Prea târziu te-am iubit…

Deseori întâlnim situații în care ne reflectăm ca într-o oglindă. Zilnic vedem oameni care ne seamănă întrutotul în atitudinile lor. De asemenea există texte care par scrise tocmai pentru noi sau după modelul vieții noastre. Parcă noi înșine am fi scris acele pagini sau alții, cunoscându-ne foarte bine, ni le-au scris, văzând în noi destinatarul perfect pentru astfel de gânduri.

Meditând cu atenție prima lectură putem spune că este un fel de dedicație pentru noi. Avem momente când ne regăsim în omul înțelept și înțelegător, plini de fapte inspirate din modestia înțelepciunii. De câte ori nu am fost și noi modești, pașnici, prietenoși, docili, plini de milă și bogați în fapte bune? După cum, cercetându-ne cu atenție cugetul, observăm că am avut și momente în care am fost cu inima plină de ambiție și de invidie amară, când ne-am fălit și am falsificat adevărul și astfel am produs în noi și în jurul nostru dezordine și răutăți de tot felul. Însă astăzi cum suntem? Unde se află acum inima noastră? Acum suntem de partea binelui și a modestiei sau încă ne bălăcim cu nonșalanță în mocirla ambiției și a invidiei? Iată un material pentru cercetarea cugetului, dar și un proiect pentru o viață plină de „modestia înțelepciunii”.

De altfel și în fața evangheliei ne putem cerceta cugetul: oare de ce rugăciunile noastre nu sunt mereu ascultate? Oare de ce deseori suntem neputincioși în fața răului, întocmai ca ucenicii care nu au reușit să scoată acel duh rău? Ce ecou plin de adevăr au cuvintele lui Isus în inima noastră: „Generație necredincioasă”! Cât de bine ar fi să ne putem însuși în fiecare clipă această minunată rugăciune: „Doamne, eu cred! Vino în ajutorul necredinței mele”. Cât de bine ar fi să înțelegem și noi, asemenea ucenicilor, că răul din viața noastră și din viața celor dragi ai noștri se poate îndepărta doar cu rugăciune. Începutul unei vieți mai bune nu este mai multă activitate, ci mai multă rugăciune, interiorizare, mai multă apropiere de Dumnezeu, singurul care poate totul pentru viața noastră. Pacea și bucuria, adevărata fericire după care tânjește inima noastră, este un dar al Domnului, un dar care trebuie cerut în rugăciune. Să îndrăznim să cerem în rugăciune ceea ce noi singuri, doar cu forțele noastre, nu putem realiza. Doamne, vino în ajutorul necredinței noastre.

Reține

Ceea ce nu putem face noi, poate face Dumnezeu; ceea ce nu putem realiza prin zbuciumul și activismul nostru, poate face rugăciunea. Rugăciunea este începutul oricărei minuni.

Luni, 24 februarie 2014 

Luni din saptamâna a 7-a de peste an
Fer. Marcu de Marconi, pr.
Iac 3,13-18; Ps 18; Mc 9,14-29

LECTURA I Dacă inima voastră este plină de ambiţie… să nu vă făliţi.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Iacob 3,13-18
¹³ Preaiubiţilor, este printre voi un om înţelept şi înţelegător? Prin viaţa lui exemplară să dea dovadă că faptele sale sunt inspirate de modestia înţelepciunii. ¹⁴ Dacă inima voastră este plină de ambiţie şi de invidie amară, atunci să nu vă făliţi şi să nu falsificaţi adevărul. ¹⁵ Această pretinsă înţelepciune nu vine de la Dumnezeu; dimpotrivă, ea este pământească, egoistă, diabolică. ¹⁶ Căci invidia şi ambiţia duc la dezordine şi la răutăţi de tot felul. ¹⁷ Dimpotrivă, înţelepciunea care vine de sus este înainte de toate modestă, ea este apoi paşnică, prietenoasă, docilă, plină de milă şi bogată în fapte bune, nu este părtinitoare şi nici făţarnică. ¹⁸ Dreptatea aduce rodul său făcătorilor de pace, dacă este semănată printre făcătorii de pace.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 18,8.9.10.15 (R.: 9a)
R.: Legea Domnului este izvor de pace şi de bucurie.
⁸ Legea Domnului este desăvârşită, înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată, îl face înţelept pe cel neştiutor. R.

⁹ Orânduirile Domnului sunt drepte, înveselesc inima, poruncile Domnului sunt strălucitoare, luminează ochii. R.

¹⁰ Frica de Domnul este curată; rămâne în veacul veacului; judecăţile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte. R.

¹⁵ Plăcute să fie înaintea ta cuvintele mele şi cugetul inimii mele, Doamne, stânca mea şi mântuitorul meu! R.

ALELUIA 2Tim 1,10b
(Aleluia) Domnul nostru Isus Cristos a distrus moartea, iar prin evanghelia sa, a dat vieţii o nouă strălucire. (Aleluia)

EVANGHELIA
Eu cred, Doamne; ajută necredinţa mea.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 9,14-29
În acel timp, ¹⁴ Isus, coborând de pe munte şi venind la ceilalţi ucenici, a văzut o mare mulţime, care îi înconjura, şi cărturarii care discutau aprins cu ei. ¹⁵ Îndată ce l-au văzut pe Isus, toţi au început să se agite şi au alergat la Isus, ca să-l salute. ¹⁶ El i-a întrebat: „Despre ce discutaţi între voi?” ¹⁷ Unul din mulţime i-a răspuns: „Învăţătorule, l-am adus pe fiul meu la tine; el este stăpânit de un duh care îl face mut. ¹⁸ Oriunde îl apucă duhul, îl trânteşte la pământ, copilul face spume la gură, scrâşneşte din dinţi şi apoi se înţepeneşte. I-am rugat pe ucenicii tăi să scoată acest duh, dar ei n-au reuşit”. ¹⁹ Isus le-a răspuns: „Generaţie necredincioasă! Cât timp va mai trebui să stau cu voi? Cât timp va mai trebui să vă suport? Aduceţi-l la mine”. ²⁰ Şi i l-au adus. Numai cât l-a văzut pe Isus, duhul l-a scuturat pe băiat cu violenţă, acesta a căzut şi a început să se zvârcolească pe pământ, făcând spume la gură. ²¹ Isus l-a întrebat pe tatăl băiatului: „De cât timp i se întâmplă aceasta?” El i-a răspuns: „Din fragedă copilărie. ²² Adesea l-a aruncat chiar în foc sau în apă, ca să-l omoare. Dar dacă poţi face ceva, ajută-ne, fie-ţi milă de noi!” ²³ Isus i-a răspuns: „De ce spui: Dacă poţi…? Toate sunt cu putinţă pentru cel care crede”. ²⁴ Atunci tatăl băiatului a strigat: „Eu cred! Vino în ajutorul necredinţei mele!” ²⁵ Când a văzut mulţimea îmbulzindu-se, Isus l-a ameninţat pe duhul rău, spunându-i: „Duhule, care l-ai făcut pe acest băiat mut şi surd, ieşi dintr-însul şi să nu te mai întorci niciodată!” ²⁶ Duhul a scos nişte strigăte, l-a scuturat cu putere pe băiat şi a ieşit. Băiatul s-a făcut ca un cadavru, aşa că toată lumea spunea: „A murit!” ²⁷ Însă Isus, prinzându-l de mână, l-a tras şi băiatul s-a ridicat în picioare. ²⁸ Când s-a întors acasă, fiind numai el cu ucenicii săi, ei l-au întrebat: „Pentru ce noi nu l-am putut scoate?” ²⁹ Isus le-a răspuns: „Acest soi de diavoli nu poate fi scos cu nimic altceva decât cu rugăciune”.

Cuvântul Domnului