Zilnic primim informaţii despre fapte sângeroase în care mor oameni nevinovaţi. Este dureros când mor oameni mari, adulţi, dar şi mai sfâşietor este atunci când auzi de moartea sângeroasă a unor copii. Viaţa este sacră şi trebuie ocrotită, valorificată, iubită. Ce inimă trebuie să ai ca să poţi omorî o fiinţă care nu ar fi în stare să-ţi facă rău?! Şi aceste atrocităţi nu sunt o invenţie a modernităţii. De exemplu, astăzi Biserica ne invită să comemorăm martiriul sfintei Agneza, o copilă de 12 ani, ucisă în prigoana pornită împotriva creştinilor de împăratul Diocleţian (sec. IV).
Mărturia vieţii ei scurte este emoţionantă. Sfânta Agneza a preferat moartea decât să-l nege pe Cristos, logodnicul ei, pe care-l iubea mai presus de toate: „Sunt logodită cu acela căruia îi slujesc îngerii, de a cărui frumuseţe se uimesc soarele şi luna”. Iar în martiriul ei s-a împlinit cuvântul Apostolului: „Cine, aşadar, ne va despărţi de dragostea lui Cristos? Oare necazul, strâmtorarea, prigoana, foamea, lipsa de îmbrăcăminte, primejdia ori sabia? … Nu, nicio făptură nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Cristos Isus, Domnul nostru”.
Totuşi pe noi, care nu doar că nu suntem capabili să ne dăm viaţa pentru Cristos, dar nici măcar nu reuşim să o trăim pentru el, ne ameninţă mereu ceva care ne poate despărţi de dragostea divină: păcatul. Este adevărat: Dumnezeu nu fuge de la noi atunci când păcătuim. El nu se teme de păcatul nostru, el e mult mai puternic decât păcatul. Însă fugim noi de el, îi întoarcem spatele, trăim ca şi cum nu ar exista. E ca atunci când un prieten bun, pentru care ai fi în stare să mori, îţi întoarce spatele şi se comportă ca şi cum nu ai fi trecut niciodată prin inima lui.
Păcatul face atât de mult rău, strică atât de multe legături, pune atât de multe bariere. Păcatul înseamnă să nu ţii cont de oferta lui Dumnezeu, înseamnă să nu te intereseze decât propria persoană, prezentul, imediatul. Păcatul este surâsul amăgitor care-ţi întunecă mintea, şoapta suavă care se strecoară spre inimă: „numai tu contezi. Simte-te bine!”. Păcatul înseamnă să nu te intereseze împărăţia lui Dumnezeu: să nu-ţi pese de o comoară uriaşă, să nu-ţi dai interesul pentru un mărgăritar de mare preţ.
Reţine
Astăzi eşti chemat să lupţi de partea vieţii şi a binelui, să-ţi aduci contribuţia pentru o lume mai bună, fără păcat, fără morţi nevinovate. Doar astfel, într-o zi, mărgăritarul de mare preţ va fi al tău.
Marţi, 21 ianuarie 2014
Marti din saptamâna a 2-a de peste an Sf. Agneza, fc. m. ** Rom 8,31b-39; Ps 125; Mt 13,44-46
LECTURA I Nici moartea, nici viaţa nu vor putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 8,31b-39
Fraţilor, 31b dacă Dumnezeu este de partea noastră, cine se va ridica împotriva noastră? 32 El nu l-a cruţat pe propriul său Fiu, ci l-a dat la moarte pentru noi toţi, cum ar putea atunci să nu ne dăruiască toate împreună cu el? 33 Cine va aduce învinuire împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este cel care îndreptăţeşte! 34 Cine va rosti sentinţa de condamnare? Cristos Isus a murit, ba mai mult, el a înviat, şade de-a dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi! 35 Cine, aşadar, ne va despărţi de dragostea lui Cristos? Oare necazul, strâmtorarea, prigoana, foamea, lipsa de îmbrăcăminte, primejdia ori sabia? 36 Aşa cum spune Scriptura: Pentru tine suntem omorâţi în fiecare zi, suntem trataţi ca nişte oi duse la înjunghiat. 37 Nu, căci în toate acestea suntem mai mult decât biruitori prin acela care ne-a iubit pe noi. 38 Căci sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici prezentul, nici viitorul, 39 nici înălţimea, nici adâncul, nici vreo altă făptură nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Cristos Isus, Domnul nostru.Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 125,1-2ab.2cd-3.4-5.6 (R.: 5)
R.: Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu bucurie.1 Când Domnul a întors pe locuitorii Sionului din robie ni se părea că visăm. 2ab Atunci gura ni s-a umplut de strigăte de bucurie şi buzele de cântări de veselie. R.
2cd Atunci se spunea între neamuri: „Lucruri mari a făcut Domnul pentru ei”. 3 Într-adevăr, mari lucruri a făcut Domnul pentru noi; ne e plină inima de bucurie. R.
4 Întoarce, Doamne, robia noastră după cum întorci apele în ţinutul de miazăzi. 5 Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu veselie. R.
6 Cel care merge plângând când aruncă sămânţa, se întoarce cu veselie când îşi strânge snopii. R.
ALELUIA In 15,9b.5b
(Aleluia) Rămâneţi în dragostea mea, spune Domnul; cine rămâne în mine şi eu în el, acela aduce roade multe. (Aleluia)EVANGHELIA Vinde tot ce are şi cumpără ţarina aceea.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 13,44-46
În acel timp, Isus a spus mulţimilor: 44 „Împărăţia cerurilor este asemenea cu o comoară ascunsă într-un ogor pe care un om găsind-o, o ascunde din nou şi, cuprins de bucurie, se duce şi vinde tot ce are şi cumpără ogorul acela. 45 Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. 46 Când găseşte un mărgăritar de mare preţ, se duce, vinde tot ce are şi-l cumpără”.Cuvântul Domnului
Lasă un comentariu