât de tist să fii căzut şi să nu găseşti în jurul tău nicio mână întinsă de care să te prinzi pentru a te ridica, nici o încurajare pe care să te poţi sprijini. În mod deosebit, atunci când suntem încercaţi de suferinţă sau de singurătate, cuvintele şi prezenţa prietenilor sunt ca un balsam turnat pe rană. Există gesturi şi cuvinte, poate chiar foarte mici şi simple, care te pun pe picioare şi-ţi dau forţa de a merge mai departe spre mântuire.

Adevărul pe care ni-l învaţă apostolul Ioan este o mângâiere pentru sufletele noastre, o înviorare a fiinţei noastre, în special pentru cei care se lasă descurajaţi în lupta cu păcatul: „Dragostea nu stă în faptul că noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că el ne-a iubit pe noi şi l-a trimis pe Fiul său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre”. Ce bine ar fi dacă ne-am întipări în minte şi în inimă pentru totdeauna acest mare har: Dumnezeu iubire este cel care ne iubeşte necondiţionat, cu mult înainte de a-l cunoaşte şi de a-l iubi noi. Iar iubirea sa faţă de noi este atât de mare încât l-a „trimis pe Fiul său în lume, ca să avem viaţă prin el”.

Noi suntem chemaţi să răspundem la această iubire cu iubire: „Preaiubiţilor, să ne iubim unii pe alţii… cel care nu iubeşte nu-l cunoaşte pe Dumnezeu”. Nu există cunoaştere de Dumnezeu în afara iubirii. Iar în sfânta evanghelie ni se arată şi cum trebuie să se concretizeze această iubire faţă de aproapele: „Daţi-le voi să mănânce!”. Domnul ne invită să punem la dispoziţia celorlalţi bunurile noastre, ne invită să ne implicăm în viaţa celorlalţi, să ne pese de fraţii noştri care sunt în locuri pustii şi fără hrană.

Este important să conştientizăm că Dumnezeu nu ne cere minuni. Minunea o face el. Ceea ce ne cere este disponibilitatea de a oferi şi noi ceea ce avem. Puţinul nostru oferit pentru aproapele este semnul ieşirii din indiferenţă. Iar puţinul nostru, pus în mâinile lui Dumnezeu, se transformă în hrană suficientă. Aşa este şi cu iubirea noastră: puţină şi săracă, pusă în mâinile Domnului, primeşte acea binecuvântare care o face rodnică în sufletul celor din jurul nostru.

Reţine

Dumnezeu este iubire şi el îi aduce astăzi în faţa noastră pe cei săraci: „Daţi-le voi să mănânce”. „Noi, Doamne?! Dar noi avem atât de puţin”. Însă Dumnezeu insistă. Şi puţinul nostru, dat pentru săraci şi binecuvântat de el, devine cea mai mare mângâiere. Să nu fim zgârciţi cu Dumnezeu.

Miercuri 8 ianuarie

Sf. Severin, abate

LECTURA I

Dumnezeu este iubire.

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Ioan 4,7-10

⁷ Preaiubiţilor, să ne iubim unii pe alţii, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi îl cunoaşte pe Dumnezeu. ⁸ Cel care nu iubeşte nu-l cunoaşte pe Dumnezeu, căci Dumnezeu este iubire. ⁹ Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu l-a trimis pe unicul său Fiu în lume, ca să avem viaţă prin el. ¹⁰ Dragostea nu stă în faptul că noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că el ne-a iubit pe noi şi l-a trimis pe Fiul său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.

Cuvântul Domnului

 

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 71,1b-2.3-4ab.7-8 (R.: cf. 11)

R.: Doamne, te vor adora toate neamurile pământului.

^1b Dumnezeule, dăruieşte împăratului puterile tale

şi înzestrează cu sfinţenia ta pe fiul împăratului,

² şi el va judeca pe poporul tău cu dreptate

şi pe săracii tăi cu nepărtinire. R.

 

³ Din munţi va veni pacea pentru popor

şi din înălţimi va veni dreptatea.

⁴ Domnul va face dreptate celor asupriţi din popor

şi-i va mântui pe cei sărmani. R.

 

⁷ În zilele lui va înflori dreptatea,

şi belşug de pace veşnică.

⁸ El va domni de la o mare la alta,

de la Râu până la marginile pământului. R.

 

ALELUIA Lc 4,18-19

(Aleluia) Domnul m-a trimis să vestesc săracilor evanghelia; să propovăduiesc celor închişi eliberarea. (Aleluia)

 

EVANGHELIA

Înmulţind pâinile, Isus s-a arătat ca profet.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 6,34-44

³⁴ Isus a văzut mulţime mare de oameni pe ţărmul mării şi i s-a făcut milă de ei, căci erau ca nişte oi fără păstor şi a început să-i înveţe multe. ³⁵ Dar făcându-se târziu, ucenicii lui s-au apropiat şi i-au zis: „Locul este pustiu şi ziua pe sfârşite; ³⁶ dă-le drumul să meargă în cătunele şi satele dimprejur, să-şi cumpere de mâncare”. ³⁷ El le-a răspuns: „Daţi-le voi să mănânce”. Ei i-au zis: „Să mergem noi să cumpărăm pâine de 200 de dinari şi să le dăm să mănânce?” ³⁸ Isus i-a întrebat: „Câte pâini aveţi? Duceţi-vă şi vedeţi”. S-au dus să vadă câte pâini au şi i-au răspuns: „Cinci pâini şi doi peşti”. ³⁹ El le-a poruncit să-i aşeze pe toţi cete-cete pe iarba verde. ⁴⁰ Ei s-au aşezat în grupuri de câte o sută şi câte cincizeci. ⁴¹ Isus a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti şi, ridicând ochii spre cer, a rostit binecuvântarea, a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, ca ei să le împartă poporului; de asemenea, şi cei doi peşti i-au împărţit la toţi. ⁴² Au mâncat toţi şi s-au săturat. ⁴³ Au strâns douăsprezece coşuri pline cu firimituri de pâine şi cu ce a rămas din peşti. ⁴⁴ Printre cei ce mâncaseră pâinile, erau 5.000 de bărbaţi.

Cuvântul Domnului