Prea târziu te-am iubit…

Dorința de perfecțiune este comună în Dumnezeu și oameni, dar mai puțin realizabilă și constantă în om. Dumnezeu creează totul perfect, fără cusur, după cum ne învață astăzi prima lectură: „Dumnezeu a văzut că era bun”, Domnul a privit ceea ce a creat și a văzut că era perfect, că era corespondență între planul inițial și rezultatul final. Creația este opera perfectă. Sau era, pentru că între timp a fost atinsă de om. Doar ceea ce omul nu a atins a rămas perfect, a rămas ca în vremurile când totul era bun. Însă tot ceea ce a atins omul a început, ușor, ușor, să se deformeze. Este suficient să ne uităm pe de o parte la deformarea Pământului care zilnic este atins, utilizat, exploatat și explorat și de cealaltă parte la perfecțiunea soarelui care (încă) nu poate fi atins.

Prea des suntem asemenea copiilor mici care vor să atingă totul, să ducă totul în gură pentru a proba, să izbească să vadă cât rezistă, dacă se sparge… Uităm că tot ceea ce se probează și se izbește se deformează sau deformează ceea ce îi stă în cale. Mereu am zâmbit citind că pentru copii lucrurile se împart în două categorii: lucruri care pot fi stricate și lucruri (prea rezistente!) care sunt folosite pentru a strica alte lucruri.

Oare există vreun lucru, vreo realitate, vreo instituție etc. atinse de om și rămase nemodificate, nealterate? Ne-am atins de creație și am deformat-o. Am pătruns până și în intimitatea omului și a familiei și am deformat tot ce se putea deforma, am creat „chestii” artificiale, am improvizat „cupluri” și le-am numit familii. Am intrat în case, în școli, în locuri publice și l-am izgonit pe Dumnezeu, pe autorul perfecțiunii, și am instalat rațiunea noastră, puterea noastră de a decide, de a schimba, de a modifica. Noi decidem ce, cum și cât să trăiască folosindu-ne de eutanasie, avort etc. Dacă Paradisul ar fi pe lumea aceasta sigur am vrea să-l deformăm, să-l schimbăm măcar un pic, pentru că nu ne putem abține să nu ne atingem nici măcar de lucrurile „sfinte”, bune, adevărate, naturale. Suntem vicioși la acest capitol și suntem așa pentru că au fost alții care ne-au atins, într-un fel sau altul ne-au mancurtizat, ne-au spălat creierul, ne-au spus că „trebuie să lăsăm o urmă a trecerii noastre pe acest pământ”, uitând însă să sublinieze că urma trebuie să fie bună, adevărată, la standardele perfecțiunii nu împotriva desăvârșirii.

Problema astăzi nu se mai pune dacă alegem să trăim cu sau fără morală, cu sau fără credință, cu sau fără Dumnezeu. Aceasta s-a decis de mult și trăim ca și cum Dumnezeu nu ar exista. Acest lucru nu poate fi pus la îndoială și este suficient să ne uităm la știrile din această seară și vom vedea că totul este făcut ca și cum Dumnezeu n-ar exista. Dar dincolo de aceasta, ca o consecință a refuzului, a alungării Creatorului și a perfecțiunii sale, ne-am instalat pe noi drept șablon de perfecțiune, unitate de măsură, lege și adevăr. Noi decidem forma perfecțiunii. Însă de cele mai multe ori decidem că nu trebuie să existe nimic în comun între perfecțiune și frumos, adevăr, bine. Care este definiția perfecțiunii pentru noi? Ce înseamnă binele nostru? Ce unități de măsură folosim?

Suntem în fiecare zi la vârsta ambițiilor, trăim cu dorința de a atinge totul, de a proba totul, însă trist este că nu atingem pentru a modela spre frumos, pentru a îmbrățișa sau pentru a mângâia, ci pentru a deforma, pentru a schimba. Ne comportăm prea des cu oamenii așa cum ne comportăm cu creioanele când suntem stresați: le băgăm în gură și le roadem, le tocim, le deformăm. Nu toți! Pe cât de adevărat este că nu toți facem așa, pe atât de adevărat este că unii au ajuns la un stadiu și mai înalt: nu mai deformează creioanele, ci le rup, le distrug. Noi la ce nivel suntem? Ce se întâmplă cu „realitățile” pe care le-am atins? Ce am purtat astăzi în viața celor cu care ne-am întâlnit: i-am ajutat spre perfecțiune sau i-am deformat? Noi cum suntem? Cât de deformați suntem? Sufletul nostru în ce stare este acum? Cum este creația în jurul nostru? Cum privim lucrurile pe care le avem în jur? Ce visăm, ce dorim să facem cu puterile pe care le avem?

Să ne întoarcem la Domnul. Să ne întoarcem la origini. Să redăm Pământului perfecțiunea sa, bunătatea de la început. Să lăsăm ca omul să fie bun. Să admirăm ceea ce a ieșit din mâna Domnului. Să nu uităm că tot ceea ce iese din mâna Domnului este destinat perfecțiunii, bunătății. Noi înșine am fost creați să fim bun. Să nu deviem de la scopul nostru. Și dacă totuși ne-am îndepărtat și am început să fim răi, să deformăm și să trăim deformați, să privim la exemplul din evanghelie. Cei care am fost atinși și deformați trebuie să urmăm alegerea celor din evanghelie: să atingă sau să se lașe atinși de Dumnezeu, singurul care poate reface perfecțiunea din noi, perfecțiunea pentru care am fost creați. Toți care se ating de Dumnezeu se salvează, se întorc la perfecțiunea de la început, la binele de la început. Să reclădim în noi și în jurul nostru frumusețea și perfecțiunea creației.

O, Marie, Maica Creatorului, pune în noi dorința de a lupta pentru bine, frumos, perfecțiune. Ajută-ne să ne atingem de lucruri și de oameni doar pentru a menține frumusețea și perfecțiunea din ei. Învață-ne să cuprindem oamenii și lucrurile cu tandrețe. Ajută-ne să nu uităm fragilitatea sufletului și delicatețea cu care trebuie atins.

Reține

Creația este atât de delicată încât suportă doar mângâierile tandre, nu forța pumnului sau bocancii picioarelor. De suflete, de oameni, de splendoarea Universului ne putem apropia fie cu buzele, pentru a săruta cu recunoștință, fie cu urechile, pentru a asculta cu uimire, fie cu vârful degetelor, pentru a simți delicatețea vieții. Celelalte gesturi rănesc, deformează, strică perfecțiunea pusă în Univers de Creator.

Luni, 9 februarie 2015 

Luni din saptamâna a 5-a de peste an
Sf. Apolonia, fc. m.
Gen 1,1-19; Ps 103; Mc 6,53-56

LECTURA I
Dumnezeu a zis. Şi aşa a fost.
Citire din cartea Genezei 1,1-19
La început, Dumnezeu a creat cerul şi pământul. Pământul era neorânduit şi pustiu, şi întuneric era deasupra abisului, şi duhul lui Dumnezeu plutea deasupra apelor. ³ Şi a zis Dumnezeu: „Să fie lumină!” Şi a fost lumină. ⁴ Dumnezeu a văzut că lumina era bună şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric. ⁵ Dumnezeu a numit lumina „zi”, iar întunericul l-a numit „noapte”. Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă: ziua întâi. ⁶ Şi a zis Dumnezeu: „Să fie firmament între ape care să despartă apele de ape!” ⁷ Dumnezeu a făcut firmamentul şi a despărţit apele care sunt sub firmament de apele care sunt deasupra firmamentului. Şi aşa a fost. ⁸ Dumnezeu a numit firmamentul „cer”. Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă: ziua a doua. ⁹ Şi a zis Dumnezeu: „Să se adune apele care sunt sub cer într-un singur loc şi să se facă văzut uscatul!” Şi aşa a fost. ¹⁰ Dumnezeu a numit uscatul „pământ”, iar adunarea apelor a numit-o „mare”. Şi a văzut Dumnezeu că era bun. ¹¹ Şi a zis Dumnezeu: „Pământul să facă să iasă verdeaţă, ierburi purtând sămânţă şi pomi roditori care să facă, după soiul lor, fructe, purtând în ele sămânţa lor pe pământ!” Şi aşa a fost. ¹² Pământul a produs verdeaţă, ierburi purtând sămânţă după soiul lor şi pomi roditori care fac după soiul lor fructe purtând în ele sămânţa lor. Şi a văzut Dumnezeu că era bun. ¹³ Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă: ziua a treia. ¹⁴ Şi a zis Dumnezeu: „Să fie luminători pe firmamentul cerului, ca să despartă ziua de noapte şi să fie semne pentru sărbători, pentru zile şi ani, ¹⁵ şi să fie luminători pe firmamentul cerului ca să lumineze pământul!” Şi aşa a fost. ¹⁶ Şi a făcut Dumnezeu cei doi luminători mari: luminătorul cel mare – ca să stăpânească ziua – şi luminătorul cel mic – ca să stăpânească noaptea – şi stelele. ¹⁷ Dumnezeu i-a pus pe firmamentul cerului ca să lumineze pământul, ¹⁸ să stăpânească ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric. Şi a văzut Dumnezeu că era bine. ¹⁹ Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă: ziua a patra.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 103(104),1-2a.5-6.10 şi 12.24 şi 35c (R.: 31b)
R.: Să se bucure Domnul de lucrările sale!

¹ Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul!
Doamne Dumnezeul meu, tu eşti nemărginit de mare.
Tu eşti înveşmântat în strălucire şi maiestate,
^2a învăluit în lumină ca într-o haină. R.

⁵ Tu ai aşezat pământul pe temeliile sale,
ca să nu se clatine în veci şi pentru totdeauna.
⁶ Tu ai acoperit abisul ca într-o haină;
şi apele stăteau până deasupra munţilor. R.

¹⁰ Tu faci să ţâşnească izvoarele în văi
şi ele se strecoară printre munţi.
¹² Păsările cerului locuiesc deasupra lor
şi dintre ramuri îşi înalţă glasul lor. R.

²⁴ Cât de numeroase sunt lucrările tale, Doamne:
toate le-ai făcut cu înţelepciune!
Pământul este plin de creaturile tale.
^35c Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 4,23cd
(Aleluia) Isus predica evanghelia împărăţiei şi vindeca orice boală şi orice suferinţă în popor. (Aleluia)

EVANGHELIA
Toţi cei care se atingeau de el se vindecau.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 6,53-56
În acel timp, după ce Isus şi discipolii lui au trecut dincolo, au atins uscatul la Genezaret şi au tras la ţărm. ⁵⁴ Când au coborât din barcă, recunoscându-l îndată pe Isus, ⁵⁵ unii au alergat în toată regiunea aceea şi au început să-i aducă pe tărgi pe cei bolnavi, oriunde auzeau că se află el. ⁵⁶ Şi, oriunde intra, în sate, în cetăţi sau cătune, îi puneau pe cei suferinzi în pieţe şi-i cereau voie să-i atingă chiar şi numai ciucurii hainei. Şi toţi cei care se atingeau de el erau salvaţi.

Cuvântul Domnului