Atunci când vrem să transmitem o idee ne trezim că folosim o mulțime de cuvinte. Uităm că fiecare cuvânt adăugat complică lucrurile. Și partea cea mai tristă este că deseori sensul ideii se pierde în desișul cuvintelor. Începem cu dorința de a spune ceva clar și terminăm prin a nu ști ce am vrut să spunem. Astăzi vedem cât de diferit este Domnul și cuvântul său: în cinci fraze ne spune lucruri mărețe.
„Toate își au vremea lor și fiecare lucru de sub cer își are hotărât timpul său”. Altfel spus „există un timp pentru toate!” Păcat că nu înțelegem întotdeauna acest adevăr și mereu suntem grăbiți spre altceva, spre următorul nivel. Am dat naștere la generația grăbită, generația care caută cu disperare ieșirea spre un alt nivel. Este suficient să ne gândim la zgomotul care se declanșează într-o intersecție semaforizată când cineva întârzie pornirea. Cât de frumoasă va fi ziua când nimeni nu ne va mai claxona doar pentru că am întârziat o secundă!
Apoi am auzit cum „Dumnezeu a pus în inima omului gândul veșniciei”. Ce ecou are acest adevăr în viața noastră? Fiecare avem în noi, în inima noastră, gândul veșniciei. Toți suntem destinați veșniciei. Însă nu trebuie să uităm că organul de simț al veșniciei este inima. În consecință bine ar fi să ne ascultăm mai des și cu atenție inima. Ce bine ar fi dacă toți ne-am da seama că lupta din această viața nu este să supraviețuim până la 80 sau 90 de ani, ci „să facem față eternității”. Atunci altele ar fi grijile noastre. Cred că deja ne-am schimba programul pentru weekendul acesta.
„Omul este ca o suflare, zilele lui sunt ca umbra care trece”. Cine știe unde vom fi mâine? Ba chiar am putea adăuga: „Care mâine?! Nici măcar peste o oră nu se știm dacă mai suntem”. Și totuși: ce facem cu clipele vieții noastre?
Apoi în evanghelie Isus îi întreabă pe ucenici: „Dar voi cine ziceți că sunt eu?” Petru a luat cuvântul și i-a răspuns: „Mesia lui Dumnezeu”. Este acesta și răspunsul nostru? Cine e Cristos pentru noi?
Și nu în ultimul rând: „Fiul Omului va avea mult de suferit: el va fi respins de bătrâni, de arhierei și de cărturari, va fi ucis, dar a treia zi va învia” . Iată esențialul: el a înviat și va veni din nou pentru a fi bucuria noastră. Noi trebuie să nu ne mai comportăm ca niște oameni care trăiesc în perioada de după Cristos („El a fost și gata!”), ci ca niște oameni care se pregătesc să-l primească pe Cristos: Domnul va reveni!
Reține
Clipele trebuie trăite în vederea celei mai importante întâlniri care ne așteaptă: ziua în care vom sta față în față cu Cristos.
Vineri, 26 septembrie 2014
Vineri din saptamâna a 25-a de peste an
Ss. Cosma si Damian, m. *; Ghedeon
Qoh 3,1-11; Ps 143; Lc 9,18-22LECTURA I
Fiecare lucru de sub cer îşi are hotărât timpul său.
Citire din cartea lui Qohelet 3,1-11
1 Toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub cer îşi are hotărât timpul său: 2 un timp pentru a se naşte, un timp pentru a muri; un timp pentru a sădi şi un timp pentru a recolta; 3 un timp pentru a ucide şi un timp pentru a vindeca, un timp pentru a distruge şi un timp pentru a construi; un timp pentru a plânge şi un timp pentru a râde; 4 un timp pentru a boci şi un timp pentru a dansa; 5 un timp pentru a arunca pietre şi un timp pentru a le strânge; 6 un timp pentru a căuta şi un timp pentru a pierde; un timp pentru a păstra şi un timp pentru a arunca; 7 un timp pentru a rupe şi un timp pentru a coase la loc; un timp pentru a tăcea şi un timp pentru a vorbi; 8 un timp pentru a iubi şi un timp pentru a urî; un timp pentru război şi un timp pentru pace. 9 Cu ce se alege cel care munceşte, din toată truda sa? 10 Am văzut toate îndeletnicirile la care-i supune Dumnezeu pe oameni. 11 Toate lucrurile pe care Dumnezeu le-a făcut sunt bune la timpul lor. Dumnezeu a pus în inima omului gândul veşniciei, deşi omul nu poate cuprinde de la începutul şi până la sfârşitul vieţii lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 143,1a şi 2abc.3-4 (R.: cf. 1a)
R.: Binecuvântat să fie Domnul, căci el este ocrotitorul meu!
1a Binecuvântat să fie Domnul, stânca mea!
2abc El este ajutorul meu şi tăria mea,
turnul meu de apărare şi eliberatorul meu.
El este scutul care mă apără. R.3 Doamne, ce este omul, că te îngrijeşti de el,
sau fiul omului că îl iei în seamă?
4 Omul este ca o suflare,
zilele lui sunt ca umbra care trece. R.ALELUIA Mc 10,45
(Aleluia) Fiul Omului a venit să-i servească pe alţii
şi să-şi dea viaţa pentru răscumpărarea tuturor. (Aleluia)EVANGHELIA
Tu eşti Mesia Fiul Omului va avea mult de suferit.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 9,18-22
Într-o zi, 18 pe când Isus se afla într-un loc singuratic pentru rugăciune, fiind acolo şi ucenicii săi, le-a pus această întrebare: „Cine zice lumea că sunt eu?” 19 Ei i-au răspuns: „Unii spun că eşti Ioan Botezătorul, alţii că eşti Ilie, alţii că eşti un profet de altădată, care ar fi înviat”. 20 Isus i-a întrebat: „Dar voi cine ziceţi că sunt eu?” Petru a luat cuvântul şi i-a răspuns: „Mesia lui Dumnezeu”. 21 Şi Isus le-a poruncit cu asprime să nu spună nimănui aceasta; 22 şi le-a explicat: „Fiul Omului va avea mult de suferit: el va fi respins de bătrâni, de arhierei şi de cărturari, va fi ucis, dar a treia zi va învia”.Cuvântul Domnului
Lasă un comentariu