Lună: aprilie 2014

  • Una dintre primele întrebări la care suntem solicitați să răspundem de mici este aceasta: „Ce vrei să te faci când ai să fii mare?” Astfel ne amintim că încă din fragedă copilărie suntem îndemnați să ne preocupăm de viitorul nostru. Încă de mici am văzut că „viitorul” este mereu legat de termini ca „neliniște, nesiguranță,…

  • Oamenii care trăiesc din pomana pe care o primesc sunt nevoiți să fie din ce în ce mai convingători. Aceasta și pentru că numărul celor care cerșesc fără să aibă nevoie, ci doar pentru alții sau pentru că le este lene să muncească, a crescut. Nu mai știm cine merită să primească pomana noastră, dar…

  • Catehismul Bisericii Catolice, atunci când vorbește despre Abraham, evidențiază în special credința și speranța pe care „părintele nostru” le-a avut. De fapt aceste două realități își au izvorul în mărturia Sfintei Scripturi: „Sperând împotriva oricărei speranțe, el a crezut că va deveni părintele multor neamuri… Și, fără a slăbi în credință, n-a șovăit cu neîncredere,…