ispita banuluiAscultând evanghelia zilei mulți am putea spune: „Astăzi Isus nu vorbește pentru mine. Eu sunt prea sărac pentru a fi destinatarul cuvântului său care vorbește despre pofta de avere”. Ce legătură avem noi cu acest fragment: „Fiți atenți și păziți-vă de pofta de avere”? Poate că mulți dintre noi abia au un acoperiș deasupra capului și o bucată de pâine. Poate mulți se simt speriați și nesiguri în fața zilei de mâine. Poate mulți caută și astăzi o inimă binevoitoare care să le ofere ceva de mâncare, un ajutor. Ei bine, pentru aceștia ce poftă de avere să mai existe?!

Bogăția nu e ispita care îi încearcă doar pe cei bogați. „Pofta de avere” se poate înfiripa și în cel mai sărac om. Ba chiar poate deveni mult mai avidă și distrugătoare. Toți suntem ispitiți de dorința de a avea mai mult, de a fi mai mult, de a deveni ceea ce poate nici măcar nu suntem vrednici să fim sau nu avem pregătirea și calitățile necesare pentru a fi. „Pofta de avere” nu se poate reduce doar la bani sau lucruri materiale, ci se simte și atunci când crește în noi dorința de a stăpâni persoanele, de a le manipula, de a deveni „mari” în ochii lumii.

Există atâtea forme de a „râvni bogății dăunătoare” pentru suflet, încât toți trebuie să ne cercetăm cugetul primind cuvântul lui Cristos. Domnul nu vorbește doar pentru unii. Domnul nu are clase sociale preferate, chiar dacă inima sa este mereu aproape de cei în suferință și de cei lipsiți. Dumnezeu iubește omul, tot omul: pe tine și pe mine, pe noi toți, făpturi create după chipul său și chemate la mântuire. Iar de la noi așteaptă detașarea de tot ceea ce ne îndepărtează de mântuire. Pentru unii o piedică e banul, pentru alții lenea care i-a dus la sărăcie și mizerie, pentru alții băutura, pentru alții necurăția, pentru alții zgârcenia sau avariția. Pe noi ce ne ține departe de împărăția lui Dumnezeu? Care este pofta de care trebuie să ne păzim? Care este comoara noastră?

Să nu uităm: avertizarea Domnului din această zi nu este îndreptată spre bogați sau săraci în funcție de banii sau proprietățile pe care le au. Astăzi Domnul ne avertizează pe toți cei care „nu ne îmbogățim în fața lui Dumnezeu”. Prin ce fapte ne-am propus astăzi să adunăm comori pentru împărăția lui Dumnezeu?

Reține

Să ne amintim mereu de Isus Cristos, de Domnul și Mântuitorul nostru care s-a făcut sărac pentru a ne îmbogăți cu sărăcia sa (cf. 2Cor 8,9). La ce suntem dispuși să renunțăm pentru a îmbogăți viața spirituală a noastră și a celor din jur?

Luni, 20 octombrie 2014 

Luni din saptamâna a 29-a de peste an
Ss. Cornel, centurion; Maria Bertilla, calug.
Ef 2,1-10; Ps 99; Lc 12,13-21

LECTURA I
Dumnezeu ne-a înviat împreună cu Cristos şi ne-a pus să domnim împreună cu el în ceruri.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni 2,1-10
Fraţilor, 1 odinioară, voi eraţi morţi din cauza greşelilor şi păcatelor 2 în care trăiaţi potrivit mersului acestei lumi, supuşi fiind principelui răului, care stăpâneşte în văzduh şi care lucrează şi acum în oamenii răzvrătiţi împotriva lui Dumnezeu. 3 Printre ei ne aflam şi noi toţi odinioară pe când trăiam stăpâniţi de poftele trupului nostru, urmând pornirile trupului şi ale simţurilor noastre şi eram în mod firesc sortiţi mâniei ca şi ceilalţi. 4 Dar Dumnezeu care este bogat în îndurare, pentru dragostea cu care ne-a iubit 5 pe noi care eram morţi din cauza păcatelor noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Cristos, prin al cărui har suntem mântuiţi. 6 Împreună cu el ne-a înviat şi ne-a pus să domnim împreună cu el în ceruri. 7 Prin bunătatea lui faţă de noi în Cristos Isus, a voit să arate timpurilor viitoare nemărginita bogăţie a harului său. 8 Căci datorită harului aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Această mântuire nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu; 9 nu vine din faptele voastre, ca să nu se laude nimeni. 10 Căci noi suntem lucrarea lui şi am fost creaţi în Cristos Isus pentru ca faptele noastre să fie bune, conform cu calea pe care Dumnezeu a stabilit-o de mai înainte, pe care noi trebuie să mergem.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 99,2.3.4.5 (R.: cf. 3b)
R.: Noi suntem ai lui Dumnezeu, căci el este Creatorul nostru!
2 Strigaţi de bucurie către Domnul,
toţi locuitorii pământului;
slujiţi Domnului cu bucurie,
veniţi înaintea lui cu cântece de veselie. R.

3 Să ştiţi că Domnul este Dumnezeu!
El ne-a făcut, ai lui suntem,
poporul lui şi turma pe care o conduce el. R.

4 Mergeţi spre casa lui lăudându-l,
intraţi cântând în casa lui!
Aduceţi mulţumire şi binecuvântaţi numele lui. R.

5 Căci Domnul este bun,
bunătatea lui ţine pe vecie
şi adevărul lui din neam în neam. R.

ALELUIA Mt 5,3
(Aleluia) Fericiţi cei săraci cu duhul,
căci a lor este împărăţia cerurilor. (Aleluia)

EVANGHELIA
Cele adunate ale cui vor fi?
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 12,13-21
În acel timp, 13 din mijlocul mulţimii, un om l-a rugat pe Isus: „Învăţătorule, spune fratelui meu să împartă moştenirea cu mine!” 14 Isus i-a răspuns: „Omule, cine m-a pus judecător sau împăciuitor peste voi?” 15 Apoi s-a adresat mulţimii: „Fiţi atenţi şi păziţi-vă de pofta de avere; căci viaţa unui om, oricât de bogat ar fi nu depinde de averea lui!” 16 Şi le-a spus această parabolă: „Era un om bogat, căruia pământul i-a produs o recoltă bogată. 17 Atunci a început să se frământe: «Ce să fac? N-am unde să-mi adun recolta». 18 În cele din urmă şi-a zis: «Aşa am să fac: am să dărâm hambarele mele şi am să construiesc altele mai mari; acolo îmi voi aduna tot grâul şi toate bunurile. 19 Şi apoi îmi voi spune: Acum ai provizii din belşug pentru mulţi ani. Odihneşte-te, mănâncă, bea şi bucură-te de viaţă!». 20 Dar Dumnezeu i-a spus: «Nebunule! Chiar în această noapte ţi se va cere viaţa înapoi! Şi cele adunate ale cui vor fi? 21 Aşa se întâmplă cu acela care îşi adună avere, dar nu se îmbogăţeşte în faţa lui Dumnezeu”.

Cuvântul Domnului

Posted in

Un răspuns la „Fiți atenți și păziți-vă de pofta de avere!”

  1. Avatarul lui angela
    angela

    ;LAUDA TIE CRISTOASE ; La multe ar trebui omul sa renunte ,daca vrea sa-l urmeze pe Isus ,cu trecerea tinpului ,devenim mai chibzuiti si ne dam seama ca ,nimic din tot ce e pe lume nu este vesnic ,toate sunt trecatoare ,mult adevar in tot ce ati spus mai sus ;sa stim sa renuntam la tinp ,la tot ce ne tine departe de Dumnezeu ;ca daca aminam mult cine stie daca mai avem tinp sa ne trezim .multumesc mult
    O saptamina binecuvintata ,va doresc

    Apreciază

Lasă un comentariu