Astăzi este una din acele zile în care Domnul întreabă și omul trebuie să răspundă. De obicei, noi suntem cei care avem o mulțime de întrebări pentru Dumnezeu. Însă astăzi trebuie să fim noi cei care-i oferim Domnului răspunsuri. Putem simți cum Isus se apropie de inima noastră, ne vede gândurile și sentimentele și ne întreabă: „De ce?” Pe unul îl va întreba: „De ce porți dușmănie fratelui tău?” Altuia dintre noi îi poate spune: „De ce refuzi să-l ajuți pe cel care a apelat la tine?” Un altul poate simți cum Domnul îl întreabă: „De ce nu vrei să te spovedești și să te împaci cu mine și cu cei dragi ai tăi?” În inima unuia poate răsuna: „De ce te temi pentru ziua de mâine? De ce nu crezi că eu sunt cu tine și te voi sprijini?”
Meditând sfânta evanghelie, bunătatea sa față de cei aflați în suferință, dar în același timp agerimea cu care pătrunde în sufletul învățătorilor și fariseilor, fiecare ne simțim priviți de Isus și interogați. Să facem liniște în viața noastră și să vedem ce ne-ar întreba pe noi Isus. Ce anume nu merge bine în viața noastră de credință? Unde greșim? Nu cumva suntem și noi asemenea fariseilor? Nu cumva privim cu superficialitate învățătura Bisericii? Nu cumva disprețuim ajutorul pe care trebuie să-l dăm celor din jurul nostru?
Este bine pentru noi dacă Domnul ne ia la întrebări. Este singura modalitate de a ne trezi dintr-o credință trăită în monotonie, o credință ce tinde să devină rutină și superficialitate. Dacă viața noastră de credință nu crește, atunci nu suntem pe calea cea bună. Trebuie să creștem. Ne spune și apostolul Paul: „mă rog ca iubirea voastră să crească din ce în ce mai mult în adevărata cunoaștere și înțelegere deplină pentru ca să vedeți întotdeauna ceea ce este mai bun”.
Din prima clipă a vieții noastre Domnul a început o lucrare minunată cu noi. El însuși este cel care duce la îndeplinire planurile sale. Însă noi suntem chemați să fim colaboratorii săi. Astăzi suntem chemați să descoperim planul pe care Domnul îl are cu noi. Astăzi suntem chemați să ascultăm întrebările Domnului și să răspundem la ele prin viața noastră. Să ne lăsăm cuprinși de dragostea lui Dumnezeu. Să ne lăsăm purtați pe drumul pe care el l-a rânduit pentru noi: un drum de credință, de speranță și de iubire. Să nu disprețuim darurile Domnului. Să nu refuzăm ajutorul său. Să răspundem chemării sale.
Reține
Cine vrea să audă ceea ce Domnul are să-i transmită trebuie să-și purifice inima în sacramentul spovezii și să facă liniște. Doar apele limpezi oglindesc cu perfecțiune cerul.
Vineri, 31 octombrie 2014
Vineri din saptamâna a 30-a de peste an
Sf. Alfons Rodriguez, calug.
Fil 1,1-11; Ps 110; Lc 14,1-6LECTURA I
Dumnezeu, care şi-a început aşa de bine lucrarea în voi, va continua s-o desăvârşească până în ziua venirii lui Cristos.
Începutul Scrisorii sfântului apostol Paul către Filipeni 1,1-11
1 Noi, Paul şi Timotei, slujitorii lui Cristos Isus, ne adresăm tuturor sfinţilor lui Cristos Isus care se află la Filipi împreună cu episcopii şi diaconii. 2 Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Cristos. 3 Îi aduc mulţumiri lui Dumnezeu ori de câte ori îmi amintesc de voi; 4în toate rugăciunile mele mă rog cu bucurie pentru voi toţi, 5 datorită muncii pe care aţi depus-o împreună cu mine la răspândirea evangheliei, din prima zi şi până acum. 6 Sunt convins că Dumnezeu, care şi-a început aşa de bine lucrarea la voi, va continua s-o desăvârşească până în ziua venirii lui Cristos Isus. 7 Aşadar, pe drept am aceste simţăminte faţă de voi toţi şi vă port în inimă, căci voi toţi sunteţi părtaşi la harul care mi-a fost dat de a apăra şi de a întări predicarea evangheliei chiar şi prin lanţurile mele. 8 Martor îmi este Dumnezeu că mi-e dor de voi toţi şi am aceeaşi duioşie faţă de voi pe care o are Cristos Isus. 9 De aceea, mă rog ca iubirea voastră să crească din ce în ce mai mult în adevărata cunoaştere şi înţelegere deplină 10 pentru ca să vedeţi totdeauna ceea ce este mai bun; astfel veţi fi curaţi şi veţi merge fără teamă în întâmpinarea zilei lui Cristos, 11 bogaţi în roadele dreptăţii pe care o primim prin Isus Cristos, spre cinstea şi lauda lui Dumnezeu.Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 110,1-2.3-4.5-6 (R.: cf. 2a)
R.: Cât de minunate sunt lucrările tale, Doamne!
sau
Aleluia.
1 Voi lăuda pe Domnul din toată inima,
în mijlocul comunităţii, în adunarea celor drepţi.
2 Mari sunt lucrările Domnului,
vrednice de luat în seamă de către toţi cei care le iubesc. R.3 Lucrările lui sunt frumoase, pline de măreţie
dreptatea lui dăinuie întotdeauna.
4 El a lăsat o amintire a minunilor sale:
Domnul este bunătate şi îndurare. R.5 El le dă hrană celor ce se tem de el;
nu uită niciodată de legământul său.
6 În faptele sale şi-a arătat puterea faţă de poporul său,
dându-le ca moştenire ţinuturile popoarelor. R.ALELUIA In 10,27
(Aleluia) Oile mele ascultă glasul meu, spune Domnul;
eu le cunosc pe ele şi ele mă urmează. (Aleluia)EVANGHELIA
Care dintre voi, dacă îi va cădea în fântână copilul sau boul, nu-l va scoate imediat chiar în zi de sâmbătă?
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 14,1-6
În acel timp, 1 Isus a intrat în casa unuia dintre fariseii de frunte, într-o zi de sâmbătă, ca să stea la masă; fariseii stăteau cu ochii aţintiţi asupra lui. 2 Deodată a apărut în faţa lui un om care suferea de hidropizie. 3 Isus s-a adresat învăţătorilor Legii şi fariseilor, întrebându-i: „Este, sau nu îngăduit să vindeci pe cineva în zi de sâmbătă?” 4 Ei n-au răspuns. Isus l-a luat pe bolnav, l-a vindecat şi i-a dat drumul. 5 Apoi le-a zis: „Care dintre voi, dacă îi va cădea în fântână copilul sau boul, nu-l va scoate imediat chiar în zi de sâmbătă?” 6 La această întrebare n-au putut să-i răspundă nimic.Cuvântul Domnului
Lasă un comentariu