Prea târziu te-am iubit…

În timp ce mă plimbam ieri prin parc am văzut un copil încercând să prindă o pasăre. La început se amuza de strădaniile lui și de „zborul săltăreț” al păsării. Apoi, însă, a obosit și a început să se întristeze că efortul lui a rămas fără rod. Apoi a început de-a dreptul să plângă: cred că i se părea nedrept să nu poată prindă acea pasăre atât de colorată. Însă știu că peste cinci ani acest copil, care acum are trei-patru ani, va fi capabil să facă o praștie și astfel să prindă pasărea. Ba chiar, peste 10 ani va putea construi capcane și astfel va prinde tot ce vrea, păsări și animale. Ba poate chiar va trece la oameni, alergând și prinzând la bunul plac, într-un mod care lui i se va părea drept sau amuzant. Însă acum, când el are trei-patru ani, mă întreb și vă invit să ne întrebăm împreună: oare este Dumnezeu nedrept că nu a dat aripi acestui copil să poată zbura și el și astfel să prindă pasărea acum? Sau măcar să zboare împreună cu ea? Oare astfel s-ar fi evitat toate acele situații în care copii ucid păsările pentru că…nu pot zbura ca ele și nu le pot prinde decât cu praștia sau folosind capcanele? Nu cred că putem gândi în felul acesta!

Oare este Dumnezeu nedrept că nu suntem egali, că nu gândim la fel, că unii devin violenți tocmai din cauza aceasta? Oare este Dumnezeu nedrept că unii omoară ce nu pot înțelege în timp ce alții fac bășcălie de tot ce cred ei că au înțeles?! Oare este Dumnezeu nedrept atunci când oamenii își folosesc mințile pentru a crea bombe și mâinile pentru a ține mitraliere?! Oare nu a creat El mințile pentru a contribui la progresul lumii și mâinile pentru a ne ajuta unii pe alții, pentru a ne îmbrățișa, pentru a ne susține? De ce să fie Dumnezeu acuzat de ceea ce face omul rău?! Este atât de trist atunci când, dacă se întâmplă o minune, mulți spun că e știința, medicina, inteligența și capacitatea omului care a înfăptuit-o; în schimb, atunci când se întâmplă ceva rău, este Dumnezeu cel care nu a împiedicat respectivul rău! De ce îl acuzăm pe Domnul de rău, de ce tocmai pe el, singurul care este cu adevărat drept și bun în toate lucrările sale?

Iată cuvintele pe care le citim în Scrisoarea către evrei: „Dumnezeu nu este nedrept”! Iată adevărul pe care trebuie să-l mărturisim noi, adevăr de credință: „Dumnezeu este drept!”. Ba mai mult de atât: Dumnezeu este iubire, este Duh, este lumină. Este tot ceea ce poate fi mai frumos, adevărat și sfânt. Toate acestea ne îndreptățesc să spunem că Domnul nu doar că este „stăpânul Sâmbetei”, ci este și stăpânul dreptății. Nimeni nu poate rândui mai bine dreptatea. Lumea pare în haos cu toate că există un Dumnezeu, cu toate că există Providența divină care veghează și rânduiește totul spre binele celor care îl iubesc pe Domnul. Dar oare cum ar arăta lumea dacă pentru o clipă, o clipă doar, Domnul s-ar retrage?! Ce s-ar alege de noi dacă Domnul ne-ar abandona înclinațiilor noastre? Abia atunci s-ar vedea atât de clar cât de nedrepți suntem noi. O singură zi fără Dumnezeu îi este suficientă omului pentru a distruge totul! Totul!

Iată cine este nedrept: omul! Cel care nu este drept e omul, suntem noi. Noi săvârșim nelegiuirea, răul, nedreptatea, violența. Noi uităm că „dreptatea lui Dumnezeu” a mers până acolo încât l-a dat pe Fiul său să moară pentru noi și pentru păcatele noastre. Dreptatea lui e iubire. În schimb, dreptatea noastră e egoism, interes.

Binecuvântat să fie Domnul care nu este ca noi, care nu ne pedepsește după nelegiuirile noastre, ci încearcă să ne vindece după iubirea și bunătatea sa. Ba mai mult, el, Domnul, ne pregătește o lume nouă, un cer nou și un pământ noi, o împărăție care „este dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt” (Rom 14, 17). Însă pentru a intra în acea împărăție trebuie să muncim, să ne pregătim, să depunem efort. Să ne rugăm celui care a venit să „împlinească toată dreptatea” (Mt 3, 15), lui Cristos Domnul, să ne ajute să trăim viața noastră în dreptate unul față de celălalt. Să fim drepți în toate gândurile, cuvintele și gesturile noastre. Să începem de astăzi, de acum.

Iată ce ne învață Catehismul Bisericii:

„Patru virtuţi joacă un rol de pivot (lat. cardo). De aceea, se numesc „cardinale”: toate celelalte se grupează în jurul lor. Acestea sunt: prudenţa, dreptatea, tăria şi cumpătarea. „De iubeşte cineva dreptatea, ostenelile înţelepciunii rodesc sfinte virtuţi, căci ea îl învaţă cumpătarea şi prudenţa, dreptatea şi tăria” (Înţ 8, 7). Sub alte nume, aceste virtuţi sunt lăudate în numeroase pasaje din Scriptură….

Dreptatea este virtutea morală ce constă în voinţa neschimbătoare şi fermă de a da lui Dumnezeu şi aproapelui ceea ce li se cuvine. Dreptatea faţă de Dumnezeu este numită „virtutea religiei”. Faţă de oameni, ea dispune la respectarea drepturilor fiecăruia şi la stabilirea în cadrul relaţiilor dintre oameni a armoniei care promovează echitatea faţă de persoane şi de binele comun. Omul drept, evocat adesea în Sfânta Scriptură, se distinge prin dreptatea constantă a gândurilor sale şi prin corectitudinea comportamentului său faţă de aproapele. „Nici să nu-l părtineşti pe cel sărac şi nici de cel puternic să nu te sfieşti, ci cu dreptate să-l judeci pe aproapele tău” (Lev 19, 15). „Stăpânilor, daţi slugilor voastre ce este drept şi potrivit, ştiind că şi voi aveţi un Stăpân în cer” (Col 4, 1)(CBC 1805,1807).

O, Marie, oglinda dreptății, privește spre noi în această zi și arătă-ne calea care ne conduce spre Fiul tău, singurul drept. Ajută-ne să privim la el și urmând exemplul lui să înfăptuim și noi dreptatea. Sădește în inima noastră convingerea că o lume mai bună, la care visăm și pe care o cerem în rugăciunile noastre, începe cu dreptatea practicată de fiecare om, începe cu dreptatea pe care eu trebuie să o practic în această zi.

Reţine

Fii drept! Fii cinstit! Ascultă-ți inima! Nu fi trist că nu ai aripi ca să zbori și să prinzi păsări, ci mulțumește-i Domnului că ai o inimă cu care poți iubi și natura și animalele și, mai ales, oamenii. Inima ta se poate înălța și zbura mai sus decât orice pasăre pentru că inima ta se poate înălța până la Dumnezeu. Doar inima ta poate atinge și cuprinde alte inimi. Inima ta poate simți ceea ce nimeni și nimic altcineva sau altceva nu poate simți: iubirea!

Marţi, 20 ianuarie 2015 

Marti din saptamâna a 2-a de peste an
Ss. Fabian. m. *; Sebastian, m. *
Evr 6,10-20; Ps 110; Mc 2,23-28

LECTURA I
Avem speranţa ca o ancoră a sufletului, sigură şi puternică.
Citire din Scrisoarea către Evrei 6,10-20
Fraţilor, Dumnezeu nu este nedrept încât să uite faptele voastre şi iubirea pe care aţi arătat-o faţă de numele lui, când i-aţi slujit pe sfinţi şi-i slujiţi. ¹¹ Dorim însă ca fiecare dintre voi să arate aceeaşi râvnă în desăvârşirea speranţei până la sfârşit, ¹² astfel încât să nu fiţi nepăsători, ci imitatorii acelora care, prin credinţă şi răbdare, moştenesc promisiunile. ¹³ De fapt, când Dumnezeu i-a dat promisiunea lui Abraham, pentru că nu putea să jure pe cineva mai mare, s-a jurat pe sine, spunând: ¹⁴ „Cu adevărat te voi copleşi de binecuvântări şi te voi înmulţi la nesfârşit”. ¹⁵ Şi astfel, aşteptând cu îndelungă răbdare, Abraham a obţinut cele promise. ¹⁶Oamenii jură pe cineva mai mare şi jurământul este pentru ei o garanţie care pune capăt oricărei neînţelegeri. ¹⁷ De aceea, voind să arate moştenitorilor promisiunii, într-un mod şi mai clar, neclintirea hotărârii sale, Dumnezeu s-a legat cu jurământ ¹⁸ pentru ca, prin două fapte neschimbătoare, în care este imposibil ca Dumnezeu să fi minţit, noi, care căutăm scăpare, să avem o încurajare puternică pentru a ţine cu tărie speranţa care ne-a fost propusă. ¹⁹ Pe aceasta o avem ca o ancoră a sufletului, sigură şi puternică, ce pătrunde dincolo de catapeteasmă, ²⁰ unde a intrat pentru noi, ca premergător, Isus, devenit pentru veşnicie mare preot, după rânduiala lui Melchisedec.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 110(111),1-2.4-5.9 şi 10c (R.: cf. 5b)
R.: Domnul îşi aduce aminte în veci de alianţa sa.
sau:
Aleluia.

¹ Îl voi lăuda pe Domnul din toată inima,
în sfatul celor drepţi, în mijlocul comunităţii.
² Mari sunt lucrările Domnului,
vrednice de luat în seamă
de către toţi cei care îşi găsesc plăcerea în ele. R.

⁴ El a lăsat o amintire a minunilor sale:
Domnul este milostiv şi plin de îndurare,
⁵ dă hrană celor ce se tem de el
îşi aduce aminte în veci de alianţa sa. R.

⁹ El trimite poporului său răscumpărarea,
stabileşte pe veci alianţa sa.
Sfânt şi înfricoşător este numele lui.
^10c Lauda lui rămâne pentru totdeauna. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Ef 1,17-18
(Aleluia) Tatăl Domnului nostru Isus Cristos să pătrundă inimile noastre cu lumina sa, ca să putem înţelege speranţa pe care ne-o dă chemarea noastră. (Aleluia)

EVANGHELIA
Sâmbăta a fost făcută pentru om şi nu omul pentru sâmbătă.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 2,23-28
Într-o zi de sâmbătă, Isus trecea printre lanuri de grâu. Pe drum, discipolii săi au început să rupă spice. ²⁴ Atunci fariseii i-au spus: „Uite-i! De ce fac ce nu este permis în zi de sâmbătă?” ²⁵ Iar el le-a spus: „Nu aţi citit niciodată ce a făcut David când ducea lipsă şi i-a fost foame lui şi celor care erau cu el, ²⁶ cum a intrat în casa lui Dumnezeu pe vremea marelui preot Abiatar şi a mâncat pâinile ofrandei pe care nu aveau voie să le mănânce decât preoţii şi a dat şi celor care erau cu el?” ²⁷ Şi le-a spus: „Sâmbăta a fost făcută pentru om şi nu omul pentru sâmbătă; ²⁸ pentru că Fiul Omului este stăpân şi al sâmbetei”.

Cuvântul Domnului