N-avem vreme, ne grbim, ne grăbim mereu, zorim tot înainte și nu ne afundăm destul de adânc ca să ajungem până la pricina sau izvorul de la care se trag răul, vrajba sau durerea. Și eu mă grăbesc, viața mă face să mă grăbesc, omenirea mă face să zoresc alături de ea; încerc însă să pășesc mai încet, să mă opresc, să asclult, să pricep, să lămuresc.
„Dacă privesc destul de lung orice lucru în lumea asta, mi se umplu ochii de lacrimi”.
Vorbele acestea nu sunt ale mele, dar cuprind aidoma ceea ce simt. Sub orișice lucru sunt lacrimi și, dacă oamenii ar vrea să priceapă că în lume e mult mai mare suferință decât adevărată răutate, ar fi mult mai buni unii cu alții, mai ajutători, mai răbdători, mai puțin nepăsători, mai puțin clevetitori.
Dar n-avem vreme, ne grbim, ne grăbim mereu, zorim tot înainte și nu ne afundăm destul de adânc ca să ajungem până la pricina sau izvorul de la care se trag răul, vrajba sau durerea. Și eu mă grăbesc, viața mă face să mă grăbesc, omenirea mă face să zoresc alături de ea; încerc însă să pășesc mai încet, să mă opresc, să asclult, să pricep, să lămuresc.
(Fragment din Maria, Regina României, Povestea vieții mele, volumul I, editura Rao…
Vezi articolul original 4 cuvinte mai mult
Prea târziu te-am iubit... 
Lasă un comentariu