slujba_sfanta LiturghieExistă diferite comunități și mișcări în cadrul Bisericii Catolice care au un puternic iz exclusivist: noi facem, noi știm, noi mergem, noi și numai noi. Într-o astfel de comunitate încercam la predică, plecând de la textul evanghelic și de la prima lectură, să evidențiez „mărinimia iubirii lui Isus”, iubirea sa care este pentru toți, care nu este exclusivistă. Cristos, ca și Moise, vrea ca toți să fim profeți, să predicăm numele său, să trăim în numele său. Este o chemare universală, catolică, nu exclusivistă!

Și pentru a nu transforma celebrările noastre, chiar și cele parohiale, într-un club exclusivist, le spuneam celor care duminică de duminică frecventează sfânta Liturghie: „Ar fi bine ca din când în când să purtați aici persoane care vă sunt apropiate și care nu au mai participat la sfânta Liturghie de mulți ani. Îndrăzniți să le explicați că Liturghia este pentru toți și că nu face rău nimănui. Pot încerca să vină măcar o dată… Poate apoi vor reveni de bună voie. Sau poate nu vor mai reveni! Dar voi faceți invitații, chemați-vă prietenii și aici, nu doar acasă sau în oraș pentru aniversări, petreceri etc.”.

Mare mi-a fost mirarea ca după slujbă unul dintre ei să-mi spună: „Părinte, când îi chem prima dată mă întreabă cât durează. Iar când le spun că durează cam o oră, refuză să vină. Li se pare mult, plictisitor. Ce să faci o oră în biserică?!”

Dar când sunt invitați la cafea, la pizza, la o bere, la o bârfă, la o petrecere, cât stau? Oare doar o oră?! Cu siguranță mult mai mult. Și cu siguranță unele din acele petreceri, întâlniri, aniversări sunt mai plictisitoare decât orice altceva… Și totuși merg/mergem pentru că au/am fost invitați!

Așadar invitați lumea la slujbă! Poate că dacă inviți zece, nouă te vor refuza, dar măcar unul va veni din respect pentru tine, pentru prietenia ta. Și cine știe dacă nu cumva tocmai acea slujbă îi va salva sufletul… Nimic nu valorează mai mult decât sufletul, parte esențială a oricărei ființe umane!

Să invităm lumea la slujbă, la rugăciune. Biserica nu e un club exclusivist! Să-i invităm mai ales pe cei care au cu adevărat nevoie de un medic sufletesc.

Duminică, 27 septembrie 2015 

† DUMINICA a 26-a de peste an
Sf. Vincentiu de Paul, pr.
Num 11,25-29; Ps 18; Iac 5,1-6; Mc 9,38-43.45.47-48

LECTURA I
Eşti gelos pentru mine? De-ar fi tot poporul Domnului profeţi!
Citire din cartea Numerilor 11,25-29
În zilele acelea, Domnul a coborât în nor şi i-a vorbit lui Moise; a luat din duhul care era peste el şi l-a pus peste cei şaptezeci de bătrâni. Când duhul s-a aşezat peste ei, au început să profeţească; dar după aceea n-au mai profeţit. 26 Doi oameni, unul numit Eldad şi celălalt Medad, rămăseseră în tabără; duhul s-a aşezat peste ei – erau dintre cei înscrişi -, dar nu se duseseră la cort. Şi au început să profeţească în tabără. 27 Un tânăr a alergat şi i-a dat de ştire lui Moise: „Eldad şi Medad profeţesc în tabără”. 28 Iosue, fiul lui Nun, care slujea lui Moise din tinereţea lui, a zis: „Domnul meu, Moise, opreşte-i!” 29 Moise i-a răspuns: „Eşti tu gelos pentru mine? De-ar fi tot poporul Domnului profeţi! Şi de-ar pune Domnul duhul său peste ei!”

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 18(19),8.10.12-13.14 (R.: 9a)
R.: Orânduirile Domnului sunt drepte, înviorează sufletul.

8 Legea Domnului este desăvârşită,
înviorează sufletul;
mărturia Domnului este adevărată,
îl face înţelept pe cel neştiutor. R.

10 Teama de Domnul este curată,
rămâne pentru totdeauna;
judecăţile Domnului sunt adevărate,
toate sunt drepte. R.

12 Slujitorul tău este instruit prin ele;
pentru cel care le păzeşte, răsplata este mare.
13 Cine îşi dă seama de greşelile făcute din neatenţie?
Curăţă-mă de păcatele ascunse! R.

14 Mai presus de toate, păzeşte-l pe slujitorul tău de mândrie,
ca ea să nu mă stăpânească niciodată!
Atunci voi fi fără vină
şi curăţat de nelegiuirea cea mare. R.

LECTURA A II-A
Bogăţia voastră a putrezit.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Iacob 5,1-6
Ei, voi, bogaţilor! Plângeţi văitându-vă din cauza nenoricirilor care vor veni peste voi. 2 Bogăţia voastră a putrezit şi hainele voastre au fost roase de molii. 3 Aurul vostru şi argintul au ruginit, iar rugina lor va fi o mărturie împotriva voastră şi va devora trupurile voastre ca focul. Aţi adunat comori pentru zilele de pe urmă! 4 Iată, plata pe care voi aţi reţinut-o de la lucrătorii care au secerat ogoarele voastre strigă, iar strigătele secerătorilor au ajuns până la urechile Domnului Sabaot. 5 Voi aţi trăit pe pământ în lux şi în plăceri; v-aţi îngrăşat inimile pentru ziua tăierii. 6 L-aţi osândit şi l-aţi ucis pe cel drept, iar el nu vi s-a împotrivit.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. In 17,17
(Aleluia) Cuvântul tău, Doamne, este adevăr; Consacră-ne în adevărul tău! (Aleluia)

EVANGHELIA
Cine nu este împotriva noastră este pentru noi. Dacă mâna ta scandalizează, taie-o!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 9,38-43.45.47-48
În acel timp, Ioan i-a zis lui Isus: „Învăţătorule, am văzut pe unul care alunga diavoli în numele tău şi i-am interzis, pentru că nu ne urmează”. 39 Dar Isus i-a spus: „Nu-l opriţi; căci nimeni care face o minune în numele meu nu poate îndată să mă vorbească de rău, 40 pentru că cine nu este împotriva noastră este pentru noi. 41 Oricine vă va da să beţi un pahar cu apă în numele meu, pentru că sunteţi ai lui Cristos, adevăr vă spun, nu-şi va pierde răsplata! 42 Oricine scandalizează pe unul dintre aceştia mai mici care cred în mine, ar fi mai bine pentru el dacă i s-ar lega de gât o piatră de moară trasă de măgar şi ar fi aruncat în mare. 43 Dacă mâna ta te scandalizează, taie-o! Este mai bine pentru tine să intri ciung în viaţă decât, având amândouă mâinile, să mergi în Gheenă, în focul care nu se stinge. 45 Şi dacă piciorul tău te scandalizează, taie-l! Este mai bine pentru tine să intri şchiop în viaţă decât, având amândouă picioarele, să fii aruncat în Gheenă. 47Iar dacă ochiul tău te scandalizează, scoate-l! Este mai bine pentru tine să intri în împărăţia lui Dumnezeu cu un singur ochi decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în Gheenă, 48 unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge”.

Cuvântul Domnului

Posted in

3 răspunsuri la „Exclusivism!”

  1. Avatarul lui A

    LAUDA TIE CRISTOASE!
    Prin cuvintele Sfintei Evanghelii bunul Isus sa aiba mila de noi si sa ne indrume sa nu mai pacatuim.
    Multumesc!

    Apreciază

Lasă un comentariu