Prea târziu te-am iubit…

În timpul înmormântării mi-a trecut prin minte toată istoria prieteniei noastre. Eram seminarist când l-am întâlnit prima data. Era atât de diferit de ceilalți. Părea un copil, deși vârsta lui era mult peste a mea. De fapt, eu eram copilul iar el „nenea”. Trupul lui părea destinat suferinței, dar chipul său avea imaginea fericirii. Pe atunci nu credeam că voi putea spune despre el cuvintele fericitei Tereza de Calcutta: „Unii oameni apar în viața noastră ca o binecuvântare, alții ca o lecție”. Însă astăzi simt că el a fost o binecuvântare și o lecție pentru mine și pentru mulți alții. Viața lui scurtă și plină de dureri trăite în fericire a fost o binecuvântare pentru toți cei care l-au întâlnit. Viața lui a devenit o lecție care ar trebui predată în orice școală: lecția fericirii, lecția seninătății, lecția sufletului care nu se lasă robit de trup.

Lucian, tânărul, ba chiar…