Prea târziu te-am iubit…

Crucea, în toate formele ei, este „locul” în fața căruia se nasc cele mai multe întrebări și totodată se vindecă cele mai multe răni, căci crucea ne poartă împreună cu Cristos și prin Cristos spre înviere și viață. Crucea ne scoate din normalitate și din indiferență. Crucea naște reacții, caută răspunsuri care să liniștească rațiunea și inima. Dar în același timp, cei care răzbat suferința, cei care reușesc să-și poarte crucea spre „următorul nivel” al vieții, ies fortificați, întăriți. Crucea și suferința sunt „sinonime”, după cum purtarea crucii este „sinonim” cu viața, cu învierea. Purtare crucii nu duce la moarte, ci la înviere!

În fața crucii avem două posibilități: revolta plină de nemulțumire sau acceptarea plină de încredere în providență. Cea dintâi ne poartă spre faliment: „omul care vrea să fugă de cruce sfârșește prin a fi zdrobit de ea”. Însă cel care caută să o îmbrățișeze plin de încredere, cel care privește spre ea găsește alinare, vindecare și viață: „oricine privea spre șarpele de aramă se vindeca”.

Care este alegerea noastră în fața crucii? Ce înseamnă crucea pentru noi? Este ea un semn de mântuire, calea pe care Dumnezeu a ales-o pentru a mântui lumea? Cum privim spre cruce, spre acel instrument al salvării pe care Isus l-a îmbrățișat? Să ne amintim momentul în care „oamenii au decis” să facă din cruce un instrument de salvare: „Așadar – a întrebat Pilat – ce să fac cu Isus, care se numește Cristos? Au zis toți: Să fie răstignit! El le-a spus: Dar ce rău a făcut? Ei însă strigau și mai tare: Să fie răstignit!… Atunci l-a eliberat pe Baraba, iar pe Isus, după ce l-a biciuit, l-a dat ca să fie răstignit (Mt 27,22-23.26). Nu a contat că nu a făcut niciun rău. Voiau să-l vadă mort și nu orice fel de moarte, ci moartea pe cruce, o moarte de răufăcător, o moarte de ocară. El, Domnul și Dumnezeul nostru, cel prin care toate s-au făcut și care a văzut încă de le întemeierea lumii „că toate erau foarte bune”, primea acum condamnarea din partea făpturilor sale, chiar dacă nu a făcut niciun rău și chiar dacă toate câte le făcuse erau din nou „foarte bune”. Iar acum, prin moartea sa pe cruce a făcut o nouă creație, a transformat crucea în instrument de salvare.

Reține

Să nu ne temem de cruce. Să ne amintim că Domnul a purtat-o înaintea noastră. Ba mai mult, el o portă împreună cu noi. Nu suntem singuri pe drumul crucii! Însă cine o refuză se îndepărtează de propriul drum, de calea rânduită pentru mântuire.

Duminică, 14 septembrie 2014 

Duminica a 24-a de peste an
† ÎNALTAREA SFINTEI CRUCI
Num 21,4-9; Ps 77; Fil 2,6-11; In 3,13-17

LECTURA I
Cel muşcat să privească spre şarpele de aramă şi va trăi.
Citire din cartea Numerilor 21,4-9
În zilele acelea, ⁴ evreii au plecat de la muntele Hor pe drumul care duce spre Marea Roşie, ca să ocolească ţara Edomului. Din cauza drumului şi a oboselii, poporul şi-a pierdut răbdarea ⁵ şi a vorbit împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise, zicând: „Pentru ce ne-aţi scos din Egipt? Ca să murim în pustiu? Nu avem pâine, nu este nici apă şi ni s-a făcut silă de această hrană mizerabilă”. ⁶ Atunci Domnul a trimis împotriva poporului şerpi veninoşi. Murind mulţi din cauza muşcăturilor, ⁷ poporul a venit la Moise şi a zis: „Am păcătuit împotriva Domnului şi împotriva ta. Roagă-te Domnului, ca să depărteze de la noi şerpii”. Moise s-a rugat pentru popor. ⁸ Şi Domnul i-a zis lui Moise: „Fă-ţi un şarpe de aramă şi pune-l pe un stâlp; oricine ar fi muşcat să privească spre el şi va trăi”. ⁹ Moise a făcut un şarpe de aramă şi l-a pus pe un stâlp; şi oricine era muşcat de un şarpe şi privea spre şarpele de aramă se vindeca.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 77,1-2.34-35.36-37.38
R.: Tu, Doamne, eşti mântuirea noastră.

¹ Ascultă, poporul meu, învăţătura mea;
ia aminte la cuvintele pe care le rostesc.
² Îmi deschid gura şi vorbesc în pilde,
ca voi să scoateţi învăţătură
din cele întâmplate în trecut. R.

³⁴ Când Dumnezeu lovea de moarte, ei îl căutau,
se întorceau şi se îndreptau spre el.
³⁵ Îşi aduceau aminte că Dumnezeu este stânca lor
şi că Dumnezeul cel preasfânt este mântuitorul lor. R.

³⁶ Dar îl înşelau cu gura
şi-l minţeau cu limba.
³⁷ Inima lor nu era sinceră faţă de el
şi nu erau credincioşi faţă de legământul său. R.

³⁸ Dar, el fiind îndurător, îi ierta în loc să-i nimicească,
în repetate rânduri şi-a potolit mânia
şi nu a dat drumul întregii sale furii. R.

LECTURA A II-A
S-a umilit pe sine, de aceea Dumnezeu l-a înălţat.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Filipeni 2,6-11
Fraţilor, ⁶ Isus Cristos rămânând Dumnezeu, nu a ţinut cu orice preţ să apară egal cu Dumnezeu,⁷ dar s-a înjosit pe sine luând firea sclavului şi devenind asemenea oamenilor. După înfăţişare era considerat un om ca toţi ceilalţi. ⁸ S-a umilit, făcându-se ascultător până la moarte şi încă moartea pe cruce. ⁹ De aceea şi Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dăruit un nume, care este mai presus decât orice alt nume, ¹⁰ pentru ca în numele lui Isus, toată făptura în cer, pe pământ şi în adâncuri să-şi plece genunchiul ¹¹ şi orice limbă să proclame spre mărirea lui Dumnezeu Tatăl: Isus Cristos este Domnul!

Cuvântul Domnului

ALELUIA
(Aleluia) Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea. (Aleluia)

EVANGHELIA
După cum Moise a înălţat şarpele în pustiu, tot astfel trebuie să fie înălţat Fiul Omului.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 3,13-17
În acel timp, Isus i-a spus lui Nicodim: ¹³ „Nimeni nu s-a suit la cer, decât cel care s-a coborât din cer, adică Fiul Omului, care este în cer. ¹⁴ După cum Moise a înălţat şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul Omului, ¹⁵ pentru ca oricine crede în el să aibă prin el viaţă veşnică. ¹⁶Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unul-născut, pentru ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. ¹⁷ Căci Dumnezeu a trimis pe Fiul său în lume, nu ca să osândească lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el”.

Cuvântul Domnului