Dumnezeu este arhitectul, constructorul și proprietarul Bisericii.
Toți ceilalți sunt administratori.
Când ne uităm locul,
încercăm schimbări necorespunzătoare,
considerând că avem planuri mai bune.
Uităm că doar Duhul Sfânt reformează Biserica,
nu omul!

(cf. Mt 21,33-43)

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 21,33-43
În acel timp, Isus le-a zis arhiereilor şi bătrânilor poporului: „Ascultaţi o altă parabolă: era odată un stăpân care a plantat o vie, a înconjurat-o cu un gard, a săpat un teasc şi a construit un turn. Apoi a dat-o în arendă unor viticultori şi a plecat în călătorie. 34 Când s-a apropiat timpul culesului, i-a trimis pe servitorii săi la viticultori, ca să primească roadele sale. 35 Dar viticultorii, prinzându-i pe servitorii săi, pe unul l-au lovit, pe altul l-au ucis, pe altul l-au bătut cu pietre. 36 A trimis din nou alţi servitori, mai numeroşi decât primii, dar le-au făcut la fel. 37 În cele din urmă l-a trimis pe fiul său la ei, zicându-şi: «De fiul meu le va fi ruşine». 38 Însă viticultorii, când l-au văzut pe fiu, au zis între ei: «Acesta este moştenitorul. Haideţi să-l ucidem, ca să avem moştenirea lui!» 39 Prinzându-l, l-au aruncat afară din vie şi l-au ucis. 40 Aşadar, când va veni stăpânul viei, ce le va face acelor viticultori?” 41 I-au zis: „Pe acei răi îi va ucide fără milă, iar via o va da în arendă altor viticultori, care îi vor da roadele la timpul cuvenit”. 42 Isus le-a zis: „N-aţi citit niciodată în Scripturi: «Piatra pe care au dispreţuit-o constructorii, aceasta a devenit piatră unghiulară; Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri»? 43 De aceea, vă spun: Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi şi dată unui neam care va aduce roadele cuvenite”.

Cuvântul Domnului

Posted in ,

Lasă un comentariu