Prea târziu te-am iubit…

Se simte în aer goana după a fi „mai mare”. Toți vor, toți vrem să fim mai mari: „mai mari și mai înțelepți” decât părinții noștri; mai mari decât „stăpânii noștri”, decât „cei care ne-au ales, ne-au chemat, ne-au trimis, ne-au crescut”… Este o ispită căreia cu greu îi facem față. Vrem să fim mai mari. Dar de ce? De ce nu ne mulțumim cu locul pe care îl avem? De ce nu ne mulțumim cu ceea ce trebuie să facem, cu misiunea încredințată? De ce vrem mai mult, mai sus?!

Am ascultat în prima lectură incursiunea făcută de apostolul Paul în istoria mântuirii, amintindu-ne de părinții noștri, de drumul spre Egipt și apoi spre țara promisă. Ne-am amintit prin cuvintele Apostolului istoria poporului ales până la regele Saul și la ziua când Domnul a spus: „L-am aflat pe David, fiul lui Iese, un om după inima mea, care va împlini toată voinţa mea”. Același sfânt Paul ne mărturisește cum „din descendenţa acestuia (a lui David), Dumnezeu a ridicat pentru Israel, după promisiunea sa, un mântuitor: pe Isus”. Toată această înșiruire de evenimente pline de har face parte dintr-o unică istoria: istoria mântuirii. Acesta este planul lui Dumnezeu de mântuire, iar acest plan, așa cum bine știm, a continuat până la noi și continuă cu noi și prin noi până la împlinirea timpurilor.

Cât de esențial este ca omul, ca noi înșine să începem să ne simțim și să trăim că parte a unui plan divin: nu suntem mai mari și nici mai înțelepți decât înaintașii sau contemporanii noștri. Suntem doar parte a unui plan. Viața ta și a mea, viețile noastre nu sunt atât o pictură perfectă, fermecătoare prin ea însăși, cât mai ales o piesă dintr-un imens puzzle. Nu suntem noi tot puzzle-ul. Panul este imens… mii și zeci de mii de ani, de piese. Noi suntem o piesă care completăm acest puzzle. Îl ajutăm să fie complet, colorat, dacă ne facem bine toate datoriile, dacă ne trăim viața în conformitate cu principiile și virtuțile umane. Însă să nu credem că dacă transformăm viața noastră într-o ambiție și facem doar ceea ce vrem noi, puzzle-ul nu va mai ieși. Nimeni nu e indispensabil! Istoria merge înainte și fără mica noastră contribuție. Însă a te simți parte dintr-un plan, dintr-un imens și superb puzzle, așa cum este istoria mântuirii condusă de Domnul, aduce sufletului nostru mari mângâieri și imbolduri.

Aș vrea să evidențiez doar două din aceste mângâieri: o viață liniștită și o viață responsabilă. Viața liniștită o trăiește cel care își (re)cunoaște micimea și limitele. Este esențial să înțelegem că nu noi construim sau decidem istoria, puzzle-ul. Noi suntem doar o piesă care stăm aproape de piesele din jurul nostru. Nu poți fi trist că nu-i poți schimba sau converti pe cei din Isis sau din alte grupări teroriste. Nu poți să fii revoltat împotriva vieții pentru că nu ai reușit să oprești toate avorturile din lume sau căsătoriile homosexuale etc. Nu este aceasta misiunea unei mici piese dintr-un imens puzzle. Misiunea ta și a mea este într-adevăr să ne rugăm pentru ei și pentru toți cei care nu respectă viața, omul și demnitatea umană. Însă în mod concret misiunea noastră este să ne potrivim cu piesele din jurul nostru. Să veghem ca piesele din jurul nostru să nu devină „teroriști”, să nu se ridice împotriva vieții. Riscăm să ne uităm departe, să vrem să fim „salvatorii lumii”, uitând să ne salvăm pe noi înșine și pe cei din casa noastră, pe cei apropiați. Ne plângem de tragediile pe care le fac cei de departe, dar nu observăm și nu corectăm „greșelile” din sufletul sau din casa noastră. Este atât de trist că în fiecare zi știm ce se întâmplă în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, dar nu știm dacă vecinul nostru este bine, dacă fratele nostru are nevoie de ceva. Privim prea departe și ne mai găsim liniștea de a fi mic, liniștea care vine din privirea spre cei din jur, spre cei de aproape. Este o mângâiere să fii mic, atât de mic încât să știi că mântuirea lumii nu depinde de tine, ci de Cristos. De tine, de mine, de noi, depinde doar propria mântuire și, cel mult, schimbarea în bine a celor pe care îi întâlnim în fiecare zi. Altfel spus, la ce te ajută în fiecare zi să privești și să admiri imensele curți înflorite ale regilor, dacă mica ta grădină zace în bălării?! Înainte de a aspira la curtea regilor, fă din grădina sufletului tău o împărăție a florilor înmiresmate.

O a doua mângâiere vine din trăirea unei vieți responsabile. Cine știe că face parte dintr-un plan, dintr-o echipă, dintr-un puzzle, trebuie să-și dea silința pentru a completa cât mai bine planul sau acel puzzle. Să muncești în echipă te face responsabil de propriul sector, iar în cazul nostru, responsabil de propria viață și a celor din jur. Trebuie să recunoaștem că suntem iresponsabili în multe din acțiunile noastre și că de foarte multe ori privim doar interesele noastre, uitând că suntem o echipă cu cei de lângă noi, uitând că viața noastră face parte dintr-un plan imens. Să redescoperim responsabilitatea față de propria viață și față de viața celor din jur. Să trăim în mod responsabil și să împlinim cu responsabilitate micile îndatoriri.

Iată invitația zilei: liniște și responsabilitate. Nu fi trist pentru păcatele întregii lumi, ci fii în primul rând scandalizat de propriile păcate. Nu căuta responsabilități și funcții înalte, ci fii responsabil mai întâi de propria viață, responsabil de micile lucruri pe care trebuie să le faci bine. Roagă-te pentru toți, chiar și pentru cei din cel mai îndepărtat sau încercat colț al lumii, dar nu uita să fii alături de cei de lângă tine: ascultă, vorbește, dăruiește, învață, îmbrățișează, susține. O lume mai bună începe cu înfrumusețarea propriului suflet. Cine are lumină în inimă răspândește lumină, însă cine are întuneric nu poate decât să întunece fața pământului.

O, Marie, ajutorul creștinilor, pune în inima noastră umilință, smerenie, curajul de a fi mici, mereu mai mici. Ajută-ne, preadulce Mamă, să iubim cuvântului Fiului tău și să trăim adevărul proclamat de el, singura cale spre fericire și liniște: „Adevăr, adevăr vă spun: nu este servitorul mai mare decât stăpânul său şi nici trimisul mai mare decât cel care l-a trimis. Ştiind acestea, fericiţi sunteţi dacă le faceţi”. Amin.

Joi, 30 aprilie 2015 

Joi din saptamâna a 4-a a Pastelui
Ss. Pius al V-lea. *; Iosif Cottolengo, pr.; Sofia, fc. m.
Fap 13,13-25; Ps 88; In 13,16-20

LECTURA I
Dumnezeu a ridicat din descendenţa lui David un mântuitor: pe Isus.
Citire din Faptele Apostolilor 13,13-25
În zilele acelea, îmbarcându-se de la Pafos, Paul şi cei care erau cu el au ajuns la Perga Pamfiliei. Ioan, despărţindu-se de ei, s-a întors la Ierusalim. ¹⁴ Iar ei, plecând din Perga, au ajuns la Antiohia Pisidiei. Au intrat în sinagogă într-o zi de sâmbătă şi s-au aşezat. ¹⁵ După citirea Legii şi a Profeţilor, conducătorii sinagogii au trimis la ei să li se spună: „Fraţilor, dacă aveţi vreun cuvânt de mângâiere pentru popor, vorbiţi!” ¹⁶ Atunci, Paul, ridicându-se, şi, făcând semn cu mâna, a zis: „Bărbaţi israeliţi şi voi, temători de Dumnezeu, ascultaţi! ¹⁷ Dumnezeul acestui popor, Israel, i-a ales pe părinţii noştri şi a înălţat poporul în timpul şederii lor în ţara Egiptului şi după ce i-a scos de acolo cu braţ puternic, ¹⁸ timp de aproape patruzeci de ani, i-a suportat în pustiu. ¹⁹ După ce a nimicit şapte popoare în ţara Canaan, le-a dat ca moştenire ţara aceasta ²⁰cam patru sute cincizeci de ani. După aceasta, le-a dat judecători până la profetul Samuel. ²¹Apoi, i-au cerut un rege, iar Dumnezeu le-a dat pe Saul, fiul lui Chiş, bărbat din tribul lui Beniamin, timp de patruzeci de ani. ²² După ce l-a înlăturat pe acesta, l-a ridicat pentru ei ca rege pe David, despre care a dat mărturie, spunând: «L-am aflat pe David, fiul lui Iese, un om după inima mea”, care va împlini toată voinţa mea. ²³ Din descendenţa acestuia, Dumnezeu a ridicat pentru Israel, după promisiunea sa, un mântuitor: pe Isus. ²⁴ Înainte de venirea lui, Ioan a predicat un botez al convertirii pentru tot poporul lui Israel. ²⁵ Dar când Ioan era spre sfârşitul călătoriei sale, spunea: «Eu nu sunt ceea ce credeţi voi că sunt. Dar iată că vine după mine unul căruia nu sunt vrednic să-i dezleg încălţămintea picioarelor»”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 88(89),2-3.21-22.25 şi 27 (R.: cf. 2a)
R.: În veci voi cânta, Doamne, milostivirea ta.
sau:
Aleluia.

² Îndurările Domnului în veci le voi cânta,
cu gura mea voi face cunoscută
din generaţie în generaţie fidelitatea ta.
³ Căci ai spus: „Îndurarea s-a întemeiat pentru totdeauna”;
ai stabilit în ceruri fidelitatea ta. R.

²¹ L-am aflat pe David, slujitorul meu,
şi l-am uns cu untdelemnul meu cel sfânt;
²² acestuia, mâna mea îi va da stabilitate
şi braţul meu îi va da putere. R.

²⁵ Fidelitatea şi bunătatea mea vor fi cu el
şi puterea lui prin numele meu va creşte.
²⁷ El îmi va spune: „Tu eşti tatăl meu,
Dumnezeul meu şi stânca mântuirii mele”. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Cf. Ap 1,5ab
(Aleluia) Isuse Cristoase, tu eşti martorul cel credincios, primul născut din morţi; tu ne iubeşti şi ne speli păcatele în sângele tău. (Aleluia)

EVANGHELIA
Cine îl primeşte pe cel pe care îl voi trimite, pe mine mă primeşte.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 13,16-20
În acel timp, după ce le-a spălat discipolilor picioarele, Isus le-a spus: „Adevăr, adevăr vă spun: nu este servitorul mai mare decât stăpânul său şi nici trimisul mai mare decât cel care l-a trimis.¹⁷ Ştiind acestea, fericiţi sunteţi dacă le faceţi. ¹⁸ Nu vorbesc despre voi toţi; eu ştiu pe cine am ales, dar trebuie să se împlinească Scriptura: «Cel care mănâncă pâinea mea şi-a ridicat călcâiul împotriva mea». ¹⁹ Vă spun acestea de pe acum, înainte de a se întâmpla, pentru ca, atunci când se vor întâmpla, să credeţi că eu sunt. ²⁰ Adevăr, adevăr vă spun: cine îl primeşte pe cel pe care îl voi trimite, pe mine mă primeşte iar cine mă primeşte pe mine îl primeşte pe acela care m-a trimis”.

Cuvântul Domnului